Boyz'N The Hood este între campionii de box-office ai anului 1991, un film care a costat puţin peste 6 milioane de dolari, dar ale cărui încasări au depăşit cifra de 60 de milioane. Tot de dolari. Un film care dincolo de succesul său comercial are o mare valoare artistică şi o importanţă istorică, fiind cronica unei perioade zbuciumate din viaţa celui mai agitat cartier al L.A.-ului, South Central. Un film care vorbeşte surprinzător de obiectiv despre problemele comunităţii negre cu ea însăşi. Responsabil de această peliculă, este John Singleton, scenarist şi regizor al filmului, dublu-nominalizat la Oscar din aceste ipostaze. Ca un o frântură de "Ştiaţi că?" putem menţiona aici faptul că Singleton este cel mai tânăr regizor care a fost nominalizat la Premiile Academiei, asta în ciuda faptului că Băieţii din cartier era un film de debut. Avea pe atunci 24 de ani.
Filmul nu are răbdare ca studioul producător (Columbia) să-şi afişeze emblema pe ecran, sau ca numele regizorului ori interpreţilor principali să fie trecuţe pe generic, nu are răbdare nici măcar pentru un prim cadru. Începe abrupt, nervos, direct pe Fondu, dincolo de care auzim împuşcături, frânări bruşte, claxoane, ţipete... apoi vedem Columbia Pictures. Ecran negru din nou, Boyz'N the Hood scris pe ecran, după care cerul. Cerul din care aparatul coboară pe un semn de circulaţie pe care scrie STOP. E graniţa cartierului. Dar nu prea ai de ales. Intri. Şi odată intrat, te întrebi dacă vei mai putea ieşi. Proxeneţi, "fetele" lor, dealeri de droguri, criminali, şmenari, traficanţi de arme, etc. personajele pestriţe care populează un cartier pitoresc în care se trăieşte periculos, din care nu se iese (decât cu picioarele înainte). Aici îşi duc veacul trei prieteni adolescenţi, Tre, Dougboy şi Ricky. Primul vrea să înveţe, al doilea se visează un star al fotbalului american, sport pentru care are chemare, ambii dorindu-şi să evadeze din ghetto, în vreme ce al treilea dintre ei, se visează un gangster. Vieţile celor trei se împletesc şi despletesc pe parcursul unui deceniu totul culminând cu momentul în care Tre şi Ricky, sunt puşi să aleagă între a sta lângă Dougboy şi a apăra onoarea găştii lor, şi a nu se implica. Situaţii fără ieşire pentru cei doi. Pentru că indiferent de ce ar alege, sunt în pericol să-şi piardă tocmai lucrul la care ţin cel mai mult: viaţa.
Dacă ar fi să asemenăm cu ceva acest film, am putea spune că e un Mean Streets negru. Pentru că Singleton preocupat de periferie şi problemele ei, aduce cu Scorsese la început de carieră. Iar dacă ar fi să vedem acest film dintr-un unghi din care nu-l vede toată lumea, am putea să-l luăm şi ca un film despre importanţa tatălui într-o familie. Încercaţi şi această viziune asupra poveştii. Cât despre film, nu-l rataţi. L-aţi lua cu dumneavostră pe o insulă pustie.
Morpheus
Poate că nici un alt actor interpret al unui personaj secundar într-un film, sau serie de de filme nu va rămâne atât de legat de personajul întruchipat, precum Laurence Fishburne de Morpheus. Poreclit de cei apropiaţi Fish, actor cu patalama, absolvent al Lincoln Square Academy din New York, Laurence Fisburne este deţinătorul unui Premiu Tony, câştigat în 1992 pentru rolul principal din piesa Two Trains Running. Era exact anul în care, în cinema, primea primul său rol principal, cel al unui agent undercover al brigăzii narcotice, în filmul Deep Cover. Asta, după mai bine de 17 de ani în care a jucat personaje secundare, în nenumărate filme (printre ele Apocalypse Now şi The Cotton Club ale lui Coppola, The Color Purple al lui Spielberg, sau School Daze al lui Spike Lee)
În 1993 venea o surprinzătoare nominalizare la Oscar, cea pentru rolul lui Ike Turner, din biopicul What's Love Got to Do With It. În acelaşi an câştiga un Emmy pentru apariţia sa din miniseria Tribeca. Au urmat câţiva ani în care s-a îndreptat spre cinematograful independent sau spre teatru. Rolurile cele mai notabile ale perioadei sunt cel din Event Horizon şi Othello, primul Othello negru al cinematografului. Un Othello care nu a citit niciodată întreaga piesă "De ce să citesc toate cuvintele alea dacă mai mult de jumătate din ele nu au intrat în scenariu?" Abia odată cu Matrix, în 1999, după mai bine de un sfert de secol de carieră, devine unul dintre actorii cunoscuţi pe nume ai Hollywood-ului. Ca să nu mai spunem de salariu care îi creşte vertiginos. Matrix, pare însă apogeul lui Fishburne.
După trilogie, apare în Mystic River, unde e partenerul taciturn al lui Kevin Bacon, îşi împrumută vocea în desenul animat Osmosis Jones şi mai multor jocuri video variante ale Matrix-urilor, şi joacă în remake-ul ratat Assault on Precint 13 alături de Ethan Hawke. "Am jucat o mulţime de băieţi răi fiindcă era singura muncă pe care o primeam. Agenţii vedeau faţa mea şi spuneau: Aoleo!". Fisburne e mare fiindcă nu e între actorii de care e numai faţa sau personajele interpretate. E mare pentru că personajele interpretate sunt mari datorită lui. E mare pentru că de multe ori în filmele în care a apărut a luat faţa starului care i-a fost partener, e mare fiindcă e un actor complex ale cărui roluri au conturat oameni care trăiesc nu doar pe ecran.