Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Tartuffe

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gest de mare trădare în casa lui Andrei Mureşanu - Tartuffe


februarie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După lupte seculare care au durat 30 de ani, Andrei Mureşanu s-a mutat în sfîrşit la casa lui şi, cum este singurul teatru românesc din Secuime, poate unii s-au aşteptat ca noul manager, Anna Maria Popa, să inaugureze noul sediu cu o premieră Dan Puric, despre neamul românesc şi credinţa lui că Dumnezeu e român şi este un fel de director de teatru care îi ocroteşte doar pe cei ce se închină şi aplaudă. Lovitură de teatru însă, invitat să semneze prima premieră din casa lui Mureşanu nu este nici măcar un regizor din neamul lui Puric, ci este cel mai vrăjmaş dintre vrăjmaşi, un ungur, Zalán Zakariás. O variantă la care s-a ajuns după ce a căzut planul iniţial, deschiderea noului sediu cu o premieră Radu Afrim, care s-a amînat din motive tehnice. Fanii lui Dan Puric ar putea spune că problemele tehnice au fost cauzate chiar de intervenţia lui Dumnezeu, despre care am stabilit că e român şi care i-a mai dat o şansă manageriţei Popa să gîndească bine cu cine deschide sfîntul lăcaş al teatrului românesc din Secuime, cum Afrim este cunoscut drept cel mai mare autor de blasfemii teatrale, se impunea găsirea unei soluţii ortodoxe. Cît de bine a gîndit conducerea TAM se vede de la o poştă, tînărul regizor Zalán Zakariás şi Impostorul bătrînului Molière fac împreună un cuplu al naibii de ortodox.


Nu ştiu cît de reuşită este gluma mea introductivă, dar cum altfel, decît rîzînd, aş fi putut să deschid un text despre o premieră care pune în discuţie o durere veche de cînd lumea: cît de uşor este să umbli cu Dumnezeu în dinţi sau cum se face că numărul celor care umblă cu crucea-n mînă şi măciuca-n pod creşte năucitor cu fiecare epocă, astfel încît Impostorul lui Molière a ajuns să domine secolul 21, cu teatrele lui cu tot. Dar pînă să vedem dacă Tartuffe în varianta lui Zalán Zakariás este sau nu de aplaudat, există un gest despre care cred eu că merită aplauzele noastre. Este vorba de gestul conducerii TAM de a-şi da prima premieră din mult aşteptata sa casă pe mîna unui tînăr artist maghiar, în condiţiile în care la case mai mari şi cu pretenţii europene nu s-a rezistat ispitei de a transforma prima premieră într-un spaţiu de înşirat mărgărite sucite în stil patriotard. Pentru orice teatru este extrem de important cu cine alege să-şi deschidă casa, aşa cum pentru orice artist este important primul proiect cu care iese în lume. Prima premieră vorbeşte implicit şi despre viziunea managerului, despre valoarea echipei sale şi despre natura relaţiei pe care vrea s-o construiască cu publicul. Cu Tartuffe în regia unui tînăr artist maghiar, semnalul pe care îl transmite Anna Maria Popa este că, sub direcţiunea sa, Andrei Mureşanu îşi propune să trădeze aşteptările naţionaliştilor şi fundamentaliştilor de toate culorile, iar gestul ăsta de trădare ridică micuţa casă a teatrului românesc din Secuime la înălţimea artiştilor valoroşi care fac parte din istoria şi Trupa acestui teatru, dar şi la înălţimea nevoilor de comunicare ale comunităţii spectatorilor din Sfîntu Gheorghe.


Zalán Zakariás le-a propus actorilor din Trupa lui Andrei Mureşanu să pornească în căutarea unui Tartuffe ca şi cum ar juca într-o nesfîrşită repetiţie, care să-i facă pe spectatori a se simţi direct responsabili de faptul că, la cîteva secole de la naşterea sa, această tragi-comică partitură a imposturii se repetă şi se tot repetă cu mare succes. În condiţiile în care nimic din ce propune piesa Tartuffe nu mai este astăzi motiv de interdicţie sau scandal, regizorul din Sfîntu Gheorghe refuză a căuta adaptări şocante cu orice preţ şi mizează pe resursele expresive ale actorilor şi pe bucuria lor de a juca. Iar la capătul jocului, actorii se comportă ca şi cum au ajuns doar la capătul unei repetiţii, se prăbuşesc pe o lungă şi înroşită canapea, piesa de rezistenţă din conceptul scenografic. În aşteptarea momentului de a o lua de la capăt, actorii se hidratează, fac plecăciuni discrete la aplauzele spectatorilor, okay, e frumos că ne aplaudaţi, par a spune ei, dar, să ştiţi, adevăratul spectacol începe după ieşirea din sală, cînd vă întoarceţi în lumea voastră plină de tartuffi. În seara asta noi am repetat comedia imposturii doar pentru trezirea voastră, măcar pentru tresărirea voastră, şi sîntem gata a o lua de la capăt. Zalán Zakariás nu colorează etnic nici unul dintre personajele lui Molière, impostura şi ipocrizia nu au culoare etnică. Dar spectacolul are multă culoare şi ea vine din performanţele actorilor.



 
Producţie Teatrul Andrei Mureşanu din Sf. Gheorghe
Tartuffe de Molière
Regia: Zalán Zakariás
Scenografia: Csiki Csaba
Distribuţia: Cornel Răileanu / Orgon, Sebastian Marina / Tartuffe, Elena Popa / Dorine, Alexandrina Ioana Costea / Elmire, Mihai Niţu / Damis, Claudia Ardelean / Mariane, Ion Fiscuteanu Jr / Valere, Daniel Rizea / Cleante, Marius Popa / Un ofiţer.
Data premierei: 4 februarie 2016.



 Toate articolele despre Tartuffe


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de ninat


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer