Cum se vede dinafară? - Fabrica de Pensule

a. Câtă vreme entităţile (ONG) au funcţionat până acum legal, juridic înregistrate, într-o federaţie, cu statut precis, înfiinţarea unei alte federaţii în acelaşi spaţiu nu poate fi decât un gest secesionist, oricâte declaraţii de bune intenţii ar fi rostite acum în presă de autorii secesiunii. Faptul că secesiunea nu a fost produsă de comun acord, iar Federaţia Fabrica de Pensule a aflat despre ea doar printr-un accident, pare de necrezut şi devine, în consecinţă, greu de calificat moral.
b. Faptul că cele trei persoane, reprezentante ale nou înfiinţatelor asociaţie şi federaţie au înscris la OSIM ("de anul trecut din octombrie") şi la nivel european denumirea, fără consultarea organizaţiilor cu care convieţuiesc în acelaşi spaţiu, INDIFERENT de dezacordurile făţişe ori ascunse ale unei entităţi cu alta, e un rapt legal, şi mai de greu de calificat fără să foloseşti termeni contondenţi. Nu discut aici nici vizibilitatea, nici "cine-a fost primul" în căsuţă, nici calitatea artistică a produselor şi evenimentelor, nimic din aceste lucruri nu e relevant în raport cu problema de drept, cu atât mai mult cu cea morală.
c. În aceeaşi ordine de idei, înregistrarea la nivel european a unui logo pentru care pre-există contract legal pentru creaţie, e un rapt. Argumentul că el ar fi trebuit deja înregistrat în prealabil de FFP e echivalent cu a-i spune proprietarului căruia i-ai luat maşina din faţa casei că era treaba lui să şi-o ţină în garaj, altminteri nu i s-ar fi întâmplat necazul.

a. politic: Câtă vreme Federaţia Fabrica de Pensule, din care cei secesionaţi făceau parte, nu avea prevăzută în statut vreo limitare a direcţiilor / atitudinilor / exprimărilor de natură politică - şi cum ar fi putut avea aşa ceva, fiind o adunare de ONG-uri formată din artişti şi curatori de diverse specializări, ba şi menită să încurajeze interdisciplinaritatea (a căror temelie e libertatea de expresie şi creaţie a fiecăruia şi a tuturor) - argumentul implicării unora dintre membrii federaţiei în acţiunile artistic-agitatorice e nu doar pueril, ci şi stupefiant. În traducere directă, e egal cu a declara "noi suntem artiştii-artişti", "voi sunteţi artiştii politici", ca şi cum s-ar putea face vreodată zid cu sârmă ghimpată între asemenea fantasmagorice categorii. Ca să citez, mi se pare halucinantă această afirmaţie de diktat, în sine descalificantă atunci când îţi afirmi, într-un mediu artistic de secol XXI, bunele intenţii: "I-am rugat, însă, pe cei din federaţia iniţială să se subscrie la nişte reguli de conduită viitoare în folosirea brandului, respectiv: nu vrem să fie implicat numele Fabrica de Pensule în vreo acţiune politică sau activistă şi nu ne dorim să se aplice pentru proiecte care nu privesc toată comunitatea." Altminteri ce? Păi, devine clar: altminteri nu puteţi folosi brandul FdP, că nu vă dăm noi voie. În plus, a aduce argumentul "Primăria Cluj ştie de situaţia din Fabrică, a fost informată de noi şi nu avem ce reproşa modului în care primăria s-a achitat de sarcini faţă de Fabrică.(..)... S.I. a târât Fabrica de Pensule în scandaluri politice, cum a fost cel cu plăcuţele bilingve..." e de-a dreptul un autodenunţ pentru practici informative (de foarte tristă amintire). Într-o lume democrată normală, primăria ar trebui să fie educată chiar de artişti, în special de cei independenţi, să le suporte criticile, pe banii primăriei. Restul e Festivalul berii, la care artiştii se cumpără cu minutul.
b. Follow the money: Ca de obicei, din prima clipă a declanşării oricărui conflict între nişte parteneri, e musai să ne uitam după bani, ori măcar după mirosul lor. Or, aici lucrurile par, din afară, orientându-te după declaraţiile părţilor, pe cât de complicate, pe atât de simple. Banii pot proveni din vânzările cui are ceva de vîndut (opere de artă, spectacole etc...) sau din proiecte mai mici sau mai mari, care reunesc mai mulţi operatori. Algoritmul distribuţiei banilor pentru întreţinerea spaţiilor personale şi comune ar trebui să fie unul simplu, negociabil prin adunarea generală. Faptul că artiştii secesionişti atacă, pe temă financiară, proiecte construite şi manageriate în principal de alţi colegi ("Unii dintre noi figuram independent şi am ajuns la concluzia că alocarea şi distribuirea fondurilor a fost deficitară", sau "...ne-am trezit ca parte unui proiect în care aveam responsabilitatea de a organiza trei expoziţii comune pe o sumă ridicolă, dintr-un buget de 200.000 de euro. Ne-ar fi revenit undeva în jur de 1.600 de euro pe galerie") te face să te întrebi ce i-a împiedicat pe oamenii ăştia să construiască şi să câştige la rândul lor proiecte (în cazul dat unul european) de acelaşi calibru, ori să participe nemijlocit la construcţia-elaborarea proiectelor respective. În fine, ştiu ca acolo unde intervine banul prieteniile încep, adesea, să tremure din rădăcini. Dar parcă tot mă ia tristeţea.
c. Inter şi transdisciplinaritatea: Cea mai tristă şi mai îngrijorătoare dintre motivaţiile de facto ale nou formatei federaţii secesioniste mi se pare aceea care impune un zid artificial între artele performative şi artiştii plastici, negând una din raţiunile esenţiale pentru care s-a creat FFP şi, mai ales, pe baza căreia şi-a câştigat notorietatea naţională şi internaţională. Ca să citez: "În cealaltă federaţie au rămas, în fapt, patru asociaţii, AltArt, Colectiv A, Ground Floor Group şi Arta Capoeira, care nu au ca scop principal artele vizuale. Le-am spus să se redefinească şi ei, fără a scoate Fabrica de Pensule din nume ci, în denumirea lor, să apară domeniul de activitate pe care îl cuprind şi pe care îl pot reprezenta în mod legitim." Ca să revin la punctul de plecare, o parte considerabilă din vizibilitatea Fabricii de Pensule ca brand e dată tocmai de împletirea ofertei performative cu cea plastică, la care se adaugă, vreau să subliniez, proiectele educaţionale derulate aici. Separarea netă în două sau mai multe unităţi (borcănele) de acţiune şi "proprietate", de sine stătătoare, provocată artificial şi ultimativ, mi se pare o enormă pierdere pentru toate părţile implicate şi, mai ales, pentru noi, beneficiarii.