Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Jocul de-a vacanţa

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vacanţa mea in-vitro - Jocul de-a vacanţa, la Teatrul de Comedie


februarie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Vizual, piesa lui Mihail Sebastian e translatată cu succes în contemporan. Pensiunea Weber e redusă la conceptul abstract al unui motor de căutare, pe care personajele încearcă neputincioase să-şi verifice mail-urile, ştirile, vremea, odată ce încăpăţânatul Ştefan Valeriu pur şi simplu închide conexiunea la Internet a tuturor. Internetul în sine, această piscină fără apă în care turiştii de la pensiune ar sări oricând, fără remuşcări, devine invariabil metafora Bucureştiului din piesă, inaccesibil, şi râvnit până la un punct. Gândurile şi sentimentele personajelor sunt proiectate pe ecranul subţire, conectat în permanenţă la gadget-urile lor, iar când acesta e în stand-by, afişează doar o imagine plastică, dezolantă, un peisaj artificializat, care rezonează de minune cu un remix al melodiei My Favorite Things din filmul Sunetul muzicii, rulând ca fond muzical.

De partea cealaltă, concretă, a scenografiei, spaţiul scenic se constituie în principal dintr-o groapă cu elastice lungi, ca de şezlong, peste care cade o mare de perne cu puf. Bineînţeles, iniţial, această groapă a huzurului aparţine exclusiv lui Ştefan Valeriu, fiind cucerită ulterior de Corina şi de ceilalţi, iar până să ajungă în tărâmul lenei, Corina, Bogoiu, Madame Vintilă şi Jeff, sunt nevoiţi să meargă pe culoarul din jurul ei, împrejmuit de oglinzi. Astfel, terasa pensiunii Weber, devenită "coverta vaporului", rimează cu un spaţiu in-vitro în care micile isterii ale personajelor devin contrastante şi redundante. Gândit în termeni regizorali (sau nu?), întregul concept scenografic (realizat de Adeline Andreea Bădescu) limitează atât actorii, cât şi personajele, la o mişcare browniană în jurul elasticelor, o agitaţie circulară obositoare, cel puţin în prima parte a spectacolului, până ca ceilalţi să adere la filosofia de viaţă a boemului Ştefan Valeriu, şi deci, la spaţiul LUI scenic.


Chiar dacă inedite, spectatorul percepe aceste matafore vizuale mai degrabă drept distopice sau cel puţin absurde, impresie ce se răsfrânge şi asupra prestaţiilor actoriceşti. Raţionala şi binevoitoarea Corina (Florentina Năstase), şarmantă prin amabilitate, pare doar o fată dubios de binedispusă, oarecum bipolară, constant măcinată de Civitavecchia, o iubire trecută peste care se suprapune flirtul transformat în dragoste pentru Ştefan Valeriu. Inocenţa ţinută ascunsă a distinsului domn Bogoiu (Florin Dobrovici), membru de cabinet în minister, este dată în petic încă de la început, "căpitanul vaporului" părând doar un bătrân decrepit care luptă să-şi depăşească tabieturile. Sofisticata şi orgolioasa Madame Vintilă (Smaranda Caragea) e liniar portretizată drept o nimfomană gălăgioasă, iar naivul şi ingeniosul Jeff (Dan Baltag) e doar un hipster în devenire cu puseuri colerice de copil răzgâiat. Singurul neatins de această agitaţie a oamenilor incerţi care-şi caută locul (în scenă şi în viaţă) este jemenfichistul Ştefan Valeriu (Alexandru Bogdan), ale cărui singure certitudini sunt lenea şi nepăsarea, chiar şi atunci când se îndrăgosteşte la rândul lui de Corina.


Până la un punct, aşadar, mai exact, până la venirea călătorilor "clandestini", spectacolul este subjugat unui straniu sentiment de alienare, care poate fi motivat de premisele textului lui Sebastian, dar care sărăceşte performance-ul în sine de emoţiile şi căldura interioară a actorilor, dar şi a personajelor gândite de Sebastian, deopotrivă. Regizoral, aceasta este miza de care Dragoş Muşoiu ar trebui să fie conştient, pentru că dă spectacolului un iz de experiment, de Formă în pofida Fondului - chiar dacă voit, dar scăpat de sub control.

Desigur, în spectacol, ca şi în text, venirea lui Costache şi a soţiei sale la pensiunea Weber (Vladimir Purdel şi Ana Bianca Popescu), cei doi vizitatori picaţi ca din Lună, e unul dintre cele mai bine scrise momente comice din dramaturgia românească, imposibil de fentat actoriceşte şi, poate, singurul moment din acest spectacol care îl face să merite numele de comedie. În acest caz, meritul celor doi actori e măsura, pentru că orice alt giumbuşluc actoricesc e dictat de natura personajelor.

Notă: Jocul de-a vacanţa este unul dintre cele trei proiecte câştigătoare la concursul COMEDIA ŢINE LA TINEri, ediţia a VI-a, 2015. COMEDIA ŢINE LA TINEri este un program iniţiat de Teatrul de Comedie în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Clubul UNESCO Adolescenţii, iar cele şase ediţii desfăşurate până în prezent au ajutat la descoperirea şi lansarea unor tineri regizori.



 Toate articolele despre Jocul de-a vacanţa


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Sabina Balan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer