România Liberă / septembrie 2005
Sahara
Cel mai important personaj al filmului realizat de debutantul Breck Eisner după romanul lui Clive Cussler este pînă la urmă tot locaţia. Deşi în carte scrie (şi pe ecran trebuie să fie) Mali şi Lagos, locaţiile s-au situat în Maroc. Dar ce contează! Deşertul e superb sub orice lumină şi din orice unghi, iar locuinţele săpate în piatra muntelui dau fiori de la un kilometru distanţă. Sau poate vreţi apă. Aveţi şi apă.

De altfel, Sahara are cîte puţin pentru fiecare. Are puţină istorie - vechi vase de luptă de acum 150 de ani (şi filmul chiar începe cu o secvenţă de luptă navală de odinioară). Are puţină politică, dar suficientă cît să ancoreze povestea în real şi s-o facă oarecum credibilă. Are o doză de atac de umanitarism occidental (căci eroina e doctoriţă la Organizaţia Mondială a Sănătăţii). Are şi o idilă de nelipsit, antamată discret şi oficializată pe plajă la final, într-o secvenţă stropită cu tot kitsch-ul din lume. Are, în sfîrşit, multă, continuă acţiune & aventură pentru că doctoriţa şi cei doi eroi - doi piraţi moderni ce caută vapoare vechi - se vor găsi la un moment dat în aceeaşi şalupă. Şi aflîndu-se în aceeaşi şalupă, drumurile lor vor ajunge în aceeaşi albie, şi toţi trei vor porni, încercuiţi de primejdii, la elucidarea misterului fabricii din mijlocul deşertului. Cum, necum, faptul că au pe urmele lor nişte soldaţi care nu ştiu de glumă nu face decît să-i apropie şi mai mult de sursă.

În fine, nu mai stau acum să povestesc filmul, dar vreau să spun doar nişte lucruri. Sahara e un film de aventuri în care toate se află sub semnul neverosimilului. Prea deştept e personajul principal, Dirk Pitt, prea le ştie pe toate, prea inexpugnabil în spatele bronzului şi carurii (iar Matthew McConaughey ştie foarte bine să le poarte, "pe dinafară", explicit, pe amîndouă). Prea din nou ne întîlnim cu onerosul afacerist european, pare-se francez şi interpretat previzibil de actorul-francez-cu-faţă-de-şmecher-şi-cel-mai-bun-accent-american Lambert Wilson. Mai e deranjant în film faptul că povestea nici nu prea are atîta importanţă, poate de aceea e subţire şi neoriginală. Tot ce pare să conteze sunt aventura şi confruntările, deşi eroii sunt înconjuraţi de nişte bule protectoare care-i apără de orice. Altfel, actorii din rolurile principale (Penelope Cruz, Matthew McConaughey, Steve Zahn) şi secundare (William H. Macy, Delroy Lindo) sunt prezenţi. Cruz nu se teme să fie şi urîtă, McConaughey e lucios, Zahn simpatic, Macy - un protector înţelegător, Lindo, eficient. Între ei relaţionează bine. Cu toate astea, filmul ajunge la un moment dat să plictisească. Aşa e şi-n viaţă.
Regia: Breck Eisner Cu: Penelope Cruz, Matthew McConaughey, Steve Zahn, Robert Cavanah, William H. Macy

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus