Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Hail, Caesar!

Ave, Film! - Hail, Caesar!


Port.ro, februarie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Când vedeta studioului de filme este răpită şi se cere răscumpărare pe capul ei, cel care trebuie să aibă grijă de tot are o misiune de rezolvat. Cu calm, simplu, eficient, rapid. Filmul fraţilor Coen nu muşcă din nimeni, dar îţi face des cu ochiul cu povestea acesta despre bucătăria filmelor. Multe scene savuroase. Ar fi interesant să depistaţi trimiterile. Christopher Lambert, de exemplu.
 
Personajul din noua peliculă a fraţilor Coen este urmărit timp de o zi - e drept, a lui are 27 de ore - şi fiecare replică, popas de-al său, întâlnire sau gând trimite spectatorul spre istoria filmului american.
 
Sunt foarte multe filme despre Hollywood, despre cel văzut din interior, din culise sau platouri. Chiar fraţii Coen au realizat unul cu un dramaturg ajuns în Cetatea Visurilor, prins în capcana aceasta.
 
Filmul de acum nu are nimic din ferocitatea de la Day of the Locust, de exemplu. Însă regizorii-scenarişti ştiu când să pocnească din bici şi când să-şi lase personajele să-şi rostească replicile comice şi să ne facă mereu cu ochiul. Se începe cu voce din off şi cu un personaj cu pălărie şi balozaid, exact ca în filmele noir. Protagonistul, Eddie Mannix aduce chiar ca postură cu Humphrey Bogart, cu detectivul lui flegmatic. Vocea, apăsată şi clară, rezumă pentru noi povestea, iar exagerarea crezi că te va duce la film în film, fiind doar o punere în scenă. Este însă maniera realizatorilor de a te introduce în epocă, în anii '40-'50. Emfaza vocii amuză şi ea.
 
Şi, în acelaşi timp, descoperi pe măsură ce curge povestea, Eddie / Josh Brolin îi seamănă şi lui Kirk Douglas din The Bad and the Beautiful producătorul care îi ţine în mână pe toţi, cu înţelegere, dar fără scrupule, doar ca să-şi vadă filmul terminat. Ca acolo are grijă de scenarist, de vedetă, ca acolo merge în sala de proiecţie să vadă materialul filmat sau la montaj - Frances McDormand aproape de nerecunoscut, minunată în acest mic rol comic.

Fiecare scenă începe brusc, frumoasă, strălucitoare şi efervescentă, filmată larg, dar toate au un declic al lor comic, poante pe care realizatorii se amuză cu tandră perversitate să ni le fluture sub nas / ochi.

Scenele sunt lungi, descriptive. Se parcurge labirintul din marele studio de film, cu hangarele şi platourile lui. Se sare cu nonşalanţă de la mărşăluirile legiunilor romane - aflăm din mers că e vorba chiar de pelicula care dă şi titlul filmului - la filmările de western, unde apare cowboy-ul simplu, naiv şi acrobat, destins, tânăr şi frumuşel provincial, un fel de Tom Mix care şi cântă.

Se ajunge la filmări în apă şi fete în buchete fantezist coregrafiate à la Busby Berkeley cu o vedetă înotătoare cu trimitere clară la Esther Williams Actriţa din rol este sexoasa Scarlett Johansson care plonjează în bazin prin cercurile de trupuri arcuite în petale. Iar Coenii duc scena un pic mai departe, dincolo de paiete, zâmbete de star, costume, ruj şi lumini. Şi ne arată cu cinică francheţe şi ce este în afara cadrului filmat, cu recuzită, oameni pe platou, electricieni deasupra pe schele, butaforie. Iar Scarlett aici iese din coada de sirenă şi din rol şi replicile ei birjăreşti fac discrepanţa şi mai uriaşă între om şi star. Comică, dar cu o înţepătură.

Se filmează şi în dramă în acest incubator de poveşti, preţ de a surprinde (comic, cum altfel) cum toată lumea aşteaptă îmbrăcată la cadru vedeta care întârzie. Ralph Fiennes aici absolut delicios, pe model Laurence Olivier, demonstrează într-o scenă de plan mediu de - cât să zic, două minunte - cât de mare actor este. Inflexiunea vocii şi mimica - savuros moment.

Filmul ajunge şi într-un bar, unde marinarii dansează şi cântă pe mese cu dexteritatea şi bucuria lui Gene Kelly şi Frank Sinatra din On the Town - 1949 şi mai ales Anchors Aweigh - 1945. Desigur, scena are un twist modern şi se termină cu o glumiţă. Channing Tatum, frumos cum îl ştim, dansator bun cum este, bate aici step şi mai şi cântă. Ce să spunem, pentru rolul acesta mic de aici, omul merită un premiu. Şi cu accentele acelea de final de rol ca în Hitchcock, cu atât mai mult. El este unul din actorii cu care şi rămâi în minte.

Şi, desigur, cireaşa de pe tort, acest George Clooney care nu se teme de ridicol şi de a se expune în ipostaze aiurea, comice. El este vedeta filmului roman şi cheia întregului plot, cel care trebuie să ajungă la epifanie. Numai el putea să arate bine cărat ca un sac pe umăr, să se vânture tot filmul în uniformă cu picioarele la vedere. Sincer, cred că s-a distrat grozav. Şi nu atât pe model Richard Burton din Cleopatra, cât, mai degrabă, cu fiorul melodramatic al lui Victor Mature din The Robe. Lui i se dă voie să-şi rostească monologul din film şi să ne arate cum se produce magia, admiraţia, empatia.

Au fost vedete care şi-au încheiat cariera la apariţia sonorului, vocile piţigăiate neajutându-le să meargă la inima publicului. O mai ţineţi minte pe Lina din Singin' in the Rain? Filmele muzicale ale anilor '30, dramele şi filmele poliţiste noir din '40, montările epice din anii '50 - iată un parcurs amuzant prin istoria filmului până la Războiul Rece.
 
Poate că filmul Coenilor e cam static, dar are clar scăpărările sale şi momente rezolvate ca la Woody Allen şi Mel Brooks. Umorul există generos şi ţi l-ai fi dorit în supradoză, iar muzica neaşteptat de puţină, când apare, dă ritm şi antrenează mai departe în povestea veselă. Presa există şi ea - căci nu se putea să lipsească dintr-un asemenea subiect. Aici cu trimitere ilară la celebra gossip queen a cetăţii, Hedda Hopper, acum multiplicată elegant de mereu uimitoarea Tilda Swinton.

Filmul nu este 3D, dar are efecte interesante. Aşa, printre cadre lungite şi unele de umplutură, realizatorii ştiu şi au timp să strecoare micile lor ironii, să vorbească despre bani, gonflarea şi fabricarea unei vedete, despre prostituţie, despre aportul şi importanţa realizatorilor europeni, exportul de creiere de la New York, despre frica de comunism şi manipulare. Despre patriotism. Ba, chiar despre familie şi condiţia femeii, a soţiilor casnice şi docile. Totul cu bucurie şi explozie de culoare.
 
Adică o încântare, adică de văzut.





 Toate articolele despre Hail, Caesar!


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer