Hazard la Tg. Mureş

Întreaga viaţă pământească stă sub semnul hazardului (sau cel puţin asta este una dintre teoriile care încearcă să explice succesiunea de întâmplări mai mult sau mai puţin ne-aşteptate prin care trecem de-a lungul vieţii), însă Victor Haim, prin textul său, mai avansează o treaptă şi pune şi viaţa de apoi sub acelaşi semn. Datorită acestui text observăm că dincolo de moarte ar fi posibil să găsim ceva asemănător cu ceea ce am lăsat în urmă pe pământ, prin urmare şi cerurile stau sub semnul aceluiaşi hazard, iar ceea ce noi credem de aici de jos că este ordonat după o logică extrem de solidă s-ar putea să nu fie chiar aşa. Sau chiar dacă este, s-ar putea ca această logică în care aveam atâta încredere să ne scape.

Ne putem trezi în situaţia de a trebui să ne câştigăm locul în cer sau în infern, de a fi supuşi unor probe necruţătoare pentru a se decide o dată pentru totdeauna ce loc merităm. Dacă acordăm atenţia cuvenită textului lui Haim, constatăm că aceste probe pot avea ca scop final conştientizarea de către cei trecuţi dincolo a greşelilor pe care le-au făcut în viaţa pământească, un ultim proces de conştiinţă în care nu există compromisuri, ci numai extrem de multe capcane, în care noi, suflete prea puţin experimentate şi atente, putem cădea cu foarte mare uşurinţă. Revolta noastră atunci când nu înţelegem ceva este inerentă (reflex rămas din viaţa pământească), dar absolut inutilă.

În acest context sau pe acest teren se creează spectacolul prezentat de către Teatrul Mişcat în colaborare cu Teatru 74. Avem în faţa ochilor un purgatoriu, care seamănă foarte mult cu ceea ce avem şi noi pe pământ: o cameră cu dosare, o imensă arhivă, în care sunt păstrate în ordine faptele fiecăruia din timpul vieţii. Împrejur tablouri - picturi renascentiste (unde divinitatea este pregnant reprezentată) retuşate cu simboluri ale societăţii de consum - pizza, coca-cola, etc. Acest spaţiu este un punct de întâlnire între uman şi divin, dar prin reprezentarea descrisă mai sus se ajunge la o trivializare a amândurora, de un kitsch căutat, care în final ne reprezintă. În acest spaţiu recent decedata pământeană (într-un accident de maşină) se trezeşte faţă în faţă cu un înger care o supune unui ciudat interogatoriu sub forma unui concurs de cunoştinţe generale legate de propria viaţă, pentru a o supune unei analize şi pentru a vedea în ce măsură aventurile din timpul vieţii pe pământ sunt asimilate, conştientizate şi acceptate. Concursul în sine nu are reguli clare pentru pământeancă, dar se desfăşoară foarte firesc (şi despotic) din punctul de vedere al maestrului de ceremonii. În funcţie de răspunsurile interogatei, îngerul amfitrion acordă sau scade puncte, obiectivul final fiind atingerea unui total de 100 de puncte de către concurentă pentru ca astfel concursul cu sine să fie câştigat iar viaţa de apoi să îi fie asigurată. Slalomul printre punctaje provoacă reacţii puternice de ambele părţi, decedata rămânând mereu umană, iar îngerul renunţând încetul cu încetul la presupusele atribute divine.

Prin urmare, întreg spectacolul se învârte în jurul acestui joc, în care ne putem implica şi noi după cum urmează:


 Muzica spectacolului (compusă de Zeno Apostolache): 99 puncte

Aici s-ar potrivi foarte bine 100, dar renunţăm la un punct de dragul jocului - în orice caz, este o muzică atent lucrată, care punctează momentele cheie cu discreţie, demonstrând o foarte bună descifrare a textului scris în cheie muzicală

 Jocul actorilor: minus 20 (79)

De obicei susţinut, cei doi actori reuşind în cea mai mare parte a reprezentaţiei să convingă prin plastică şi expresivitate corporală (Rareş Budileanu) şi prin implicare mai mare decât până acum (Anca Loghin), dar totuşi, în cazul celei din urmă, fără a da un contur foarte clar personajului interpretat. În plus, mai avem de a ne confrunta în cazul ambilor actori şi cu dicţia defectuoasă (minus 60 (19)) care face ca unele fragmente întregi de frază rostite în grabă să nu fie inteligibile

 Costumele: plus 50 (69)

Realizate într-o gamă cromatică mai largă, de la cărămiziu la negru şi de la maro la albastru, la fel de kitsch ca şi tablourile din fundal (un kitsch căutat şi care în acest context dă bine, de aşa ceva era nevoie) definesc şi întregesc personajele.

 Mişcarea scenică şi expresivitate corporală: plus 10 (79)

Rareş Budileanu îşi foloseşte corpul cu uşurinţă pentru a da contur personajului său, pe când, din păcate, Anca Loghin nu se poate debarasa de o anume rigiditate care îi conferă în acest fel nesiguranţă per ansamblu.

 Sincope: minus 40 (39)

Ele apar de mai multe ori pe parcursul spectacolului, unele momente fiind lungite (vezi monologul extins al personajului feminin), altele fiind accelerate sau de-a dreptul abrupte, de exemplu chiar finalul spectacolului având de suferit din acest caz, el venind în mod neaşteptat, într-un moment în care mai aşteptam apariţia unor momente relevante, în acest fel însă dându-se impresia de final "nefinalizat", insuficient lucrat.

 Scenografia: plus 15 (54)

Acesta este unul din punctele forte ale spectacolului, suplinind lipsa de text care ar fi putut fi relevant şi conducând spre o cheie clară de abordare a ceea ce ne este prezentat, cu alte cuvinte oferind portiţe de descifrare a spectacolului.

 Regia: plus 12 (66)

Per ansamblu clară în intenţii, actorii sunt conduşi cu fler şi orientaţi spre căile pe care regizorul doreşte să le urmeze, dar totuşi produsul finit seamănă mai mult cu un exerciţiu teatral decât cu un spectacol bine definit, cu personalitate distinctă.

După această joacă, dacă tragem linie şi vedem unde ne situăm de la 1 la 100, constatăm că măcar am trecut de un fifty-fifty, ceea ce plasează acest spectacol în zona celor care merită văzute, care pot să delecteze, care dau de gândit, care rămân în memorie, dar care lasă în urmă şi o senzaţie că s-ar fi putut mai mult la toate nivelele, că el rămâne suspendat undeva între intenţie şi finalizare, între obiectiv prestabilit şi ţintă finală, un spectacol aşadar care a reuşit să acopere mai bine de jumătate din drumul pe care şi l-a propus să îl urmeze, dar care s-a oprit dintr-un motiv sau altul înainte de a ajunge la destinaţie.


Fişa tehnică:

Hazard de Victor Haim

Teatrul Mişcat şi Teatru 74

Cu: Rareş Budileanu, Anca Loghin
Scenografia: Oana Novicov
Muzica: Zeno Apostolache
Regia artistică: Mihai Ardelean