Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Îmblânzirea scorpiei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cuplul, cioaca, comedia - Îmblânzirea scorpiei


martie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cel mai la îndemână de spus despre acest spectacol ar fi că-şi face treaba, acceptând că treaba acestui spectacol este să entertain. Mai ales pentru un public 40+. O comedie cu momente muzicale cântate şi acompaniate live, un text shakespearian (chiar dacă opţiunea pentru el pare motivată doar de sărbătorirea a 400 de ani de la moartea dramaturgului şi nu de vreun crez artistic anume), un cor de pulcinei frumos coregrafiaţi la curtea lui Petruchio şi, cea mai bună parte a spectacolului, aş spune eu, un foarte bun cuplu Catarina-Petruchio (Dorina Chiriac şi Alex Bogdan).


Relaţia dintre cei doi salvează atât textul, cât şi montarea lui, de orice autosesizare feministă legată de misoginismul piesei. Petruchio e zbir numai prin convenţia participativă a lui Grumio şi mai târziu a curţii lui, iar felul cum Alex Bogdan manageruieşte acest raport de forţe şi trecerile de la Petruchio la "Îmblânzitorul de scorpii" îl învăluie într-o candoare care-i stă mai bine decât o eventuală luare prea tare în serios. Altfel spus, atunci când Petruchio o aduce pe Catarina la curtea lui, practic, când începe procesul ei de îmblânzire, sunt trei feţe ale acestui protagonist la care spectatorul are acces: nota de bază, acelaşi neastâmpărat Petruchio, pe care încă îl vezi în relaţia cu Grumio, nota de mijloc, Îmblânzitorul, Petruchio care încearcă să-i dea o lecţie Catarinei, savurându-şi NU puterea asupra ei, ci propriile ghiduşii şi găselniţe, un fel de bucurie a jocului şi, nota de vârf, Petruchio îndrăgostitul de Catarina, miza personajului şi a piesei. Şi e îmbucurător să vezi un actor care jonglează cu toate cele trei dimensiuni ale unui personaj, pentru a te face să înţelegi ce a vrut de fapt să spună autorul.


Pe de cealaltă parte, felul cum Dorina Chiriac îşi poartă personajul e atipic, dar funcţionează în tandem cu partenerul ei de scenă. În universul propus de Colceag, uşor adus în prezent, scorpia se îndepărtează de clişeul femeii masculinizate, care se bucură să tragă echilibrul de puteri spre sine, de dragul puterii şi a detaşării de societate declarate - acel filon feminist spre care am fi tentaţi să mergem. Scorpia jucată aici e mică şi a dracului (un gag la care se tot revine pe parcursul spectacolului) şi e scorpie mai mult în ochii celorlalte personaje, decât ai spectatorului, ceea ce-i dă Catarinei un statut de neînţeleasă, de misfit pus în situaţia de a fi scorpie, pentru a se distanţa de o lume de care nu simte că aparţine. Până şi scena chinuirii Biancăi pare o joacă de copii pe care Catarina o agreează de dragul convenţiei, nu al răutăţii în sine. Pe acest fond pe care îl creează spectacolul şi interpretarea Dorinei Chiriac, îndrăgostirea de Petruchio şi acceptarea "jocului" lui vine firesc şi dă credibilitate cuplului.


Apropo de entertainment-ul acestui spectacol, dezbătut pe mai multe nivele. Primul ar fi garantul textului, gag-urile şi situaţiile comice bifate de actori, dintre care i-aş aminti pe Mihaela Teleoacă în rolul Baptistei şi pe Dragoş Huluba în rolul lui Grumio. Al doilea ar fi personajul în sine al lui Hortensio, peţitor al Biancăi, sau mai bine spus, travestiul propus de Lucian Ionescu. Gândit şi jucat cap-coadă ca un comic relief, Hortensio-homosexual-nedeclarat, deghizat în femeie, e o cioacă de personaj. Că e o cioacă jucată bine, asta e numai meritul măsurii şi sincerităţii lui Lucian Ionescu, dar cheia personajului în sine e total neconcordantă în textul piesei şi limitează masiv miza personajului (care este totuşi, cucerirea Biancăi). Şi e cu atât mai deranjant cu cât celelalte personaje participă la această găselniţă - Petruchio îl sărută pe Hortensio pe gură - discreditându-l pe Hortensio ieşit din travesti, la finalul spectacolului, însurat cu o văduvă. Dar, măcar e amuzant, nu?


Al treilea şi ultimul, personajul colectiv - muzicanţii din Padova / servitorii de la curtea lui Petruchio, câţiva tineri pompaţi cu joie de vivre, costume drăguţe şi instrumente muzicale, care cântă, zâmbesc şi dansează. Mărturisesc că nu am avut ocazia să văd alte montări ale domnului Colceag în teatre profesioniste, ci doar pe cele din facultate (dumnealui este profesor universitar doctor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografie din Bucureşti), dar cu toată această reţinere, e ceva din prestaţia acestui personaj colectiv care aminteşte de un spectacol-examen de arta actorului. Aşezările în scenă à la serbarea de Crăciun la care vin părinţii să ne vadă, intrările şi ieşirile din scenă nemotivate sau, poate, energia lor care e acolo pentru că trebuie să fie. E greu de explicat obiectiv, recunosc.

Cu toate acestea, această Îmblânzirea scorpiei montată la Teatrul de Comedie, sala Radu Beligan, e un spectacol care funcţionează. Şi dacă nu vă atinge comedia, măcar e un Shakespeare cu simţ de răspundere.



 Toate articolele despre Îmblânzirea scorpiei


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Sabina Balan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer