Echipe din ce în ce mai numeroase lucrează cu migală, din greu, la fiecare scenă, la fiecare cadru, machetă şi efect, gândind în luni de zile o figură, un mers, gesturi şi detalii. În cazul de faţă, glorios, avem o armată de animatori care au trudit timp îndelungat pentru cele 64 de specii de animale diferite din film, fiecare cu chipul său distinct, cu blana şi ochii lui, documentat cu atenţíe după modelul real.
Trei regizori la cârmă, Rich Moore, nominalizat la Oscar pentru Wreck-It Ralph - şi îi simţi mâna în discuţiile de grup -, tânărul regizor-scenarist Jared Bush care se achită bine de dificila misiune de a contura o poveste coerentă despre putere şi corupţie, cu ritm şi bune lecţii de viaţă şi mai experimentatul Byron Howard, cel de la Tangled şi nominalizat la Oscar pentru Bolt, animaţia lui din 2008 care a dat modelul tuturor desenelor venite după el, ca ritm şi fel de acţiune cu sufletul la gură.
Din 2001, când Disney-Pixar ne încânta cu Monsters, Inc. şi ne arătau firele de blană fluturate în vânt, animatorii apelează mereu, din ce în ce mai performant, la trucul acesta vizual, în 3D, pentru ca toate vârstele să stea cu gurile căscate de încântare.
Acum, în acest oraş al animalelor, efectul se repetă şi parcă îl vezi pentru prima oară. Monstropolis din 2001 este de data aceasta un oraş cu de toate, în care trăiesc într-o pace aparentă toate speciile pământului. Şi nu faptul că te uiţi la cadrul plin de creaturi place, cât excepţionala suprapunere, comica, neaşteptat de reuşita asemănare cu oameni în posturi şi roluri. Aici s-a dus bătălia, la îmbrăcăminte şi mimică, la personaje în joburi pe care le-am văzut până acum în filmele poliţiste.
Filmul, ca poveste, este pe un model clasic, al provincialului pornit să cucerească marele oraş, încrezător, onest şi naiv. Şi, pentru că personajul principal este poliţist, se va apela la clişee, la urmăriri tipice genului de acţiune, cu foarte multe accente noir. Şi toate acestea perfect echilibrate ca să placă şi să îi atragă şi pe cei mici, dar şi pe maturii care se vor desfăta cu o poveste cu morală bună.
Am văzut cu toţii atâtea filme cu femei care vor să intre în lumea bărbaţilor, în armată, în poliţie şi care trebuie să dovedească că nu li se aplică deloc eticheta de sex slab. Şi iepuroaica simpatică de aici trece prin antrenamente şi razii, însă farmecul - nu numai al ochilor coloraţi, imenşi - vine din dimensiunea de miniatură pe lângă zdrahonii colegi bărbaţi, durii din toate echipele - că sunt ori ba de partea legii.
Filmul are umor, tandreţe - na, e film Disney - şi o politică accentuată a celui mic. Ştie să vorbească interesant despre prejudecăţi, pe înţelesul tuturor, pentru că twist-urile poveştii ştiu să ducă sinusoida liniei narative şi dincolo de un feminism ostentativ, într-un traseu ca la carte.
Sunt două versiuni, una dublată în română - cu Mihai Dobrovolschi care debutează în această postură -, iar alta în limba originală, pe care o recomand pentru că pe aceasta am văzut-o. De mult nu a mai realizat Disney un film numai cu animale. Însă acestea de aici întrec toate prinţesele studioului şi reuşesc să fie cele mai umane personaje create vreodată de ei.
Enorm de multe lucruri originale - oraşul care pare inspirat din mai multe metropole ale lumii, trenul cu uşi de diferite mărimi, oraşul în oraş, adică minicity-ul pentru animalele de foarte mică dimensiune, jungla cu stropitori.
Una din găselniţele filmului este că Shakira are un personaj cântăreţ care arată ca ea, are vocea pusă de ea, iar vedeta deschide şi închide filmul, imprimând energie. Cântecul ei, Try Everything, te face să baţi ritmul din picior.
Însă, dacă mă întrebaţi de ce merită neapărat să-l vedeţi, referirea la Naşul face toţi banii. Excelentă ideea. Extrem de amuzantă. Mai ales că arată aşa. Marlon Brando ar fi râs şi el, cu siguranţă.