După ce am văzut oferta celor de la Disney, munca titanică de la animaţia lor mi s-a părut imbatabilă la premiile 2017. Dar, veţi vedea, şi acest desen al concurenţei de la Dreamworks nu stă rău deloc.
Probabil că nu putem bănui câtă muncă înseamnă cu adevărat o animaţie cu atâta acţiune. Poate şi de aceea sunt aşa mari echipele, cu mai mulţi regizori şi mulţi scenarişti, specializaţi fiecare pe câte ceva.
Seria cu panda care vrea să înveţe arte marţiale în ciuda fizicului ingrat şi stilului împiedicat are noroc de doi scenarişti, aceiaşi la fiecare parte. Iar asta a dat coerenţă replicilor şi situaţiilor, nici prea cheesy, nici prea dark, bunei îmbinări între părţile lirice cu cele de superacţiune, cele statice cu cele dinamice.
Şi, la fel, nici nu ne gândim câtă sudoare şi grijă este pe capul animatorilor să reuşească mereu, uneori fix în acelaşi cadru, să îmbine şi să ofere fiecăruia pe nivelul său de înţelegere. Copiilor - mici prieteni animaţi care să le spună o poveste cu tâlc şi să-i antreneze în ea, să-i amuze, dar şi părinţilor acestora ori cuplurilor tinere sau grupurilor de prieteni ieşiţi la distracţie.
Panda 3 are acţiune continuu, fără să te lase să respiri, iar din punct de vedere vizual şi sonor - o desfăşurare de forţe creative ieşite din comun, de la aspect de filme de ficţiune chinezeşti cu arte marţiale - da, uiţi deseori că te uiţi la un desen animat! -, cu figuri şi săriturile de rigoare până la delicatele trimiteri la stampe cu fundalurile lor colorate, migălite la fiecare frunză de bambus sau floare de cireş.
Este bine la filmul acesta că este gândit mereu şi pentru cel care a văzut toată seria şi pentru cel venit proaspăt în poveste. Se înţelege clar de fiecare dată, fără nevoie de trimiteri în trecut.
Acestea, când vin în ordinea poveştii, acele flash-back-uri mereu plasate pentru un plus de explicaţii şi de emoţie, desenate în 2D - înduioşătoare.
Mare păcat că distribuitorul a adus numai copia dublată în română, pentru că cea în original - pe care am văzut-o eu - beneficiază de vocile unor mari actori, de accentele şi inflexiunile lor aparte, mai ales ale Angelinei Jolie - în personajul ei, Tigroaica.
Cei care au trecut cuminţi prin prima şi a doua parte, ştiu că povestea se îmbogăţeşte mereu cu personaje noi, că negativii au forţă şi apariţii impresionante şi creează tensiuni destule, că armele uimesc de fiecare dată. Şi în 3 cadrul este plin de personaje. Dacă în 2 negativul avea pene de oţel cu care ne lua ochii, cel de aici are două săbii ca nişte îngheţate pe băţ, fluorescent verzi, legate de lanţuri cu care atacă ca Ghost Rider. Maestrul Shifu şi acum unul şi mai puternic, şi mai bătrân decât el, Oogway, cu înţelepciunea şi aspectul lor de Yoda. Desele split-screen-uri ca în western-urile spaghetti sau la Samurai Jack, plus muzica atât de atentă cu trimiterile ei lirice la muzica chinezească a lui Hans Zimmer te ţin atent, cu sufletul la gură.
Po, personajul principal, iese de data aceasta din templul unde se antrenează, pornind într-o călătorie ca să afle cine este cu adevărat. Apare tatăl lui, un urs panda, adevăratul lui tată, nu gâscanul cu tăiţei care l-a crescut. Scenele cu ei doi (sau trei, după caz) sunt foarte nostime şi bine montate. Blana, firele de păr alb de pe spatele tatălui - câtă răbdare pe realizatorii performanţi. Porcii şi iepurii ca public spectator care se uită la ei ca la un meci de tenis - minunată idee, un gag ce funcţionează mereu, chiar şi acum din plin. O urcare în coş toţi trei spre satul secret - tiii!. Şi o ceaţă greu de realizat, dar care e o scenă poetică.
Fiţi atenţi la urşii panda din munţi. Cât de bine au păstrat animatorii deopotrivă trăsăturile animalului mascat şi ale oamenilor de vârste diferite cu detalii de fizionomie asiatică.
Cum au fost şi anterioarele, şi filmul de faţă este despre familie, despre prietenie şi curaj. Şi fiecare scenă este gândită ca o mică lecţie de impulsionare, de a-ţi urma inima, de a merge mai departe. Filmul pozitiv şi vesel cu morala lui profund spirituală. Veţi vedea, sunt scene la care se râde larg, unele mici în care ochii se mai aburesc, o alternare jos-sus foarte plăcută.
Filmul ne învaţă pe toţi ce forţă se ascunde mereu în cuvântul "împreună" şi ce copleşitoare este de fiecare dată lumina. Po dansând ca un dragon de energie - scenă pe care să o ţineţi minte.
Finalul umple inima de bucurie.
Mai vrem!
Activaţi-vă chi-ul. Viaţa merită trăită.