Femme fatale - Femeia mare şi mică

Femme fatale este ultima extravaganţă semnată Brian De Palma. Acest domn (considerat de critica franceză şi de cîteva fiinţe impresionabile un mare regizor) a făcut filmul de faţă cu bani de la un anume Tarak Ben Nuştiucum (încă puţin şi ajungea la Menahem Golan!) şi ne putem închipui cum i-a vîndut scenariul: "Fii atent aicea: gagică super, filmăm la Cannes că tot sîntem aici, scenă lesbi în closetul festivalului, violenţă, îl băgăm şi pe Banderas că tot n-are ce face, ambasada SUA la Paris, secret, striptease, răscumpărare... Ei ce zici, batem, pardon, palma...?"

Gagica super e Rebecca Romijn-Stamos, care aici e chiar fatală de fatală - dacă filmul ăsta merită văzut, e numai pentru ea. În rest, De Palma se dovedeşte ce-a fost întotdeauna şi nu ne dădeam seama: un clipangiu ratat. Omu' ăsta vroia şi el să facă reclamă şi, pentru că n-a prea primit comenzi, a dat-o pe cinema. Aproape fiecare scenă din Femme fatale ar putea fi un clip la ceva: "Furt de bijuterii la Festivalul de la Cannes"? Reclamă la Chopard... "Nuntă cu accident la colţul străzii"? Reclamă la pantofi... "Întîlnire pe pod, noaptea, cu Turnul Eiffel luminat în fundal"? Reclamă la şampanie franţuzească...

Vulgar, inutil şi ridicol, Femme fatale e un compendiu isteric de tot ce poţi băga într-un film, deşi nu e nevoie şi doar De Palma e-atît de şmecher (sau fraier) s-o facă; unii vor fi satisfăcuţi.

(Adăugire fără legătură : Trebuie s-o vedeţi însă, neapărat, pe Audrey Tautou într-un rol în care reuşeşte s-o taie pe Audrey Tautou din Amelie! Filmul se cheamă Dieu est grand, je suis toute petite şi, dacă Dumnezeu e mare, e (şi) pentru că a creat-o pe această minune mititică numită Audrey Tautou... Cameleon "New Age", adorabilă zăpăcită şi visătoare incurabilă, Tautou e totală!)