Am încercat, se poate! - Wedding Crashers

Ben Stiller, Luke şi Owen Wilson, Vince Vaughn, Will Ferrell, Jack Black, Steve Carell. Arareori separat (Stiller mai trădează din când în când) şi cel mai adesea frumos grupat, cei şapte magnifici pomeniţi alăturat fac, de ceva vreme-ncoace, legea în comediile americane. Dacă îţi plac, sunt de-a dreptul geniali. Dacă nu, belea! Pe cât de simpatici le sunt fanilor, pe atât de iritanţi le par celorlalţi. La drept vorbind, nici ei nu ne fac chestia cu plăcutul mai uşoară - puţin le pasă. O explicaţie acceptabilă ar fi faptul că se amuză atât de bine unii în compania celorlalţi încât filmul propriu-zis devine doar un pretext.

Taman ăsta-i cazul Spărgătorilor de nunţi (în original Wedding Crashers), film ce beneficiază de aportul pe alocuri genial al tandemului Vaugh-Wilson (Owen), garnisit cu o incursiune scurtă şi de efect (mai mult plăcerea de a revedea un vechi prieten decât surpriza unor gaguri reale) a lui Will Ferrell. V&W sunt coşmarul oricărui socru mic (şi tată de fată în general) de pe planetă... Practic, nu fac nimic altceva decât să apară neinvitaţi pe la nunţi, să se recomande drept "nepoţii mătuşii Alice", să bea şi să mănânce toată seara, să ţină speech-uri şi să prăjească fetele neînsoţite. Iar a doua zi dispar în ceaţă şi tu ia-i de unde nu-s pentru că, la urma urmei, mătuşa Alice seamănă cu scenariul - nici măcar nu există. În fine, ulciorul nu merge de multe ori la apă şi catastrofa îi pocneşte taman la nunta-mamut a sezonului. Fie că-i vorba de Jane Seymour (soacra îşi arată sânii mai dihai ca stripteuza de la petrecerea burlacilor), fie de Christopher Walken (o dată ar fi trebuit să fie şi el tough motherfucker-ul clasic şi taman acum şi-a găsit să fie matur, delicat şi plictisit), fie de fiica mai mică şi nimfomană ce-l ia pe Vaughn cu asalt (noroc cu antrenamentele din Psycho) fie de cea mijlocie, de care Wilson se amorezează iremediabil, ghinioanele se ţin lanţ şi o carieră promiţătoare în domeniul matrimonialelor e pe punctul de a lua sfârşit...

Să fim bine înţeleşi. Deşi e departe de evenimentul pe care îl sugerează premisa şi încasările, filmul e totuşi vizionabil. Dar singurele motive pentru care merită să mergeţi la cinema se numesc Wilson şi Vaughn. Parol.