Furtună în contrapuncte

Sub directoratul artistic al lui Nicolae Weisz, Teatrul Municipal din Baia Mare anunţă pentru următorii doi ani un program de proiecte înnoitor. Strategia a început prin angajarea unei "garnituri" de actori tineri şi talentaţi, proaspăt absolvenţi de la Cluj. Apoi cu un concurs de texte noi scurte, Pisica verde, pisica albastră, cu un număr de elemente impuse (trei personaje, zgomotul unui cal în galop şi replica "Domnişoară, sunteţi de o frumuseţe inversă, iar floarea asta nu mai are frunze.") la care au răspuns mai bine de patruzeci de (pesemne tineri) dramaturgi.

În sfârşit, stagiunea începe cu Furtuna de Shakespeare în regia lui Gelu Badea cu un decupaj atent, care păstrează scenele şi replicile esenţiale, renunţând la orice ar fi putut deveni balast pentru sensibilitatea spectatorului modern. Regizorul reuşeşte o jonglerie de bună calitate: balansul între poezia shakespeariană şi tratarea contemporană a textului. Căci sonorităţile lui Shakespeare curg bine pe scena impregnată de accesorii de azi: ochelarii oranj ai lui Ariel, bronzul de star rock de pe faţa şi părul spiriduşului sau designul capilar labirintic, pictat pe Caliban (concepţia costumelor: Adrian Matioc).

Eliminarea distanţei scenă-public este supravegheată atent, spectatorii stau pe scenă, în jurul unui covor de iarbă; uneori actorii, absorbiţi de lumea piesei, iau loc în primul rând. Dar spiritul marelui poet se menţine. Şi aceasta mai ales datorită lumii create în preajma protagonistului. Prospero lui Adrian Matioc este cel ce dă spectacolului doza de poezie. Creat de către înzestratul actor în registrul fascinant al intelectualului retras în sine (complet diferit de bancherul autosuficient din Nora de la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, rolul său precedent), prins în mrejele propriei lumi interioare, Prospero aruncă voit umbre peste luciditate. Inclusiv peste a sa. Adâncit în sine, puterile lui sunt palide, cu o singură excepţie: forţa imaginaţiei incandescente, electrizând totul în jur. Căci pentru el magia e numai imaginaţie. În interpretarea plină de originalitate a lui Adrian Matioc, treburile lui Prospero din lumea exterioară, cu revendicări, acte punitive şi replieri politice sunt tratate doar ca rupturi, sincope nedorite în derulările fanteziei. Coborârea din final în măruntaiele scenei, în lumina din adâncuri, sub protecţia principiului feminin, echivalează cu gradul maxim al resorbţiei în sine, în centrul lumilor fantastice dinăuntrul său.

În balansul temporal şi spaţial conceput de regizorul Gelu Badea, cel mai adesea cu ajutorul luminilor, planul magicianului e succedat de contrapunctul comic de bună calitate construit de doi tineri actori, Sebastian Bădărău şi Sorin Miron, ultimul cu o interpretare modernă, joc inteligent şi un ludic de clasă în care ironia, autoironia şi detaşarea coexistă nonşalant. Plăcerea jocului la cei doi actori, dansurile de Commedia dell' Arte şi codul de recunoaştere al personajelor asigură certificatul de autenticitate, pigmentul de epocă al spectacolului, fără reziduuri contemporane lipsite de acoperire.

Dacă însă există un nivel la care frumuseţea textului shakespearian rămâne neatinsă şi se aude cel mai bine, acesta aparţine celor două interprete, Gabriela Del-Pupo (Miranda) şi Ariana Presan (Gonzalo), frumoase, jucăuşe, reprezentând poli ai lumii ingenuităţii, blândeţii şi protectoratul afecţiunii feminine. Rostite de ele cu abnegaţie pentru piesa celebră, dar şi cu dezinvoltură bine temperată, sonorităţile shakespeariene curg în volute fluide, învăluitoare.

Dar contrapunctul se instalează din nou, prin personajul Ariel, vital, conceput ca star rock, elementul de actualitate al spectacolului. Cu ochelarii oranj şi luciul de bronz care îi acoperă corpul, spiriduşul parcurge toate nivelurile spaţiului, apare în locuri neaşteptate, pluteşte sprinţar pe frânghii. Vocea bună, plină, cu alonjă în pronunţia textului shakespearian, a actorului Claudiu Pintican îl însoţeşte în toate peripeţiile din lumea spiritelor, făcându-l un spiriduş de forţă. Evident, nu de forţa brută a lui Caliban, care, în interpretarea lui Valeriu Doran, face inventarul tuturor stihiilor primare, cu explozii de vitalitate şi ambiţii soioase de uzurpator. În contrapartidă cu evanescenţa personajului principal, Valeriu Doran asigură centrul de greutate brută, furtunoasă a spectacolului. Prestaţia sa merge în pandant cu nobilii ticăloşi, interpretaţi de Ioan Costin şi Dan Cordea cu eleganţă şi cu prinţul uşor şovăielnic al lui George Costin.

Cu regretul că materialele pentru costume şi decor nu sunt de calitatea pe care ar merita-o producţia unui text shakespearian (pesemne că de vină e bugetul mic), la sfârşitul piesei, un spectator mărturisea: "Sunt de 21 de ani în Baia Mare şi acesta e cel mai frumos spectacol pe care îl văd aici". Publicului nu-i rămâne decât să meargă şi să probeze dacă e aşa.