Charlot pe din două, actualizat - Pietre în buzunar

Despre corespondenţele stabilite de critica de specialitate între celebrul personaj creat de Chaplin şi anti-eroii din piesele lui Samuel Beckett s-a vorbit îndelung şi cu temei. Atari înrudiri sunt nu numai evidente, dar şi fundamentate arhetipal. Marie Jones, autoarea piesei Pietre în buzunar / Stones in His Pockets, trage spre deliranta actualitate trena aruncată de marele irlandez peste eforturile de înnoire ale artei spectacolului în secolul trecut, dând viaţă, în piesa amintită, unui cuplu la fel de debusolat ca Vladimir şi Estragon, descinzând deci atât din actele beckettiene, cât şi din celebrul Chaplin-Charlot, eternul vagabond imposibil să-şi găsească un loc în nedreapta orânduire a societăţii. Numele lor: Jake Quinn şi Charlie Conlon. Profesia: fără; figuranţi, pentru moment, într-un film american care se realizează într-o regiune irlandeză. Numele actorilor: Biro Jozsef şi Hathazi Andras. Regizor: Keresztes Attila. Loc: Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

De fapt, Pietre în buzunar, producţia Teatrului Maghiar din Cluj, este un spectacol mic (tip studio) cu mari calităţi şi distincţii pe măsură: Premiul British Council pentru cea mai bună montare a unei piese britanice în România - 2003, iar în 2002, la Kisvarda, Hathazi Andras a fost răsplătit cu Premiul special pentru rolul Charlie Conlon în cadrul Festivalului Teatrelor Maghiare din Afara Graniţelor Ungariei, la Târgu Mureş a primit tot în 2002 Premiul pentru cel mai bun actor în cadrul Festivalului Internaţional "Teatru-Imagine". Nu e de mirare că acest succes este reluat şi în actuala stagiune, abia deschisă, cu spectatori dornici să se conecteze la fenomenul teatral actual de pe mapamond. Căci piesa s-a jucat în Marea Britanie, în Australia, Statele Unite şi Ungaria şi e posibil ca ea să poposească şi în alte spaţii culturale din lume.

La Cluj, spectacolul e de o economie "revoltătoare" de mijloace. Asta înseamnă că toată forţa lui de expresie e concentrată în cei doi actori. Mobilitate, sugestivitate, transpunere în mai multe ipostaze. Acoperire prin joc scenic şi acapararea atenţiei prin schimbări succesive ale vocii. Nici nu-ţi dai seama până la urmă dacă sunt nişte bieţi irlandezi de la periferia societăţii sau nişte clovni (bohoc) în stare să mimeze secvenţe din tragi-comedia umană.

Pe un podium cu înălţimi inegale, cu înclinaţii fortuite ca înseşi ondulaţiile spaţiului existenţial, sunt constrânşi a se zbate pentru a subzista doi inşi din masa marginalizaţilor lumii, doi figuranţi dintr-un film proiectat întotdeauna în afara lor sau întru desfătarea altora. Nemulţumirile celor doi desconsideraţi ai sorţii se adună în tensiuni insuportabile sau alunecă în deriziune, fiind şi aceasta o protecţie, un scut, o metodă de a depăşi starea de criză. Încercările de a se salva din mocirla existenţială le subliniază filonul uman, neîmplinirile le retează sistematic avânturile, obligându-i mereu să se învârtă în aceeaşi cloacă imundă a neputinţei. Unul din ei (Charlie) a scris un scenariu de film care nu prezintă interes pentru nimeni, nici pentru companionul său. Deznădăjduit, se abandonează instinctelor necontrolate.

Piesa pune o problemă sociologic interesantă, acută: imposibilitatea de a accede la superbia centrului râvnit în care se lăfăiesc idolii, reali sau de mucava, ai prezentului. Ţinta neîmplinită stârneşte resentimente, modifică firea genuină a insului mediocru. Dezechilibrează.

Revin la structura dedublării în spirit şi construcţie a binecunoscutului Charlot (mai puţin în limbaj; modelul chaplinian fiind un candid pe lângă limbajul de stradă al actualilor năpăstuiţi): puţin vanitos, cu pantaloni caraghioşi, cu pălărie de filfizon. Cei doi au şi puseuri de vanitate şi pantaloni de clovni şi pălării găurite de gloanţe simbolice. Ei continuă spectaculos jocul dedublării devenind la rândul lor ba vedetă hollywoodiană, ba reporter indiscret, ba bodyguard sau asistent de regie, păstrând o minimă jovialitate ca fond secret în stare să le alimenteze dorinţa de a mima, adică dorinţa de a trăi alte vieţi. Pentru că în rest nu găseşti decât... pietre în buzunare, vorba autoarei.