Bobi Pricop la Piatra Neamţ - Contra iubirii

Bobi Pricop a demonstrat că e un artist care are ceva de spus celorlalţi încă de la prima montare, Jocuri în curtea din spate de Edna Mazya, examenul de master, preluată rapid de Teatrul Act, selectată în cele mai galonate festivaluri din ţară şi multipremiată. La cei 28 de ani ai săi, nu se lamentează, nu a lucrat în sectorul independent, nu a blamat establishment-ul şi-a înscris deja numele pe afişele cu antetul Bulandra, Teatrul Clasic Arad şi Teatrul Naţional Craiova, unde este asistentul lui Robert Wilson pentru Rinocerii - premiera, în primele zile ale lui iulie 2014. E deschis, optimist, actorii vorbesc foarte frumos despre felul lui plăcut de a repeta, echilibrat, fără panică, fără isterii, în cea mai perfectă normalitate. Ce-i drept, o stare din ce în ce mai rară în România! La începutul lui mai 2014, la Piatra Neamţ, la Teatrul Tineretului, unde era firesc să ajungă, pentru că instituţia aceasta are renumele de platformă de expresie pentru cei tineri şi talentaţi, şi, în subsidiar, pentru că e oraşul natal al lui Bobi, a prezentat Contra iubirii după Esteve Soler. Soler este un catalan popular în România mai ales graţie trilogiei traduse de Luminiţa Voina Răuţ pusă în scenă de mai multe ori şi graţie venirii autorului la FITS 2013.

Bobi Pricop a absolvit Actorie, la "Spiru Haret", clasa Sandei Manu, şi Regie, la UNATC, clasa Tudor Mărăscu. Are tot ce-i trebuie pentru a fi acel "ochi exterior" care e regizorul: ştie să aleagă un text, să-şi facă echipa şi să o aducă în punctul de maximă eficienţă artistică necesară unei reuşite. Şi se mai pricepe şi să comunice cu publicul prin intermediul acestei echipe, ceea ce e, încă o dată, vital.

Cu Esteve Soler s-a mai întâlnit când a făcut spectacole-lectură cu trilogia lui la Laboratorul de text contemporan, apoi la Bulandra, unde a pus în scenă Contra progresului. Acum e Contra iubirii, în fapt un scenariu mixat, care include şi secvenţe din Contra democraţiei şi Contra progresului. Tripticul lui Soler e o suită de câte şapte secvenţe dramaturgice scurte, spectacolul lui Pricop are opt în total, cu puţine personaje, două, maxim trei, absurd-suprarealiste, non-epice, discursive, care înfăţişează cu ironie acidă stări şi personaje din contemporaneitate reprezentative pentru istoria recentă a evoluţiei individului. Textele autorului catalan sunt o critică a societăţii şi oamenilor ajunşi într-un punct în care umanitatea riscă să devină propriul adversar, să dezvolte o maladie autoimună ale cărei efecte să conducă la o implozie cu efecte fatale. Oamenii par că au uitat ceea ce îi defineşte şi diferenţiază de restul lumii vii, afectivitatea, care e esenţa lor şi a relaţiilor interumane. Dezvoltarea ştiintifică, tehnologică, neantizarea sentimentelor prin controlul lor exagerat, prin teama de a simţi virusează conceptul de omenesc, conducând la absurd şi înstrăinare. În Contra iubirii, secvenţe independente vorbesc dramaturgic despre forţa nefastă a dragostei simulate, despre iubirea amorsată de stimulente artificiale, despre căsătoria cu contract pe termen scurt, despre malformarea dragostei într-o boală care te devorează şi de care trebuie să scapi, despre căsnicie ca o sumă de rutine zilnice ce ajung să te sufoce, despre lipsa de empatie şi exacerbarea senzaţionalului, despre iubirea părintească ajunsă o deviaţie etc. Contra iubirii e un caleidoscop dramatic despre dragoste în câteva dintre formele ei aberante, dar existente tot mai des în lumea de azi, prezentate în registru grotesc, burlesc.

Cum obişnuieşte să facă, şi acum Bobi Pricop a optat pentru o austeritate scenografică voită (scenografia Adriana Dinulescu). Elemente de decor simple, esenţializate, construite din hârtie albă, lejeră, ori plexic iluminat din interior, costume sugestive, caracterizându-i pe purtători. Pe fundal curg proiecţii, în majoritate nonfigurative, compuse în colaje care reunesc creaţii libere de copyright ale unor video artişti, selectate de regizor şi scenografă. Rostul lor nu e de acompaniament vizual, e mai mult de-atât, sunt creatoare de context şi elemente de legătură între cele două Contra... realizate de regizor. Bobi Pricop adaugă şi el la ironia textului un strat regizoral, prin mijloace scenice, conservând spiritul autorului, punându-l în relief, dar sporind subtil tragi-comicul.

Actorii şi ceea ce susţin interpretativ ocupă prim-planul, fără artificii inutile, curat, inteligent, fluid. E o viziune coerentă, unitară stilistic, Bobi Pricop e atent la detalii, grijuliu cu tot ceea ce se află şi desfăşoară în faţa publicului. Distribuţia aduce alături generaţii diferite de actori pietreni - Nora Covali, Cezar Antal, Corina Grigoraş, Dragoş Ionescu, Ecaterina Hâţu, Lucreaţia Mandric, Alexandra Suciu, Loredana Grigoriu, Rareş Pîrlog şi Florin Hriţcu, un nou venit în trupă, integrat perfect printre noii lui colegi. E remarcabilă acurateţea jocului actoricesc, adecvarea la rol, simetria interpretativă - actorii susţin câte două-trei roluri; Cezar Antal se ocupă şi de partea muzicală, pentru care a ales bucăţile şi le mixează la vedere, de la arlechin. Perioada sabatică şi de pribegie impusă actorilor de la Teatrul Tineretului de lucrările de restaurare şi efectele ei dezastruoase pentru acustica sălii nu i-a scos din formă şi nu le-a atenuat pofta de joc. S-au adaptat perfect la maniera tânărul regizor şi sunt în largul lor în registrul din piesa lui Esteve Soler. Spectacolul are un aer science-fiction, portretizează omul golit de emotivitate, de conţinut, omul devitalizat care pentru a fi părinte, ia lecţii de parenting, pentru a iubi a ajuns să creadă că are nevoie de suplimente, omul care nu mai ştie să fie om. Contra iubirii de la Piatra Neamţ e un reuşit îndemn artistic la grija pentru dimensiunea noastră emoţională.