Seria a adăugat pe listă și Iluzii-le de la Teatrul Național "Marin Sorescu" Craiova. Textul lui Vîrîpaev e cunoscut în România de la lecturile și atelierele sibiene, din Festivalul Internațional de Teatru, unde autorul rus a și fost prezent, și din antologiile care însoțesc secțiunea de spectacole-lectură. Tot la Sibiu s-a jucat și spectacolul realizat de Vîrîpaev însuși pe propriul text. Montarea lui Cristi Juncu de la Teatrul Act a definitivat atenția de care s-a bucurat în România acest text. Iluzii relatează narativ, aparent neteatral, istoriile a patru oameni, două cupluri familiale prietene, aflate la senectute, care, în pragul morții, se joacă cu propriul trecut într-un "ce-ar fi dacă a fost de fapt altfel"? Dacă povestea "oficială" a anilor lor de mariaj și amiciție nu coincide cu perspectivele fiecăruia dintre ei? Dacă adevărul ar avea o dublură, știută numai de unul / unii dintre ei, iar acum s-ar revela prin confesiune sau invenție? Totul e îngăduit înainte de marea trecere, ce rău s-ar mai putea întâmpla? Cei patru seniori de peste 80 de ani au propriile versiuni asupra cronologiei lor amoroase și maritale, pe care le rostesc la microfon, în episoade de storytelling. Personajele au vârsta la care jocurile dragostei sunt la cota de maxim, 30-40 de ani, iar firul narativ e o succesiune de mici lovituri de teatru surprinzătoare, care răsucesc cu fantezie fapte ce păreau imuabile.
În scenă, diagonalele afective ale cuplurilor din textul lui Vîrîpaev, Danny-Sandra, Albert-Margaret, sunt trasate ludic, dar ferm, de o viziune regizorală care s-a concentrat pe spunerea poveștii și pe dinamizarea ei cu mijloace specifice. Bobi Pricop livrează povestea gradat, într-un tempo așezat, ca la seniorat, animând-o exact când riscă să piardă atenția publicului. Monotonia este principala capcană a producției, iar pentru a o contracara, Bobi Pricop a apelat fie la o filmare în timp real, schimbând pespectiva privirii și focalizând-o spre mimica actorilor, fie la un joc de siluete decupate din carton, făcând loc unui comic de tip infantil; ori utilizând la vedere scenotehnica construită special de arh. Andreea Simona Negrilă (o miniturnantă acționată manual, un ventilator care spulberă "fulgi", un sistem care face să plouă în perimetrul de joc). Fluența scenică sprijină textul și le oferă actorilor necesarele puncte de ranforsare a interpretării. Perfect motivate estetic, ele dinamizează mecanica artistică a reprezentației, nuanțează și armonizează. Viziunea lui Bobi Pricop e organică, e o regie în care fiecare element e așezat la locul lui în sistemul la a cărui funcționare contribuie eficient, echilibrat. Regia artistică vine parcă exact din afirmația lui Vîrîpaev că "singura formă a comunicării în prezent este însuși modul de comunicare". Secvențial, precum textul, cu scurte ieșiri din rol, marcate și ele de didascalii (pauze foarte scurte, un moment de hidratare), relaționarea actorilor în primul rând cu publicul și foarte puțin între ei, deconstrucția, cu alte cuvinte, a mecanismelor din teatrul tradițional, o adeveresc. Muzica live de violoncel (improvizații de Orlando Buda) creează atmosferă, punctează sonor, sunetele lui grave instalând starea spectatorilor în zona emoțională aferentă. Interpreții (Ioana Manciu, Romanița Ionescu, Cătălin Băicuș și Vlad Udrescu) decupează prin spunere personalitățile personajelor întrupate. Costumați neutru, foarte asemănător, cu un stil interpretativ minimalist, ei livrează povestea detașați emoțional, pasând spectatorilor încărcarea afectivă.
Subintitulată comedie, piesa are umor negru, Danny, Sandra, Albert și Margaret nu trebuie să se ia prea în serios, doar suntem la teatru și totul e ... iluzie. De altfel, textul lui Vîrîpaev are drept motto un citat din Iluzia comică a lui Corneille: "Toutefois, si votre âme était assez hardie, / Sous une illusion vous pourriez voir sa vie, / Et tous ses accidents devant vous exprimés / Par des spectres pareils à des corps animés: / Il ne leur manquera ni geste ni parole." Iluziile teatrului / iluziile realității e un balans nuanțat al autorului în legătură cu amăgirile vieții și ale artei. Amăgiri care ne fac să venim și să revenim în sala de spectacole.