Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  City Lights

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Când mâinile văd - Hermeneutica secvenţei finale din City Lights


august 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De ce acest final, unul din cele mai celebre din istoria filmului, emoţionează, continuă să emoţioneze şi va emoţiona şi atunci când va fi dispărut şi zeroul din 2016? Deoarece acest final este un moment de eternitate al cinematografului însuşi, deoarece City Lights face parte din "acele capodopere care l-au mântuit, transfigurând convenţia literară şi teatrală, împingând melodrama la metafizică".

Deoarece totul se joacă aici pe verbul a vedea. Să nu uităm că tocmai fenomenului retenţiei retiniene îi datorează apariţia cea de a şaptea artă: aşadar, a vedea filme înseamnă a vedea... cu întârziere. Fata oarbă poate acum să vadă şi e văzută, o vedem şi noi, ca spectatori, într-o splendoare nouă: niciodată n-a fost atât de frumoasă, o frumuseţe care e un câştig al vederii ca bucurie de a fi ce i-a fost dăruită (într-un fel prin vederea pe care "necunoscutul" i-a dăruit-o). Vitrina florăriei (acum fata are o florărie, înainte vindea flori la marginea trotuarului) se decupează ea însăşi ca o rampă luminoasă a unei frumuseţi intangibile, un ecran în ecran prin faţa căruia va trece vagabondul cu inimă mare (ce comisese anterior, pe toată durata filmului, ca să facă bani pentru a-i reda vederea, prodigii de isteţime acrobatică, de joc actoricesc funambulesc, schimbând joburi după joburi, ipostaze de un comic debordant, delirant, fantastic, cvasisurrealist) acum în cea mai mizerabilă şi umilitoare ipostază cu putinţă, perseverând totuşi în al său "self respect" până şi-n această ipostază, făcându-şi din bucata de izmană smulsă din borta pantalonilor lui rupţi în tur de către ştrengarii vânzători de ziare (fiinţe din filmul străzii, ca şi el de altfel) o batistă de pus în buzunarul de sus al jiletcii. Suprema înjosire dar şi gestul de absurdă cochetărie fiind performate de el fără să realizeze că stă cu spatele la ecranul acelei vitrine prin care el nu e decât o secvenţă amuzantă din "street life" în ochii unei fete frumoase.

Căci în momentul între-vederii, printr-un fel de câmp-contracâmp aparte, fiecare îl vede pe celălalt ca pe un ecran de cinematograf marcat de interpusa de-acum sticlă a vitrinei, invizibilă de altfel, dar care îi separă mai teribil decât nevederea fetei de odinioară (în pofida căreia ei totuşi comunicau), căci ei, în clipa fortuit-fericită a întâlnirii lor (el o vede pe neaşteptate pe aceea care acum vede), nu mai aparţin aceleiaşi lumi (a străzii), vitrina-ecran îi scindează social şi-i sorteşte unei reciproce contemplaţii: ea văzând în el un personaj sărman, ilar şi înduioşător din "filmul" străzii, ("I've made a conquest!"), el în ea, o bunăvestire fără cuvinte, o răpire aproape extatică. De notat că singurul lui răspuns la gesturile şi cuvintele ei amicale, încurajatoare, milostive (v. tentaţia cu banul!) e această privire răpită, această zăpăcire şi picarea petalelor florii pe care încă o mai ţine în mână. Aici, în momentul întâlnirii lor, vederea nu-şi mai ajunge sieşi. Cea care, în fine, vede va trebui să mai orbească odată pentru a vedea cu adevărat. Ea vede acum prin vitrină tot "filmul" străzii cu ochii ei frumoşi. Doar pe el nu-l "vede" încă. Ca să-l vadă, trebuie să treacă dincolo de invizibilul ecran al vitrinei iar în "filmul" străzii, să-i întindă celui deja timorat şi dornic s-o şteargă, insistent floarea cu gestul maşinal, stereotip de la începutul peliculei (floare pe care atunci ea n-o vedea) drept consolare pentru floarea pe jumătate strivită, culeasă din rigolă ce, uitată, i se desfoliase lui lent în mână, petală cu petală (de uimire probabil!) şi, în sfârşit, culme a acestui climax emoţional, să-i atingă mâinile (atingerea - vedere a orbului!) căci doar mâinile pot vedea acum ceea ce ochii nu văd încă. Şi toată această intempestivă, miraculoasă aproape, descoperire a celuilalt se adună în cele trei litere ale unui insert: "You?" Ea VEDE în fine, l-a văzut (recunoscut) şi el, în close-up, râde fericit ca un Pygmalion tainic cu floarea ei lângă buze.





 Toate articolele despre City Lights


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Dan Sebastian Buciumeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer