Trupa Urma - favorită a din ce în ce mai mulţi ascultători care doresc o alternativă la peisajul muzical românesc destul de monoton - a lansat cel de-al doilea album al său, intitulat Anger as a Gift, printr-un concert susţinut pe Terasa La Motoare (Lăptăria lui Enache).
CD-ul este editat de aceeaşi casă de producţie, Macondo Media, coordonată de Adrian Darabană, şi apare cu sprijinul firmei Siemens Communications şi al Humanitas Educaţional. Albumul conţine 14 piese şi continuă în mod strălucit stilul abordat de trupă pe primul său disc, Nomad Rhymes. Componenţa trupei Urma este: Mani Gutău - vocal şi chitară electroacustică, Dan "Byron" Radu - flaut, chitară electroacustică şi vocal, Sorin Erhan - fretless bass, Csergö Dominic - tobe şi cel mai nou membru al ansamblului, Felix Moldovan - percuţie. De altfel, unul din regretele membrilor trupei este că pe această înregistrare nu apare Felix Moldovan, muzician care în prezent, în concertele live, îmbogăţeşte substanţial sunetul pieselor respective. Există o colaborare, la o singură piesă, cu Vali "Sir Blues" Răcilă, precum şi, cîteodată, cu viori şi violoncel. Ca şi la primul album, concepţia grafică îi aparţine lui Cristian Ioan Gutău (lucrarea de pe copertă, Catapultele, a fost premiată în cadrul Zilelor libertăţii de exprimare) şi este de un deosebit rafinament.
Concertul de sîmbătă este punctul de plecare al unui turneu prin principalele oraşe ale ţării, continuat cu cîteva concerte în sudul Germaniei şi, eventual, Praga şi Budapesta, totul pînă la începutul lunii noiembrie. Am mai spus povestea Urma, deja bine cunoscută de admiratorii formaţiei, vom reveni asupra conţinutului muzical al albumului (cu totul excepţional pentru piaţa muzicală autohtonă). La conferinţa de presă premergătoare lansării, solistul Mani Gutău s-a referit încă o dată la ceea ce consideră că va defini întotdeauna proiectul Urma: absenţa compromisurilor şi atenţia acordată celor mai mici detalii. Tot el a dorit să elimine orice confuzii provocate de titlu sau copertă: "Nu e în nici un caz un album care denunţă şi indică direcţii, conţinutul fiind cu totul apolitic". Mani s-a delimitat încă o dată de artiştii care "confundă scena cu tribuna". Dacă ar fi vorba de colaborări, el s-a referit la timişorenii de la Blazzaj, o altă formaţie de performanţă nedrept de puţin cunoscută.
În această idee, Macondo ar trebui să reprezinte viitorul muzicii în România: casele de discuri independente (aşa-numitul fenomen indie este de departe, în prezent, cel mai important din muzica occidentală). Prezent la lansare, Adrian Pleşca, veteranul de la Timpuri Noi, deja prieten bun al trupei, s-a gîndit la Urma ca la un posibil început pentru ca un artist de nişă să ajungă să şi cîştige bani din munca sa (e departe acum această situaţie, albumul se pare că va fi scos la un cost aproximativ egal cu cel de producţie) şi, în acest sens, implicarea firmei Siemens este, cu siguranţă, de salutat. Un alt pas care ar trebui făcut ar fi ca fanii să înceapă să înţeleagă faptul că trebuie să şi plătească pentru muzica preferată; la un moment dat, pe serverul DC++ 1000 de oameni "shăruiau" Nomad Rhymes. E onorant pentru trupă, dar trist pentru munca investită în aceste producţii discografice.