În timp ce în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti se desfăşura trîmbiţatul musical Chicago, duminica trecută, se deschidea, mai discret, stagiunea şi la Sala Atelier sau "Camil Petrescu". Spectacolul nu era o premieră, ci, dimpotrivă, unul rezistent de două stagiuni, care intra astfel în cea de-a treia: Sonată pentru saxofon şi Eva, o piesă de Eugen Şerbănescu, pusă în scenă de Mihai Manolescu şi interpretată de Teodora Mareş şi Marius Bodochi.
Povestea unui prim-ministru de tranziţie şi a amorului său cu o frumoasă capricioasă a cîştigat, parcă, în timp, claritate, planurile sunt acum mai bine delimitate. În fapt, piesa lui Eugen Şerbănescu, un fel de pandant poate al După-amiezei unei nimfomane, romanul său care a avut ecou, investighează cu dibăcie sufletul femeii şi al bărbatului angajate într-o relaţie dificilă din cauza marilor responsabilităţi politice ale celui de-al doilea. Spectacolul, susţinut cu energie şi inventivitate de cei doi actori, s-a menţinut bine, atrăgînd constant un public foarte participativ, atent la nuanţele subtile sau mai puţin subtile ale jocului bărbat-femeie şi invers.
Dramaturgul a ştiut să dozeze substanţa conflictului, turnînd şi puţină apă de trandafiri, pe alocuri, pentru respiro. Reflecţiile înaltului personaj interpretat de Marius Bodochi asupra vieţii politice le ghicim a fi cele ale autorului, ele fac o necesară introducere în mediu a dramei amoroase. Bine găsit, în final, gestul cu valiza goală care fusese pregătită, chipurile, pentru o plecare definitivă. Saxofonul din actul întîi, cum ar spune Cehov, nu cîntă în actul trei, pur şi simplu pentru că nu există acte bine delimitate. El îl apropie pe primul ministru din piesă, despre care nu se specifică, totuşi, că e chiar asta, de un mai înalt personaj ceva mai cunoscut în epocă. Titlul piesei e cumva împotriva naturii, ştiut fiind că nu prea există muzică de cameră scrisă pentru saxofon, cît despre Eva, să nu mai vorbim. Deşi, pe de altă parte, se sugerează că Eva poate deveni un instrument pe care Adamul nostru, în realitatea piesei Alexandru Horja, îl va manevra, dar va fi şi el însuşi manevrat de "instrument". Teodora Mareş are darul de a trece de la o stare la alta, de la supremaţie la înfrîngere, cu egală feminitate, reuşind să joace convingător chiar scenele cu "valizuţa" şi "rochiţica". Marius Bodochi e un om de stat, cum ţine personajul să fie considerat, sever, dar care îşi permite şi căderi sau reveniri ale umorii, cu crizele specifice ale celui obişnuit cu puterea, ceea ce-l apropie privitorului şi-l face pe cîte unul să-l prefere liniarelor şi simpluţelor personaje reale ale zilei.
Sala "Camil Petrescu" a fost, duminică, aproape plină, nici Chicago şi nici ploaia neputînd înfrînge atracţia spectacolului asupra unui public atent şi comprehensiv. Aşadar, începe a treia stagiune a unei piese româneşti pe scena mică a Naţionalului bucureştean.