Repetiţia şi premiera - 3 ore după miezul nopţii la Întâlnirile Internaţionale de la Cluj, 2016

Repetiţia, pregătirea unui spectacol, teatru în teatru şi sateliţii structurali care gravitează în jurul artei spectacolului sunt motive recognoscibile în arhitectura câtorva piese prezentate la a şasea ediţie a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, 2016. E suficient să amintesc aici Richard al III-lea se interzice de Matei Vişniec, Selfie de Andreea Iacob, Call It Art! de Leta Popescu şi Alexa Băcanu şi, desigur, 3 ore după miezul nopţii de Mihai şi Anca Măniuţiu. Piesa lui Vişniec se focalizează pe vâlva stârnită de montarea lui Richard al III-lea pe o scenă din fosta Uniune Sovietică şi consecinţele tragice ale acestui curaj. Experimentul Selfie aduce în faţa spectatorilor aspecte, evocări din viaţa unor deţinute din Penitenciarul Gherla, printre care am recunoscut-o pe Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, simbol al creşterii şi al decăderii. Pentru cele opt interprete actoria este act de cunoaştere, confesiune şi eliberare spirituală. Înţeleg acest demers aşa cum Samuel Beckett a organizat în câteva rânduri spectacole cu şi pentru puşcăriaşi. Un dialog antrenant cu sala lansează Call It Art!, spectacol-puzzle conceput ca improvizaţie şi disertaţie liberă despre arta contemporană, recunoaşterea ei, receptarea ei şi formele sofisticate ale snobismului. Apariţia lui Răzvan Rădulescu printre membrii trupei Naţionalului clujean este un câştig indiscutabil pentru acest spectacol.

Printre sincretisme puse în valoare şi inovaţii devenite rutiniere, arta coregrafică se impune cu pregnanţă în actul denumit teatru-dans 3 ore după miezul nopţii. Este o producţie a Teatrului "Tony Bulandra" din Târgovişte, care are în capul distribuţiei pe coregrafa Andrea Gavriliu, semnatara întregului angrenaj coregrafic. Dansul inundă literalmente scena cu rol de personaj principal în orchestrarea ansamblului. Îi urmează muzica, poezia, textul fragmentat, imaginea filmată, costumaţia sumară în chip de balerini a interpreţilor, decorul, şi el sumar, conceput de Tudor Lucanu. Un pat încropit din câteva saltele, un lavoar, un sul de hârtie, un aparat de radio, nişte panouri transparente şi două boxe gigantice, supradimensionate, de o parte şi de alta a scenei. Din ele vor ieşi nu numai sunetele muzicale alese de Mihai Dobre, dar şi coregrafii înşişi, rostogoliţi pe scenă în chip de întrupări ale sonurilor antrenante, ritmate, tânguitoare, tulburătoare.


E noaptea insomniacilor. O tânără coregrafă nu poate dormi din cauza emoţiilor. Ea pregăteşte un spectacol de teatru-dans şi vrea să se asigure, pentru a doua zi că toate ideile puse în joc au rodit în timpul repetiţiilor, îşi au rolul lor şi premiera va fi un succes. Cochetează cu ţinuta de dansatoare improvizându-şi din hârtie o rochiţă şi se răsfaţă făcând paşi prin cameră. La radio se anunţă că e ora 3 şi fantomele nopţii nu întârzie să apară tiptil, împresurând-o. Frământările, obsesiile ei prind formă mişcată, vizibilă. Contorsionările simultane ale trupurilor amplifică senzaţia de emotivitate crescândă, dusă până la extrema expresivitate.


Insomnia trezeşte gânduri abandonate ziua, intensifică impulsurile gândirii, antrenează reflexivitatea. Frânturi din aceste gânduri sunt extrapolate sub forma unor versuri: poemul Psalm de Paul Celan în interpretarea lui Marcel Iureş, a cărui faţă răvăşită apare în fundal, sporind parcă accentele sumbre, nihiliste ale versurilor scrise de cel prăbuşit în Sena. Noaptea e şi o avanpremieră a morţii pentru un timp. Un gând negru, juxtapus imediat unei secvenţe joviale în care Andrea Gavriliu mimează pe marginea întrebărilor şi răspunsurilor decupate din Jurnalul lui Max Frisch Chestionar `66. De pildă: Sunteţi sigur că vă interesează într-adevăr menţinerea speciei umane dacă Dumneavoastră şi toţi cunoscuţii Dumneavoastră nu mai existaţi? Întrebările au schepsisul lor şi posibilele răspunsuri se revarsă într-o avalanşă de mişcări şi contorsionări repulsive. Dansul oscilează între feerie şi coşmar. Saltelele sunt folosite la un moment dat cu funcţii explicit conotative, poate împrumutate din alte spectacole. Am mai văzut aşa ceva.


Componenţii trupei din Târgovişte merită aplaudaţi. Efortul lor e admirabil, talentul indiscutabil. Ei sunt: Andrea Gavriliu, Vladimir Albu, Teodora Budescu, Roxana Fânaţă, Flavia Giurgiu, Adrian Loghin, Camelia Pintilie, Ana Pop, Antonia Teişanu, Vlad Troncea.