Acest experiment teatral - intermediat de trei actriţe (Paula Rotar, Denisa Blag, Ioana-Maria Repciuc) - este o continuă căutare, una care încearcă să redefinească misiunea, rolul şi forma teatrală şi să pună sub semnul întrebării identitatea teatrului în general. Acţiunile scenice nu sunt aliniate cronologic, nu alcătuiesc o narativă oferită spectatorilor, ci dimpotrivă, sunt alăturate într-un mod subiectiv. Suntem martorii unui proces în care putem face asociaţii libere, unul care, deşi are multă spontaneitate, nu improvizează, ci mai degrabă devine un mecanism bine compus. Spectatorii se pot întâlni cu sinceritatea teatrului, au şansa de a simţi, şi nu numai de a viziona cum se deschid lumi individuale în faţa lor.
Textul, în mare parte scris de Botond Nagy, cu contribuţia semnificativă a celor trei interprete, foloseşte pe alocuri fragmente din romanul lui Aglaja Veterany: [De ce fierbe copilul în mămăligă]. Puterea cuvintelor, expunerea verbală şi comunicarea liberă domină această producţie, depăşind ca impact elementele vizuale, în primul rând prin ineditul său şi prin caracterul confesional. Jocul actoricesc este parcă condus de text, sau mai bine spus, textul cere cu stricteţe anumite gesturi şi jocuri.
Între timp, facem cunoştinţă cu cele trei fete, trei oameni, trei femei, care se expun prin excepţionalitatea şi diferitele forme, moduri, ipostaze ale fragilităţii lor. Vorbesc despre ele, despre cei apropiaţi şi despre lipsa de iubire.
Ne întâlnim doar cu fragmente biografice / pseudo-biografice, relatate cu sinceritate de actriţele care se apropie încet-încet de noi, spectatorii, prin cuvinte clare, prin greutatea adevărului. Astfel spectacolul ocoleşte spovedania şi posibilitatea verbalizării psihanalitice, şi rămâne cu dorinţa de a pune în prim plan omul în context existenţial, fără a-l expune prea mult.
Cu toate că deseori scenele devin amuzante, în anumite locuri tonul pare a fi caricaturizant, actriţele tinere se transformă în bătrâne care trăiesc la bloc sau fete în lenjerie, şi totuşi sinceritatea domină atmosfera piesei.
Pe scenă nu sunt dialoguri, doar monoloage, fetele doresc să comunice şi să-şi arate faţa în primul rând publicului. Avem nevoie de mare curaj ca să putem vorbi despre noi înşine, ca să ne arătăm propria noastră faţă, rănile, ridurile fără mască sau machiaj. Spectacolul All Over Your Face încearcă - folosindu-se de posibilităţile teatrului şi ale performance-ului - să pună în evidenţă feţele.
Actriţe nu sunt figuri necunoscute, nu sunt personaje, sunt persoane şi reuşesc să-şi transmită prin feţele, gesturile, mişcările lor, universul personal: ele cântă, plâng, urlă, se expun prin joacă. Este teatru în teatru, căci totul e adevărat şi totul e un joc.
Este foarte neobişnuit să te uiţi la un spectacol în care cel mai important lucru este cunoaşterea, decorul sau costumele devin mai puţin importante, iar lumina şi fumul dens sunt doar detalii adăugate peste efortul scenic depus, care este reprezentat, difuzat şi distribuit de cele trei personaje. Ele reuşesc să dea tot ce e mai bun din ele, fără ca ceea ce fac să devină o povară pentru ele sau pentru public. Au împărţit o bucată din fiinţa lor vie şi ne-au transmis-o.
Acesta este un teatru privat, amprenta vieţii a patru personaje (un regizor şi trei actriţe), unde nu există inhibiţie. Ceilalţi sunt la fel de importanţi ca ei înşişi. Spectatorul nu este definit în spectacol ca o identitate pasivă, ci una care participă, a cărui privire este importantă, la fel ca părerea şi prezenţa lui, şi care nu doar aplaudă nemişcat ca o maşinărie observatoare, dimpotrivă, e ceva mult mai mult, este o prezenţă organică în spectacol. De multe ori personajele din spectacol nu se adresează unul celuilalt, ci comunică cu publicul, ca şi cum ar fi singurul partener de comunicare, iar aceste momente comune de acţiune ajută formarea unui dialog, ca de exemplu când împart pâine cu zacuscă publicului.
Spectacolul lui Botond Nagy este bine definit în spaţiu şi timp, deoarece coordonatele lui nu se leagă de lucruri concrete dintr-o anumită piesă dramatică din trecut, ci se leagă de prezent.
Piesa este o agendă a experienţelor, o mărturisire, exact de la cei care transmit, de la tinerii de douăzeci şi ceva de ani, care deşi sunt plini de energie şi putere, trebuie să lupte tot timpul cu nenumăratele complexe, frici, lipsuri etc.
Se deschid vieţi în faţa noastră în aşa fel, încât nu devenim confuzi şi indiferenţi, ci reuşim prin diferitele canale ale curiozităţii să intrăm în legătură unii cu alţii.
All Over Your Face creează un mediu teatral nu foarte comod, dar cu o dispoziţie lejeră, nu e vorba de o realitate înfrumuseţată şi nu e nici o realitate dură, ci pur şi simplu sinceritate, care deşi contrazice de multe ori cerinţele, aşteptările unei producţii teatrale clasice, te agită şi te scoate din obişnuinţă. Cel mai bine ne putem identifica prin oglinda feţei celuilalt om. Dar pentru asta trebuie să ne întoarcem unul spre celălalt. Acest spectacol este şi el o întoarcere deosebită spre noi.
(Foto: Bristena, Traducerea articolului din maghiară de Emőke Bodor)