Cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Clasică Clara Haskil debutează pe 29 octombrie 2016, la Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu. O instalaţie documentară dedicată Clarei Haskil şi proiecţia filmului Grădina lui Celibidache, regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor român, reprezintă noutăţile ediţiei din acest an, care îmbogăţesc programul festivalului, făcându-l mai atractiv şi mai diversificat, prin întrepătrunderea artelor.
Viaţa Clarei Haskil sub formă de instalaţie
În prima zi a festivalului, publicul are ocazia să asiste la lansarea instalaţiei documentare dedicată Clarei Haskil, ce va fi expusă la Sala Thalia timp de o lună. Proiectul îşi propune să acopere parcursul artistic şi biografic al inegalabilei pianiste de origine română: de la primii ani ai vieţii, petrecuţi la Bucureşti, şi primele lecţii de pian, până la perioada de glorie din anii '50. Informaţiile documentare sunt însoţite de fotografii şi documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne, Elveţia şi a Fundaţiei Clara Haskil din Elveţia.
După Sibiu, organizatorii festivalului plănuiesc să itinereze instalaţia în cele mai importante oraşe ale ţării: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov. Concepţia şi elaborarea textelor îi aparţin Oanei Boca Stănescu, design-ul - Iuliei Ţurcanu, iar proiectul a fost realizat cu sprijinul AFCN.
Avatarurile unui geniu
Vineri, 4 noiembrie 2016, de la ora 19:30, la Sala Thalia, Festivalul Internaţional Clara Haskil invită publicul sibian la proiecţia filmului documentar Grădina lui Celibidache. Pentru că în 2016 se împlinesc 20 de ani de la moartea marelui dirijor Sergiu Celibidache, festivalul îşi propune să aducă un omagiu acestuia şi recreează universul lui Celibidache pe marele ecran.
Filmul îl urmează pe dirijor în turnee şi în repetiţiile sale cu Filarmonica din München, deşi este binecunoscut refuzul artistului de a-şi înregistra concertele, deoarece nu iubea sunetul fad oferit de înregistrări, preferând caracterul direct al concertelor live. Intrarea la proiecţie este liberă!
6 concerte de înaltă ţinută
În tradiţia primelor două ediţii, şi în 2016, Festivalul Internaţional Clara Haskil aduce pe scena Sălii Thalia artişti remarcabili din ţară şi străinătate. Suita de concerte debutează cu Alexandru Tomescu şi cvartetul Ad Libitum (29 octombrie 2016) şi continuă cu Adrien Boisseau, Pierre Genisson şi Alina Azario (30 octombrie 2016), Finghin Collins (31 octombrie 2016), William Youn (1 noiembrie 2016), Trio-ul Clara Haskil (2 noiembrie 2016) şi Mauro Lo Conte (5 noiembrie 2016). Toate concertele au loc la Sala Thalia, de la ora 19:30.
Program festivalului este disponibil pe www.clarahaskil.ro, iar biletele pot fi achiziţionate în reţeaua Eventim, la casieria Sălii Thalia şi Bilet.ro.
Festivalul Internaţional de Muzică Clasică Clara Haskil este un proiect cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.
Parteneri: Institutul Cultural Român, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu, Concours Clara Haskil, Ambasada Confederaţiei Elveţiene în România, Ambasada Israelului în România, Institutul Francez, Librăriile Humanitas, Continental Forum Sibiu
Sponsori: Nordcapital, Wempe
Parteneri Media Naţionali: TVR, RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Adevărul, Dilema Veche, Ziarul Metropolis, Observator cultural, Ceaşca de cultură, The Art of Living, LiterNet, Calendar evenimente, Accente, gratuitor, Suplimentul de cultură, societatesicultura.ro, 9AM
Parteneri Media Locali: Magic FM, Radio România Cluj, Radio România Antena Sibiului, Zile şi Nopţi, Tribuna, Mesagerul de Sibiu, Sibiu 100%, Ora de Sibiu, Ştiri de Sibiu, Sibiu News, Capital Cultural, Hermannstädter Zeitung, Allgemeine Zeitung, Profil Cultural, Eveniment TV