Proiecţia filmului va fi urmată de o discuţie cu Simina Guga, moderată de Andreea Mihalcea. Simina Guga a studiat sociologie, antropologie şi studii islamice. Lucrează ca manager de proiect pentru Salvaţi copiii! şi consilier pentru mai multe organizaţii nonguvernamentale din domeniul drepturilor omului, precum Asociaţia Conect, unde se axează pe probleme de migraţie. Preocuparea centrală a Siminei Guga este dezvoltarea unei societăţi solidare, care nu combate diversitatea, ci care recunoaşte şi apreciază diferenţele.
Afişul cineclubului este realizat de Radu Pop.
Începând cu anul 2000, mai mult de 23.000 de oameni au murit pe mare încercând să traverseze Mediterana dinspre Africa înspre Europa. Lampedusa a intrat în atenţia presei internaţionale în 2013, când 365 de refugiaţi au murit, în urma unei operaţiuni de salvare eşuate.
Dacă în Fuocoammare / Fire at the Sea (r. Gianfranco Rosi, 2016) era evidenţiată calitatea contrastantă a existenţelor paralele ale locuitorilor insulei Lampedusa şi ale refugiaţilor care ajung aici, Lampedusa in Winter valorifică, mai degrabă, solidaritatea care uneşte comunităţi diferite care se intersectează pentru o perioadă scurtă în această mică insulă italiană, situată la 110 km de coasta Africii de Nord.
Jakob Brossmann urmăreşte derularea vieţii pe această insulă de 20 km2, pe măsură ce tot mai mulţi refugiaţi îi calcă pragul, din perspectiva localnicilor. Frizând maniera observaţională, Brossmann încearcă să restituie ceva din cotidianul iernatic al Lampedusei. În sensul acesta, un loc central îl ocupă un protest al pescarilor împotriva ambarcaţiunilor improprii care mediază alimentarea cu Italia continentală, susţinut de autorităţile locale. Fresca dedicată comunităţii locale e completată de frânturi din viaţa pe vapor a unui echipaj de-al Gărzii de Coastă şi din antrenamentele unei echipe de fotbal de juniori şi este dublată narativ de transmisiunile radio ale unui DJ. În timp, comunitatea maritimă a trebuit să gestioneze fluxul de imigranţi şi să coexiste alături de ei şi de poveştile lor tulburătoare. Însă având în vedere recurenţa pierderilor de vieţi pe mare, provocată de nesiguranţa rutelor de tranzit, experienţa doliului colectiv le-a infiltrat, treptat, existenţa. O localnică, Paola, merge constant la centrul de refugiaţi, unde câţiva dintre aceştia protestează împotriva timpului lung de aşteptare până când vor putea să-şi continue călătoria şi reclamă abuzuri fizice. Implicarea ei voluntară în rezolvarea problemelor refugiaţilor şi improvizarea de către un alt localnic a unui spaţiu muzeal, care expune laolaltă obiecte aparţinând victimelor maritime dintre refugiaţi, insuflă filmului acea aură de umanitate care contrabalansează realităţi inumane, dându-le, în acelaşi timp, o dimensiune intimă şi individualizantă. Deşi primarul, Giusi Nicolini, încearcă să ofere protecţie tuturor în mod egal şi punctează necesitatea unificării politicilor de salvare maritime, asta nu opreşte anumite voci din a elabora teorii conspiraţioniste cu privire la un aşa-zis tratament preferenţial acordat refugiaţilor, în detrimentul localnicilor.
Chiar dacă apelează la tropi de tradiţie observaţională pentru a radiografia dinamici colective în contextul mai larg al unor problematici sociale generate de conflict şi neputinţă, Brossmann nu îşi montează materialul dintr-un unghi neapărat echidistant. Din contră, aşa cum alege să scrie pe un carton la final, dar aşa cum reiese, în primul rând, din discursul acestui film - debutul său în lungmetraj -, Lampedusa in Winter este dedicat Europei iar configurarea reglementărilor internaţionale va juca un factor decisiv în a putea spune dacă documentarul acesta, la fel ca altele, pot juca un rol social mai important decât acela al unui mesaj într-o sticlă plutind pe mare.
Lampedusa in Winter
Austria-Elveţia-Italia, 2015, 93 min
regie: Jakob Brossmann
imagine: Serafin Spitzer, Chris Flatzek / montaj: Nela Märki / sunet: Axel Traun, Jakob Brossmann
Link eveniment: facebook