Teatrul Ţăndărică din Bucureşti, susţinut financiar de Primăria Municipiului Bucureşti şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu UNIMA România, a organizat în perioada 19-28 noiembrie 2016 cea de-a XII-a ediţie a Festivalului internaţional al teatrului contemporan de animaţie - ImPuls.
La finalul celor 10 zile de festival, în care au avut loc mai mult de 60 de evenimente, cu spectacole din România, Austria, Germania, Grecia, Israel, Italia, Polonia, Australia, Rusia, Spania, Turcia, SUA, Ungaria, au fost desemnaţi câştigătorii acestei ediţii.
Juriul, alcătuit din Marek Waszkiel, preşedinte de onoare, Ion Parhon, critic de teatru şi presedinte, Marinela Ţepuş, critic de teatru, director al Teatrului Nottara, Irina Ionescu, critic de teatru, director de programe ICR, Lea Rasovszki, artist vizual, Eliza Păuna, actor şi regizor, criticii de teatru Doina Papp, Cristina Rusiecki, Paul Chiribuţă, actor conf. univ. dr. UNATC, Raluca Tulbure, secretar al juriului, au decis următoarele premii:
Premiul pentru poetica expresiei vizuale: Crăiasa zăpezii, Teatrul Ariel, Tg. Mureş
Premiul pentru originalitatea culturii obiectelor: Muck cel Mic, Teatrul Prichindel, Alba Iulia
Premiul de scenografie ca personaj: Când visăm, Teatrul Luceafărul, Iaşi
Premiul pentru valorificarea tradiţiei păpuşăreşti: spectacolului Aleodor Împărat, Teatrul Puck, Cluj-Napoca
Premiul de interpretare: Ionuţ Constantinescu pentru rolul Jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop din Aleodor Împărat, Teatrul Puck, Cluj-Napoca
Premiul pentru măiestrie artistică: Nikolay Zykov (Rusia) pentru spectacolul Cabaretul metamorforzelor şi Jose Antonio Puchades (Spania) pentru spectacolul Nymio
Premiul pentru viziunea regizorală în crearea universului fantastic: spectacolului Poveşti venite din uitare, Teatrul de animaţie, Poznan, Polonia
Premiul pentru originalitatea structurării universului poetic: spectacolului Când totul era verde, Teatrul Key, Tel Aviv, Israel
Premiul pentru modernitatea abordării realităţii contemporane: spectacolului Casele clovnilor, Teatrul Merlin, Grecia / Germania
De acum, Teatrul Ţăndărică îşi reia activitatea obişnuită, aşteptându-şi spectatorii mari şi mici în sălile sale de marţi până duminică. Programul poate fi consultat pe www.teatrultandarica.ro.