7 cărţi, 8 filme - pentru că ultimul a fost spart în două părţi. O aşteptare febrilă an după an, ca să vedem ce a mai inventat ingenioasa scriitoare britanică J.K. Rowling. Şi iată, când nimeni nu se mai aştepta, o continuare şi o încercare de revigorare a lucrurilor ştiute şi iubite.
Filmul de acum, un prequel, are o poveste plasată în altă parte decât Regatul Unit, Londra sau Hogwarts - Şcoala de Magie, Farmece şi Vrăjitorii - şi cu acţiunea mult înainte de cea arhicunoscută de toată planeta. Dar, tocmai de aceea, povestea de acum are presărate de-a lungul ei cuvinte-cheie, recognoscibile de fanii seriei.
Rowling imaginează o călătorie a unui tânăr vrăjitor în America, în căutare de animale fantastice, pe care le apără de distrugere, le ajută şi le iubeşte aşa cum sunt. Eroul este Newt Salamandră, cel care va reuşi să scrie cărţi ce vor fi ulterior studiate la Hogwarts.
Sunt multe găselniţe în filmul de faţă. Este, în primul rând, bucuria, aşteptarea reîntâlnirii cu un univers care a plăcut, indiferent ce regizor a fost la cârma filmelor. Tema muzicală din seria Harry Potter străbate uneori filmul, ca să facă legătura, să unească nostalgic trecutul cu prezentul. Şi asta e frumos.
Este altă ţară, alte mentalităţi, alte timpuri la propriu. Acţiunea este plasată în New York şi întreg filmul este foarte patriotic, cu foarte multe trimiteri la istoria locului. Şi un tur real de forţă, pentru că acţiunea are loc în deceniul 2, aşa că s-a lucrat cu migală şi deosebită atenţie la reconstituirea lui Big Apple de atunci. Clădirile, străzile, intrările, maşinile, podurile, toate poartă un aer duios al începuturilor, cadre ce reproduc construirea zgârie-norilor din oraşul ce urmează să nu doarmă niciodată. Această scenografie retro dă filmului un farmec în plus. De asemenea, filtrele de culoare, stinse şi sobre, de redare a trecutului, imprimă un tip special de emoţie reţinută filmului fantastic. Costumele din anii nebuni de dinaintea Marii Crize, texturile, materialele de stofă cu tonuri neutre, detaliile senzuale mai ales la rochiile femeilor - o încântare, un atu în plus. Toate sunt făcute să aducă un aer familiar, să ia ochii. Care, recunosc, uită să clipească în întunericul sălii.
Filmul este 3D, iar efectele, accentuate, îţi atrag atenţia chiar de la început. Efectele intră în sală, te fac părtaş la poveste. În acelaşi timp filmul este unul de acţiune. Are suspans şi tensiune, mai ales în luptele finale, urmăriri şi rezolvări în extremis foarte grafice. Şi este ticsit cadrul de lucruri originale, altfel decât în seria Harry Potter. Şi mai grozave aici, cu tehnica adusă la zi. În primul rând este gândit ca film de sine stătător şi pentru toată familia, aşadar şi pentru copiii mici. Iar unul dintre lucrurile care îţi atrag atenţia este excepţionala grijă de a oferi creaturi noi, nemaivăzute până acum pe ecran, aceste animale fantastice care dau şi titlul filmului. Şi toate, absolut toate, să nu sperie pe nimeni, să aibă o doză de drăgălăşenie, de frumuseţe. Indiferent de mărime, că e vorba de Nifflerul cu aspect de ornitorinc-cârtiţă simpatică sau de Phoenix-ul cu sclipiri de metal şi mărime de dinozaur. Toate, toate animalele sunt splendide, genul pe care orice copil să şi le dorească ca jucărie după film.
Apoi, este, de asemenea, interesant că filmul de acum nu mai ridiculizează Încuiaţii, aici numiţi simplu Ne-Magi. Ba alătură unul eroului, exact genul bonom şi rotofei uşor de discriminat. Partenerul acesta comic şi cumsecade are lecţiile lui de toleranţă de învăţat, dar şi câteva de oferit publicului, un îndemn frumos pentru înţelegere şi acceptare a diferitului. Iar această alăturare de lumi, cu iuţeala unuia şi uluirea celuilalt, funcţionează şi comic, şi emoţionant deopotrivă de la început până la sfârşit. Căci filmul de acum are mult mai mult umor decât avea în doze mici Harry Potter - doar în ceea ce îl privea pe Ron.
Scenele sunt lungi, gândite toate aproape ca pe mici scheciuri. Camera, mobilă, îşi urmăreşte personajele de foarte de aproape, deseori în poze şi posturi de promovare.
Fiind film american, sigur, avem un tribunal în poveste şi personaje afro-americane. E în regulă, nu sunt stridenţe.
Aşa cum seria HP avea un trio formidabil pornit în aventură, la fel avem şi aici. Numai că acum sunt adulţi, doi vrăjitori - un el şi o ea - amândoi cu lucruri de perfecţionat, plus un grăsuliu simpatic căzut ca musca în lapte, dar care ţine pasul cu ei. S-a pierdut din candoare aşadar, lucrurile sunt mai serioase acum şi mai puţină practică şi joacă, problemele sunt de oameni mari. Este altceva, altă abordare şi nu e rea cum este astfel prezentată. Ba, dacă ne gândim, e mai logic aşa, întâi aceşti adulţi, apoi franciza cu copii.
În mod neaşteptat, destul de static, filmul face câteva bucle care complică şi explică acţiunea. Însă înfruntările cu bagheta sunt mai numeroase. E drept, sunt câteva scene care amintesc vag de gadgetul de uitare din Men in Black, dar nu rămâi mult timp fixat pe asta. Rămâne bucuria reparării şi dorinţa să poată fi posibilă asta şi în viaţa de toate zilele.
Marele Will a spus-o - "Totul e bine, când se termină cu bine". O înfruntare dramatică, un final romantic şi mai mult ca sigur continuări mai bine ajustate. Căci, vedem că apar personaje noi, cu machiaj neaşteptat. Important e că s-a încercat şi s-a reuşit continuarea. Că protagonistul Eddie Redmayne este îndeajuns de plăcut şi de credibil, că vrăjitorul care-şi doreşte puterea este Colin Farrell, foarte bine neguros în elegantul său personaj. Că efectele au mare grad de spectaculozitate. Adică destule date să vedeţi filmul şi să aşteptaţi ce va urma.