Farmecul dulce, subtil, vine, în primul rând, de la actriţa protagonistă care se încumetă să intre într-un rol dificil de compoziţie, de deşirare fizică, fără machiaj. Maggie Smith a jucat deja rolul pe scena teatrului, aşa că era normal ca ea şi numai ea să dea chip personajului Mary Shephard, bătrâna fără casă care a trăit în dubă şi a stat în curtea lui Alan Bennett, cea care a fost de fapt pianista Margaret Fairchild, eleva lui Alfred Cortot. Toată lumea o adoră pe marea actriţă, ea întruchipează clasa şi aroganţa britanică (ştim bine din serialul Downton Abbey), cu inflexiunile unice ale vocii care urcă (comic).
Scenariul este scris chiar de Alan Bennett, cel care îşi povesteşte bucata aceasta de viaţă a întâlnirii cu un personaj pitoresc care i-a adus sens şi faimă. În film, rolul este interpretat cu economie (comică) de mijloace de un Alex Jennings (cu aspectul lui de Elton John tânăr), pe care îl ştim din The Queen, filmul din 2006, unde era Prinţul Charles şi, desigur, din serialele cu Poirot şi Miss Marple.
Un film englezesc dulce-amărui, cu peisaje frumoase care umplu cadrul şi ochii, şi, mai ales, o coloană sonoră, muzică ce sprijină perfect povestea - de la vals la recviem -, cu greutate emoţională în derularea acţiunii, ea în sine un fel de personaj.
Noutatea, originalitatea de a spune povestea este dedublarea povestitorului, pentru că, se explică, un bărbat scrie şi altul îşi vede de viaţa lui. Aşa că prezenţa actorului în dublu exemplar în cadru aduce umor şi ajutor la explicarea dialogului. Vocea lui din off mai adaugă câte o informaţie la poveste. Procedeul este păstrat de la început până la sfârşit, iar tonul, blând, elegiac; merge perfect în cadenţa filmului.
Povestea începe în film cu mutarea lui Bennett în Camden în noua casă şi se încheie cu o despărţire cum nu aţi mai văzut pe ecran. Maggie Smith, cu şepcuţa ei şi hainele vechi alandala puse pe ea - aproape pe modelul Nebuna din Chaillot -, intră în poveste, în cartier şi în viaţa eroului cu câteva replici caustice. Şireata femeie care a învăţat cum să se descurce şi să supravieţuiască în jungla urbană - "Sunt o femeie bătrână! - se lipeşte, se ataşează de vecini cumsecade.
Şi filmul ştie să vorbească, să arate şi mentalitatea englezului burghez, de clasă mijlocie, toleranţa, bunul simţ şi amabilitatea lui. Scenele cu comentariile vecinilor, cu mâncarea adusă de pomană sau cadourile pentru cea care staţionează cu duba şi pungile strânse sub ea în faţa casei lor - tot atâtea mici gaguri. Casele cochete, toate identice, de pe strada frumoasă şi liniştită o suportă pe cea rufoasă fără manifestări exterioare. Şi, în înşiruirea liniară, când te aştepţi mai puţin, apare câte o scenă care te bucură la fel ca pe protagonista din film. O cutie unde s-au amestecat culoare şi prăjituri, un carusel, savurarea unei îngheţate la malul mării şi, mai ales, puterea acestei formidabile femei cu credinţa ei de a se bucura, când, ţintuită într-un cărucior cu rotile, îşi dă drumul la vale cu un ţipăt de plăcere tipic britanic - "Uiiiiiiiiiiiii!".
Povestea curge lin, cu mici sclipiri de umor insular - mai mult sau mai puţin sec - "Iisus Christos locuieşte în această casă?", "Nu, încercaţi în dubă".
Este o poveste adevărată, dar una care te sensibilizează, te face atent la cei din jur (mai ales de la o vârstă încolo). Ce ştim noi despre cei din jurul nostru? Ce nestemate ascund toţi cei cu aspect umil de alături, ce griji, ce necazuri, ce viermi îi macină pe fiecare? "Domnule Bennett, ia-mă de mână. E curată!".
Sunt şi câteva flashback-uri în poveste, când vocea se schimbă şi pornim printre amintirile ei. Un concert cu o tânără frumoasă şi talentată, o scenă mică lipită, după care se sare la bătrâna târându-se în baston certăreaţă şi directă. De ajuns să-ţi dea lacrimile. Aşa cum se întâmplă şi spre final. Spălată şi îmbrăcată în haine noi, curate, de la Centrul de Zi, bătrâna descoperă un pian şi magia se întâmplă. Degetele bătrâne şi faţa căzută şi tristă reuşesc să transmită iar emoţia unei partituri. Un concert de crepuscul în singurătate. O minunăţie de emoţie. Ascensiunea de aici, frumoasă, veselă, pozitivă, este exemplară, antologică.
Actriţa a fost nominalizată la BAFTA şi la Globul de Aur 2016 şi, graţie programării de acum şi la tv, la Cinemax, putem toţi să ne bucurăm de măiestria ei.