Chivu, Bibiri si restul - Macbeth

Zoom In

Lady Macbeth îşi aşteaptă soţul. Ea află că, pe drumul de întoarcere acasă de la bătălia pe care a câştigat-o în chip glorios, bărbatului i s-a prezis că va deveni rege. E de asemenea informată că soţul nu vine singur la castelul conjugal. Alături de el, va sosi regele în exerciţiu. Lady Macbeth pune cap la cap informaţiile şi ia decizia. Profeţia se va împlini în noaptea care urmează.

Macbeth nu înţelege graba. Încearcă să se opună. Cere timp. E nehotărât, nedumerit. Obosit de luptă, ne-vizitat de demonii dorinţei de putere. Încearcă să ia lucrurile în uşor, strecoară poante, rosteşte maxime cu aerul lui Ghighi Bejan din epoca timpurie a Divertis-ului. Apoi cedează.

Andreea Bibiri e irezistibilă. Exerciţiul ei de seducţie neagră, amplu potenţat de rochiile Hanei Fischerova, plasează scena Macbeth-ului de la Bulandra în bucătăria metalică a soţilor Underwood din House of Cards. Lady Macbeth e mix de Francis şi Claire. Fără scrupule, fără milă, fără limite.

Marius Chivu e delicios. Capacitatea lui de a post-moderniza unul dintre cele mai enigmatic-metaforice texte clasice ale dramaturgiei transformă scenă Bulandrei în locul unde stand up meets hip-hop.

Întâlnirea celor doi e demenţială. Casting-ul cehului Michal Docekal funcţionează impecabil. Transferul de venin se produce rapid, ironic şi definitiv. Macbeth e convins şi devine ucigaş. Urmează paranoia. Lady Macbeth e convingătoare şi devine complice la crimă. Urmează nebunia.

Casting-ul funcţionează, regia, mai puţin.

Zoom Out

Scenele dintre cei doi ar fi avut nevoie de mai mult timp, de mai lungă respiraţie. Decizia lor, de a tulbura ordinea lumii din pură dorinţa nerăbdătoare de putere personală, e mai actuală că oricând. Alegerea regelui Macbeth, de a lepăda raţiunea, coerenţa gândirii (fie ea şi malefică) şi de a se lăsa pe mâna superstiţiilor şi vrăjitorilor, e parcă o ştire din lumea de azi, din lumea flăcărilor violet şi casetelor cu pseudo-dezvăluitorul ghiţă.

În detrimentul focalizării pe cei doi, Docekal alege să însceneze aproape întreg textul shakesperian în două ore şi jumătate, fără pauză. Ce rezultă e senzaţia de aglomerare, de sufocare, de prea multe adunate şi livrate publicului în prea scurtă vreme. Contribuie din plin scenografia, care iniţial surprinde plăcut, prin modernitate şi ingeniozitate, pentru a ajunge, treptat, prin risipă, adesea inutilă, de elemente de decor, să devină irelevant-enervantă. Unde mai pui că gropile cu apă (care le e rostul?) pun serios în pericol integritatea corporală a actorilor!

Dincolo de cuplul Macbeth-ilor, premiera de la Bulandra stă sub semnul ezitării, nehotărârii, contradicţiei. Traducerea lui Horia Gârbea e inegală valoric, asemenea întregului spectacol. Porţiuni captivante, proaspete, ingenioase stau alături de scene fie prea încărcate de metafore greu descifrabile, fie rezolvate convenţional. De pildă, în contextul în care protagoniştii sunt aduşi la zi, atât din punct de vedere al textului, cât şi al interpretării, nu e ciudat şi neinspirat ca Macduff şi familia lui să fie reprezentaţi în cheie clasică, în scene mai degrabă plictisitoare ce nu contribuie cu nimic la curgerea generală a spectacolului?

Porţiunile coregrafice, cele muzicale, ideea microfonului la care le vorbeşte Macbeth invitaţilor la ospăţ şi spectatorilor Bulandrei, imaginile video pe circuit închis sunt câteva dintre ideile inspirate ale regizorului ceh. Dar spectacolul nu are o linie, o idee majoră. Lipsa de coerenţă ameninţă să înghită zvâcnirile valoroase.

Stilistic vorbind, marele plus al montării lui Docekal e că a lăsat să se întrevadă posibilitatea ca Macbeth să fie jucat în cheie comică. E, în principal, meritul lui Marius Chivu, ale cărui frazare, mimică şi gestică stârnesc, la răstimpuri, hohote. Adăugate aurei noir şi poftei de joc ale Andreei Bibiri, ele sunt elementele luminoase ale piesei. Şi, poate, premisele unui viitor spectacol mare pe unul dintre cele mai dificile, enigmatice, dar şi ofertante, texte din dramaturgia lumii.