Mai puţin inspirat decât Romeo şi Julieta, baletul prezentat în primă audiţie la Balşoi Teatr la 21 noiembrie 1945 a devenit totuşi un mare succes internaţional, autorul extrăgând din muzica baletului trei "suite pentru orchestră". De curând, Opera Naţională din Bucureşti şi-a inclus în program baletul Cenuşăreasa de Prokofiev (cu două distribuţii), în regia şi coregrafia lui Mihai Babuşka (tot lui aparţinându-i adaptarea libretului după N. Volkov, inspirat de povestea lui Charles Perrault). Din momentul ridicării cortinei, publicul este surprins de cele trei prezenţe în travesti - Mihai Babuşka (Mama), Tiberiu Almosnino şi Cătălin Caracaş (Surorile vitrege) - care, cu sau fără voie, eclipsează în bună măsură cuplul romantic principal. Cei trei prim-balerini care au făcut gloria companiei de balet a Operei bucureştene în ultimele decenii atrag toate privirile şi stârnesc râsete spontane, personalităţile şi calităţile lor tehnice slujind o portretizare fin diferenţiată a personajelor "negative", expresivitatea mişcărilor, a trupului, dar şi cea a fizionomiilor depăşind în originalitate performanţele colegilor de pe scenă. Al doilea aspect indiscutabil pozitiv este reprezentat de decoruri şi costume (semnate de Adriana Urmuzescu), acestea din urmă smulgând autentice exclamaţii de încântare copiilor (destul de mulţi) prezenţi la spectacol. Strălucirea costumelor reuşeşte să mascheze, într-o oarecare măsură, chiar impreciziile ansamblului, din păcate nu şi pe acelea ale orchestrei (conducerea muzicală este asigurată de Adrian Morar).
Distribuţia este amplă, cuprinzând multe roluri solistice mici, care oferă ocazii de afirmare mai multor balerini (amintim în mod deosebit cei doi "miniştri" - Sorin Badea şi Vlad Toader). Revenind la cuplul solistic, recunoaştem o preferinţă subiectivă pentru Loredana Salaoru - Eugen Dobrescu, mai spontani şi parcă mai fragili.
(Loredana Salaoru)
Remarcabil este şi cuplul Corina Dumitrescu - Ovidiu Matei Iancu, toţi patru excelând prin tehnicitate. Corina Dumitrescu (care continuă să ne fascineze prin expresivitatea inegalabilă a braţelor) este prezentă pe afişul premierei şi ca asistent coregraf.
Montarea lui Mihai Babuşka creşte în coeziune şi spectaculozitate spre final, alternarea liric-grotesc devenind mai dinamică şi menţinând atenţia trează, suplinind cota tehnică mai scăzută a baletului (care pe unii privitori mai pretenţioşi îi poate dezamăgi). Privit în ansamblu, spectacolul - o superbă poveste dansată - este extrem de atractiv şi ar merita săli pline mult timp de acum înainte (mai bine zis după 1 ianuarie). Pentru că dacă există persoane care se întreabă de ce tocmai acest balet şi nu altul, în afara argumentelor de mai sus putem spune că Cenuşăreasa a fost montată de Opera Naţională din Bucureşti la solicitarea organizatorului turneului în care s-a aflat compania în Olanda în perioada 25 noiembrie - 29 decembrie 2002. Dar ea continuă să se afle în repertoriu şi să atragă în afara publicului obişnuit şi pe cei mai mici dintre spectatori.
