De data aceasta frumuseţea perfectă a protagonistei nu mai este ascunsă, ba, din contră, este cel mai mare atu. Avem acum o frumuseţe brună cu piele exotic smeadă, iar asta nu e rău. Deloc. Sigur, rămân câteva mirări, căci mama (Connie Nielsen cu adevărat regală) şi mătuşa, sora acestei regine (Robin Wright excelentă prezenţă) sunt blonde cu ochi albaştri... Dar e un mix care îi împacă pe toţi. Şi, când veţi merge la film, veţi vedea cât de bine este articulată povestea, de natural explicată, de subtilă, de bine şi fără urmă de ridicol prezentată într-o primă parte tot ce trebuia să aflăm despre cine este această Wonder Woman şi de unde îi vin darurile ei ieşite din comun. Practic structurat în trei părţi clare, filmul de epocă, epic, în 3D, cu atâtea efecte - şi nu, nu se simte deloc că este o femeie la cârmă, în spatele camerei, nu există exces de melodramă, nici scene prea sentimentale, iar cele de luptă sunt performante, frisonante - îi urmăreşte copilăria şi antrenamentele printre suratele amazoane, plecarea apoi în lumea oamenilor şi după aceea lupta propriu zisă în timpul primului război mondial.
Şi fiecare din aceste "capitole" are tot ce îi trebuie ca să te ţină atent, fără suflare. Una din marile reuşite ale filmului, în afară de distribuţie, de prezenţa acestei formidabile Gal Gadot, care te convinge şi place în naivitatea întrebărilor, în atât de bine coregrafiatele lupte corp la corp şi în scenele de realitate din Londra belle epoque, sunt costumele. Foarte îngrijite, rafinat texturate. Un tur de forţă cu atâta figuraţie. În primul rând cele ale luptătoarelor călare, de data aceasta cu platoşe metalice, cu genunchiere şi cotiere, cu săbii şi suliţe, cu detalii de fuste ca la soldaţii romani. De data aceasta, Wonder Woman nu mai stă în chilot. Fie el şi în culorile steagului american. Regizoarea o îmbracă, îi dăruieşte mantii lungi de lână sau de blană care, atunci când acestea îi descoperă picioarele lungi şi goale, sunt mai senzuale decât o nuditate lăsată mereu la vedere. O bilă albă, foarte abilă, efectul mai puternic. Apoi sunt costumele europene, cu stofele lor. Uniformele cu atâtea detalii. Apariţiile eroinei, frapante, în mantouri şi cu pălărie şic pufoasă care-ţi rămân în ochi mai ceva ca o fotografie de promovare. Sunt costumele din tranşee, murdare şi rupte. Sunt costumele echipei acesteia ce se încheagă în jurul puternicei femei - ale scoţianului, ale prietenului turc. Sunt pe urmă costumele, uniformele germanilor duşmani, la fel de migălite, de bine documentate. Aşadar foarte multă trudă pentru acest departament ce trebuie aplaudat. La fel scenografia reuşeşte şi ea să aducă noutate, picul acela de altfel, de original. Şi în partea amazoană, cu sală nouă de tron şi esplanadă ca în palatul din Capri, şi în cea a frontului militar belgian. Totul contribuie la scene mai bine legate, mai credibile decât în altele cu supereroi, cele cu aspect mai industrial.
Personajul Wonder Woman a apărut în BD-uri în 1941 şi, sigur, în tv mulţi îşi aduc aminte de eroina jucată în deceniul 7 de Lynda Carter, cu ochii ei albaştri, diadema ca de carton şi chilotul cu stele. Era timpul pentru alt gen, mai dinamic, mai empatic, pentru noile generaţii.
Regizoarea are fler şi în relaţiile dintre personaje, mai ales în decuparea scenelor romantice, destule, plăcute, nostime, Wonder Woman şi pilotul american salvat de ea, Steve, ce şi cât să adauge poveştii lor împreună. Umorul este mai mult decât binevenit. Iar Chris Pine aici cu adevărat "peste medie".
Îi reuşeşte realizatoarei performanţa să nu simţi că are cadre de umplutură. E adevărat, povestea se mai lungeşte, mai ales în scena finală a confruntării, dar chiar şi aşa stai atent.
A pariat bine şi pe actorul David Thewlis, de obicei de planul doi, mai mereu pozitiv. Aici el este neîndurătorul personaj negativ, fioros şi memorabil. Ca şi pe Elena Anaya (vezi Pielea în care trăiesc/ La piel que habito), acum pe contre-emploi, în rol negativ de compoziţie, greu de recunoscut cu faţa aşa mutilată. Probabil că o vom mai întâlni pe această Doctor Otravă. Filmul are şi un personaj comic în persoana secretarei durdulii, o găselniţă bună, un ajutor necesar în acţiune şi poveste, Lucy Davis foarte simpatică în rol.
În pelicula de faţă, este meritul scenariştilor şi regizoarei, replicile sunt cu adevărat isteţe, iar cele câteva discursuri explicative sau de manipulare sunt mult mai bine articulate, mai cu cap plasate decât în alte filme cu eroi masculini. Totul are surdină care face foarte bine universului DC. Merita asta, mai ales după grozăvenia aia aiuritoare din Batman vs. Superman.
Două (foarte mici) păreri de rău - păcat că nu există şi în realitate genul acesta de supererou care poate să ducă şi să câştige singur un război. Şi că, pentru că aşa le plac americanilor punctele pleonastice pe i sau pe y, există un final discurs rezumativ, ca să înţeleagă absolut orice vârstă despre ce a fost vorba. Sigur, dă bine o îmbărbătare acolo, dar nu mai era nevoie şi de cuvinte. Imaginile ne spuseseră deja tot ce trebuia. Oricum, povestea poate să continue la nesfârşit.
Liga Dreptăţii, e nevoie de voi!