FLAMENCO, emoţii, chitară, castaniete, muzică pasională, rochii cu volane, spirit latin. Vă place ideea? Ei bine, ce aţi dorit atâta vreme, veţi avea ocazia să vedeţi pe viu, chiar la Bucureşti!
Compania Events are plăcerea de a anunţa spectacolul extraordinar FLAMENCO PASIÓN susţinut de către Angel Muñoz pentru prima dată în România, joi 08 decembrie 2005, la Sala Mare a Palatului din Bucureşti, cu începere de la ora 19.00.
Spectacolul va dura aproximativ 90 de minute şi va fi un excepţional regal de artă flamenco, constând atât din dans, cât şi din acompaniament de chitară şi voce conform stilului original practicat de Angel Muñoz. Se poate spune că şi cele mai simple gesturi şi mişcări ale sale sunt în congruenţă cu spiritul său, iar gesticulaţia, mişcările şi tehnica perfectă folosite de Muñoz exprimă în mod clar emoţiile sale serioase şi pasiunea sa pentru Flamenco. Astfel, tradiţia şi modernul artei Flamenco îşi vor da întâlnire pe 08 decembrie pe scena Sălii Palatului.
Pe scenă, alături de Angel Muñoz, va mai dansa şi soţia sa Charo Espino cu care a realizat spectacole în lumea întreagă lăsând publicul practic fără răsuflare datorită expresivităţii şi extraordinarei stări emoţionale pe care o degajă dansul lor. Alături de ei, pe scenă va fi şi restul trupei din care mai fac parte: Maribel Espino, Inmaculada Ortega - dansatori; Antonio Españadero şi Manuel Pérez - chitarişti; Roberto Lorente şi La Tremen - vocalişti şi percuţionistul Nacho López.
O caracteristică esenţială a acestui spectacol de flamenco este că, atât Angel Muñoz şi soţia sa Charo Espino, dar şi restul dansatorilor, îşi vor asuma anumite mişcări pe scenă, punându-şi sentimentele şi stările emoţionale provenite din experienţa personală de viaţă în performanţa scenică, expunându-şi astfel partea vulnerabilă. Masculinitatea vocală şi virtuozitatea mişcărilor trupului, sunt subliniate prin suspine, gesturi sau expresii intense care pot avea un efect cutremurător asupra audienţei. Aceste pauze, răsuflări, suspine, mişcări ale trupului sau feţei, expresie a maniei sau durerii, vor transforma evenimentul Flamenco Pasión într-un spectacol plin de pasiune şi mister.
Spectatorii vor avea posibilitatea de a vedea în acest spectacol adevăratul dans flamenco şi de a asculta muzica de acompaniament, total diferite de ce se practică la "fiestas" populare sau, mai nou, în discoteci şi cluburi. Astfel, acest spectacol îl va duce pe spectator la o emoţie profundă, mai ales ţinând cont şi de similitudinile care există între cultura, arta şi spiritul românesc şi cel iberic, iar sângele latin al publicului din Bucureşti va face mai uşoară percepţia artei Flamenco.
Extraordinarul eveniment Flamenco Pasión este un spectacol unic în România, de aceea este recomandabil ca biletele să fie cumpărate din timp de la casa de bilete a Sălii Palatului unde se vor pune în vânzare din data de 14 noiembrie 2005 sau, mai sigur, pentru cei din alte oraşe să faceţi rezervări la numărul de telefon (021) 3273615. Preţul biletelor va fi între 40 RON si 150 RON.
Experienţa Events dobândită în organizarea de evenimente de acest gen (Concertul Richard Clayderman, Concertul Angela Gheorghiu Bucureşti 2004, Concertul de Crăciun de la Opera Naţională - Felicia Filip şi invitaţii săi, turneul IRIS Digital Athenaeum şi multe altele) ne îndreptăţeşte să credem că organizarea spectacolului Flamenco Pasión susţinut de Ángel Muñoz în România nu poate fi decât un succes, un adevărat regal pentru audienţă.
Events este o companie românească organizatoare de evenimente speciale. În portofoliul său se află concerte cu Richard Clayderman, Angela Gheorghiu sau Felicia Filip ("Traviata" la Arenele Romane), turneul "Iris Athenaeum", Premiile IT&C, expoziţii precum Gradină de Vară, HighTech Show sau Deco Expo. Cu un astfel de portofoliu, Events este garanţia unui eveniment de calitate.
Biografie Ángel Muñoz (Cordoba, 1973).
După anii de studii făcuţi cu maestrul Inmaculada Luque în oraşul său natal Cordoba, şi după absolvirea Conservatorului de Dans, a intrat în Companía Ziryab Danza, condusă de Javier Latorre. Ángel Muooz va debuta ca solist în spectacolul coreografic bazat pe Forţa Destinului de Verdi, cu care a făcut numeroase turnee în Europa. Va mai avea roluri importante în spectacole precum La Traviata şi La del Soto del Parral, sau roluri în diferite seriale de televiziune. Datorită performanţelor sale va obţine în 1994 premiul întâi la Festivalul Naţional de Dans de La Mejorana şi la Concursul Naţional de Arte Flamenco de la Cordoba.
Va dansa având rol principal în compania lui José Antonio şi a chitaristului Paco Peña, cu care va face turnee în multe oraşe ale lumii. Dansează şi în spectacolul Universo Flamenco, realizat pentru a-l răsplăti pe celebrul chitarist Mario Cortés.
Peste ani ajunge să lucreze cu María Pagés, pe care o va acompania în rol principal în turneul internaţional pe care aceasta îl va realiza, acest lucru reprezentând un punct de cotitură în cariera sa.
În prezent îşi asumă un nou rol, pe acela de profesor, încercând să insufle elevilor săi dragostea pentru muzică şi dans ca un suport al mişcării predând o tehnică specială de control al corpului pe scenă pentru a se ridica deasupra tuturor prin personalitatea pe care o are.
O scurtă istorie a curentului FLAMENCO
Flamenco reprezintă dansul şi cântecul original al ţiganilor (flamencos) din Andalusia, regiune din sudul Spaniei. Rădăcinile acestui gen se regăsesc cu multe secole în urmă, considerându-se că acest gen s-a născut ca un mod de expresie a persoanelor persecutate religios, în cea mai mare parte ţigani din sudul Spaniei. Acest lucru se datorează faptului că în Spania anului 1492, sub conducerea Regilor Catolici Ferdinand V şi Isabella, toată lumea precum ţigani, musulmani, evrei, trebuia să se convertească la catolicism. Încercând însă să se ajute unii pe alţii, vor da naştere culturii Flamenco.
Conceptul de Flamenco, în general, constă din trei elemente artistice: cântatul (cante), dansul (baile) şi chitara (guitarra). Adiţional, există şi alţi membrii ai grupurilor de Flamenco care bat din palme (palmas). Relaţia dintre membrii grupurilor de Flamenco este similară cu cea a celor din formaţiile de Jazz - existând o structură de bază melodică ce trebuie urmată, dar pe care fiecare poate improviza în funcţie de cum simte muzica. Cântăreţul este centrul grupului de Flamenco, dansatorul interpretând cuvintele şi emoţiile acestuia prin mişcări personale care includ bătut din picioare sau palme şi mişcări ale corpului. Chitaristul realizează acompaniamentul pentru cântăreţ şi dansator accentuând linia melodică.