Într-o marţi seară, pe la ora opt şi ceva, oră fatală pentru mine, deschid televizorul pe TVR Cultural şi peste ce dau? Peste nişte tineri îmbrăcaţi ciudat care ţipă ca din gură de şarpe. Urlă. Oftează. Suduie. Se-mbrîncesc. Răcnesc. Se opintesc. Se dau de ceasul morţii. Par să se aşeze. Iar oftează. Aleargă unii după alţii şi iar ţipă. Oribilă tragedie! Ce-o fi? Nu, nu e Şcoala vedetelor. E O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale jucată de studenţii clasei profesorului Gelu Colceag. Masochist, am stat pînă la capăt. Niciodată nu am văzut o mai proastă lectură a lui Caragiale (trebuie să-i cer iertare lui Felix Alexa, spectacolul lui de la Naţional era o lumină faţă de ăsta). Indiferent cît de proşti ar fi fost actorii, era evident că domnul acesta ce-şi zice regizor n-a priceput o iotă din text. Nu se poate să-l înţelegi cît de cît pe Caragiale şi să pui nişte actori (nevinovaţi, căci încă studenţi) să zbiere din toţi rărunchii şi să-şi pună poalele-n cap mai ceva ca la Vacanţa Mare. Ăsta nu e un spectacol despre care să poţi discuta, nu are rost să-l analizezi, să vezi ce e bun şi ce e rău. Îl arunci la coş (ce-o fi căutat la televiziune?) şi gata. Atîta etalare de prost gust şi de lipsă de har şi de bun simţ, nu ţi-e dat să vezi prea des.
Dacă domnul Gelu Colceag ar fi un regizor mediocru printre atîţia alţii, n-ar avea nici o importanţă. Dar domnia sa e şi profesor doctor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, decan al Facultăţii de Teatru. Cînd era tînăr, era un actor plăcut, popular, mi-l amintesc şi pe la cenaclul Flacăra şi din Cei patru Beatlesi. Apoi a devenit regizor. Rămîne un mister pentru mine de ce unii actori oarecare au impresia că vor izbîndi mai bine în regie, ca şi cum asta ar fi la îndemîna oricui, dar passons. Acum, domnul Gelu Colceag formează tineri. Îi învaţă meserie. Am citit, în interviuri date de actori, că domnia sa "lucrează mult cu actorul". Eu credeam că a lucra cu actorul înseamnă să-i desluşeşti acestuia textul, să-i lămureşti psihologia personajului, să creezi situaţii scenice, să-l ajuţi să ajungă la adevăr. Or, să mă ierte Dumnezeu, ce am văzut în seara aceea de pomină numai înţelegere a textului nu era, dimpotrivă. Cum să ajungă domnul Colceag la adevăr? Vulgărele sau comune erau şi alte spectacole ale distinsului profesor de regie pe care le-am văzut prin Bucureşti. Şi-atunci?
De la cine învaţă copiii aceştia să facă teatru? De la cine învaţă ei bunul gust? Poate de la inenarabilul profesor de frumos cu nume răsunător care rostogoleşte de o viaţă aceleaşi fraze goale?
Festivalul "I.L. Caragiale" 2005 se axează, declarat, pe figura regizorului. Aşa mărturiseşte Marina Constantinescu, directoarea artistică a festivalului, cea căreia i s-a încredinţat selecţia spectacolelor. Au fost invitaţi, spune comunicatul de presă oficial, toţi regizorii socotiţi importanţi în acest moment. Printre ei, în ordine alfabetică: Radu Afrim, Felix Alexa, Bocsardi Laszlo, Liviu Ciulei, Alexandru Dabija, Alexandru Darie, Victor Ioan Frunză, Dragoş Galgoţiu, Alexander Hausvater, Yuri Kordonsky, Mihai Măniuţiu, Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu, Tompa Gabor. Şi e bine să precizez că nu e vorba de vreun top efemer, ca cele din muzica uşoară, de baloane de săpun, de experimentatori ciudaţi care dispar cum aşa cum au apărut: sînt numele care ţin afişul în fiecare an, care îşi împart (cel puţin) nominalizările le premiile importante. Mi se pare un lucru de mirare că nici unul dintre aceşti regizori - cu excepţia, să sperăm, benefică, a lui Felix Alexa - nu predă la UNATC, nici actorie, nici regie; nici asociat nu e vreunul, nici profesor invitat. Ei doar iau premii. Probabil asta-i face neeligibili la UNATC. Sau poate regimul artelor e radical diferit de cel al ştiinţelor, unde orice universitate care se respectă încearcă să-i atragă pe cei mai în formă cercetători şi nu-i promovează, în general, în demnităţi pe cei care nu s-au ilustrat prin nimic în domeniul lor.
Cînd Kordonsky a venit să lucreze la Bucureşti, toată lumea şoptea admirativ: "e din şcoala lui Dodin!". Despre mulţi absolvenţi de la Bucureşti nu se poate spune decît, la modul cel mai propriu, că sînt din şcoala lui Colceag.