Când am văzut alăturate cele două nume - Cehov şi Vişniec - am ştiut imediat că am de-a face cu un joc. Un joc subtil, un joc inteligent, aşa cum ne-a obişnuit Vişniec şi în alte scrieri. Într-o piesă se motiva De ce Hecuba, acum se întreba De ce, Anton Pavlovici Cehov? sau mai degrabă, având în vedere virgula din interogaţie, îl soma pe marele scriitor rus, atins de tuberculoză, să dea socoteală de singurătatea sa în faţa morţii iminente? Mă aşteptam să asist la inserţii textuale, la un spectacol-puzzle trecut prin sensibilitatea dramaturgului româno-francez. Ba chiar mi-am amintit cu mare plăcere de spectacolul Teatrului "Nottara" din anii '60 Cet animal étrange / Acest animal ciudat în regia Sandei Manu, cu celebrul George Constantin în fruntea distribuţiei. Succesiunea scenelor luate din schiţe era întreruptă de "dialogul" lui George Constantin (El, bărbatul, masculul în căutare de femeiuşti) cu un câine, aflat, chipurile, în cuşca suflerului. O găselniţă potrivită, ironică desigur, de a asambla scenele preponderent comice, de un comic rafinat.
Nu mă aşteptam neapărat să râd la această reîntâlnire cu Cehov propusă de Vişniec, dar nu credeam să fiu nici în aşa măsură dezamăgit. Nu înţeleg ce a vrut dramaturgul cu această piesă pentru că în afară de punerea bietului Anton Pavlovici în faţa morţii, spectacolul lui Cătălin Bobârcea nu transmite nimic. Da, scriitorul e la doar 44 de ani, într-un sanatoriu şi se confruntă cu neantul care se cască ameninţător în faţa lui. Mai poate povăţui într-ale scrisului pe un novice, mai poate gândi la teama în faţa morţii privind prin prisma celor două personaje puse în faţa unui duel, mai poate scuipa sânge, mai poate reflecta la ceea ce se cheamă bunătate, iubire, ură... Da, e înduioşător să mori la 44 de ani, soarta e crudă, nedreaptă... şi ce altceva transmite subtextul? Din păcate, nimic. Poate că intenţia dramaturgului a fost de a sonda misterul morţii. Platitudinea se întinde de la un capăt la altul al scenei, al spectacolului prea scurt pentru a avea timpul necesar să convingă. Senzaţia generală e de teatru studenţesc, de improvizaţie cu final ratat, expunerea nu are nerv, glumiţa despre spiritul rus, ştiută, nu salvează întregul angrenaj decât pe moment, după cum ar mai fi câteva sclipiri în dialogul dueliştilor care îşi deschid sufletele unul în faţa celuilalt sau în parodia de suicid jucată într-o doară, artificiu preluat din piesele dramaturgului rus pentru a scoate din monotonie, atunci când sondarea în spiritul personajelor nu aduce suficientă tensiune dramatică iar conflictul alunecă în sporovăială nesfârşită. Vişniec a pus mâna pe acest mecanism clasicizat şi crede că e destul să-l folosească abil pentru a capta publicul. Eu cred că nu reuşeşte de data asta. E drept, nici echipa de actori nu-l ajută prea mult, deşi spectacolul a fost premiat la Gala Tânărului Actor, Hop 2017 şi Cosmin Stănilă a primit Premiul Publicului pentru cel mai bun actor. Ceilalţi sunt nevinovaţi: Alex Popa, Irina Sibef, Radu Dogaru, Nicole Burlacu. Regia e ca inexistentă. Spectacolul n-a atins nicio fibră din mine. De ce, Anton Pavlovici Cehov? De ce mi-ai făcut asta?
