Ziua / decembrie 2017
Svejk în concert
Din romanul spumos al lui Jaroslav Hašek, via Ada Milea, "bravul soldat Švejk", celebrul personaj de poveste rătăcit prin labirintul Primului Război Mondial, aterizează direct pe scena Naţionalului clujean în persoana lui Adrian Cucu, actorul cu un ridicat potenţial umoristic nimerit să-l întruchipeze.


Şi o face cu un fler nemaipomenit, electrizând spectatorii. Nu numai el, ci întreaga echipă de actori ai teatrului clujean deghizată în formaţie pop-rock, echipată cu instrumentele muzicale de rigoare pentru a susţine un delirant concert: tobe, chitări, trompetă, baterie, ba şi un fel de tulnic, clopoţei, muzicuţe etc. Produsul finalizat ca vivantă operă bufă se numeşte chiar aşa: Švejk în concert şi este un music-hall de excepţie realizat de Ada Milea împreună cu Cristina Rusu (sceno grafie), Anca Hanu (music assistant) şi Jenel Moldovan (maestru de lumini).


Desigur, lungul drum întâmplător al soldatului Švejk prin "măruntaiele" războiului este puternic parodiat prin cânticele şi situaţii comice şi este văzut ca o călătorie cu trenul spre front sau spre absurdul nicăieri.


Tema războiului e atacată direct cu un umor negru de bună extracţie estetică, fapt ce nu trivializează tragedia conflagraţiei şi nici nu ocultează inocenţa prostănacului isteţ şi hâtru, declarat de medicii militari "idiot". Peripeţiile ghinionistului personaj şi ale participanţilor la "gloriosul dezastru" sunt amuzante şi strident colorate stilistic în suculentă gamă ironică, întinsă ca untul pe pâine pe tot parcursul spectacolului. Detenta personajelor din roman în viaţa scenei e dominată de caricaturizare. Ele pornesc din textul literar, dar dezvoltă particularităţi specifice, atribuite şi îngroşate de jocul actorilor, exclusiv comic.


Astfel că îndrăgitul Adrian Cucu exploatează inteligent naivitatea şi confuzia lui Švejk, marşând pe stranietatea lui drăgălaşă, vecină cu abulia. Atitudinea lui rebelă contribuie din plin la satirizarea autorităţilor habsburgice. O plăcută surpriză pentru spectatorii clujeni este apariţia lui Nucu Pandrea, rapsodul cunoscut drept "cântăreţ din frunză" (iată, un alt "instrument" cuprins în concert!), care este plimbat într-un scaun cu rotile pe scenă întruchipând simbolic o liotă de "lenţi-colonei-generali" ce le ţine isonul celorlalţi, doinind din frunză.


Corupţia şi ipocrizia preoţilor catolici este sintetizată în jocul plin de forţă al lui Cătălin Herlo alias Otto Katz, preotul de campanie, beţiv şi cartofor. Tânărul actor provenit de la Reactor de creaţie şi experiment, Radu Dogaru, îşi face o bună intrare în rolul cadetului Marek. Mihnea Blidariu în Balon, ordonanţa locotenentului Dub, este "un mâncău fără pereche" şi un trompetist excelent.


Spectatorii vor aprecia în Cristian Rigman un minunat baterist, se vor amuza de acompaniamentul la ţăngălit al lui Miron Maxim şi Matei Rotaru, o vor aplauda pe Anca Hanu din Amalia respiră adânc (de la pionieră comunistă la infirmieră) şi pe Sânziana Tarţa (tot infirmieră, după ce aţi văzut-o în Romeo şi Julieta), un duo comic remarcabil.

 

Ce argumente să vă mai aduc să nu scăpaţi acest spectacol care încălzeşte spiritele în această iarnă la Cluj?

De: după Jaroslav Hašek Regia: Ada Milea Cu: Adrian Cucu, Cătălin Herlo, Radu Dogaru, Mihnea Blidariu, Cristian Rigman, Miron Maxim, Matei Rotaru, Anca Hanu, Sânziana Tarţa, Nucu Pandrea, Giovanni Mateescu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus