Textul spectacolului îi aparţine scriitoarei Dorina-Graţiela Aolăriţi, dramatizarea este semnată de Ana Cucu-Popescu, iar montarea lui Palocsay Kisó Kata. Din distribuţie fac parte: Bianco Erdei, Cătălin Filip, Raluca Mara şi Paul Sebastian Popa. Spectacolul beneficiază de un context social favorabil manifestărilor artistice care adresează probleme-cadru: intoleranţa şi respingerea faţă de Celălalt, manifestate pe fondul temerilor faţă de necunoscut şi a nevoii de apartenenţă.
Povestea prezintă un personaj-ghid, Vrăjitoarea (Bianco Erdei şi Cătălin Filip), care propune încă din preambul o atitudine tolerantă faţă de nevoia părinţilor de a îndeplini standardele sociale acceptate şi se declară parte din categoria "vrăjitoarelor bune". Personajul tatălui şi cel al mamei, ambii jucaţi de Cătălin Filip, reprezintă uşoare caricaturizări ale stereotipurilor asocierii standard: roz pentru fetiţe şi albastru pentru băieţi. Introducerea Vrăjitoarei şi a puterilor ei este urmată de prezentarea a doi fraţi: Ala (Raluca Mara) şi Radu (Paul Sebastian Popa) care se joacă împreună şi care împart obiectele care le aparţin în funcţie de culorile acestora.
Povestea lui Midas şi a dorinţei acestuia de a transforma în aur tot ce atinge reprezintă motorul narativ al piesei. Modificată pentru a servi scopurilor textului, ideea că o dorinţă odată îndeplinită poate fi regretată, realizează un transfer al valenţei negative dinspre ipostaza avarului spre intoleranţă.
Statutul de povestitor al Vrăjitoarei se schimbă pe parcursul spectacolului într-unul intervenţionist. Începutul descântecului este punctat prin mişcare şi sunet, casa celor doi fraţi este expusă publicului pentru ca acesta să fie imersat în universul lor contrastant cromatic. Printr-un moment definit ca o excepţie, Vrăjitoarea hotărăşte să îndeplinească dorinţa fetiţei ca totul să devină roz când va fi atins de ea şi în cele din urmă chiar Ala ajunge să devină roz. Ruperea registrului, până în acest punct destul de apropiat de realism, are loc prin scena "vrăjirii", în care lumina difuză şi caldă trimite la incertitudinea iluzorie a momentului transformării. Aşadar, printr-un contrast vizual, Ala devine Roz-Ala.
Scenografia foloseşte nuanţe electrice de roz şi albastru şi utilizează ca element principal de decor o căsuţă, amintind de căsuţele de păpuşi. Se imaginează astfel un univers la nivel micro, care apoi se deschide către spectator şi se transferă în macro, în scena rezolvării conflictului. Căsuţa este întoarsă către public, prin mişcări ritmate şi jocuri de lumini, iar Ala este liniştită de Vrăjitoare după "coşmarul roz", urmând să fie vizitată de Leon. Revenirea la micro pare scena de final a unui desen animat, copiii sunt reuniţi cu publicul, iar lucrurile revin la normal.
Inclusiv în planul povestitorului apare o modificare, declanşând transformarea Vrăjitoarei într-un personaj adjuvant - Leon (Cătălin Filip), care îi va oferi Roz-Alei instrumentele mentale pentru a depăşi situaţia şi pentru a înţelege beneficiile diferenţelor dintre noi toţi. Folosind exemple de calităţi şi defecte specifice cameleonilor, Leon reuşeşte să îi demonstreze fetiţei că aparenţele nu reuşesc să cuprindă frumuseţea defectelor care pot să devină atuuri.
Finalul poveştii restabileşte situaţia iniţială a personajelor, iar transformarea lui Leon înapoi în personajul Vrăjitoarei marchează momentul "dez-vrăjirii". În acelaşi timp, apariţia unei pălării doar în finalul spectacolului creează posibilitatea unei noi ipostaze a Vrăjitoarei, în relaţie cu ipostaza Leon, ca un indiciu al aventurii care poate continua cu o nouă culoare.
Profilul muzical al spectacolului se bazează pe nuanţe simfonice, cu o uşoară apropiere de jazz prin prezenţa saxofonului, reuşind să contureze o atmosferă atemporală şi unică.
Spectacolul Harababura roz-albastră mizează pe tema toleranţei şi acceptării, dincolo de stereotipuri şi preconcepţii, dar se distanţează de o abordare moralizatoare, păstrând echilibrul expunerii obiectiv-emoţionale.
Harababura roz-albastră
de Dorina-Graţiela Aolăriţi
dramatizarea: Ana Cucu-Popescu
regia: Palocsay Kisó Kata
scenografia: Forró Ágnes
distribuţia: Raluca Mara, Cătălin Filip, Bianco Erdei şi Paul Sebastian Popa
producător: MiniREACTOR, Cluj-Napoca.
afiş: Lucia Mârneanu, foto: Cătălin Grigoriu.