(în 1 aprilie 2018, documentarul poate fi văzut integral la dailymotion.com/video/x6e69h8)
Filmul spune povestea zilei de 15 noiembrie 1987, când, pe fondul severelor probleme financiare cu care se confruntă regimul Ceauşescu, probleme care au dus la întârzierea repetată a plăţii salariilor, un grup de muncitori din fabrica Steagul Roşu a stârnit ceea ce avea să se dovedească a fi cea mai puternică revoltă anti-comunistă din istoria României pre-decembriste.
"În faţa noastră, au stat două tinere, maximum 20-22 de ani. La început, se cam hlizeau. Bine, şi filmul începe blând, senin, uşurel, aşa. Apoi, au început să se liniştească. La final, îşi pasau una alteia un şerveţel de hârtie cu care şterseseră multe lacrimi", mi-a povestit un prieten după premiera de la Râşnov.
Mărturisirea a venit la vreo două ore după finalul proiecţiei. Minutele de imediat de după curgerea ultimelor generice vor rămâne, în amintirea celor prezenţi, nu doar ca cele mai frumoase şi intense din istoria de până acum a atât de specialului festival râşnovean, dar şi ca unele dintre cele mai emoţionante din propriile lor biografii.
21 dintre eroii braşoveni au fost invitaţi lângă scena cinematografului Amza Pellea şi au fost aplaudaţi, minute în şir, de o mulţime de oameni pe care crescendo-ul impecabil dozat al montajului filmului îi adusese într-o stare de graţie.
Dintr-un colţ al sălii, Liviu Tofan privea înmărmurit şi se gândea, pesemne, că asistă la un mic miracol. Bărbatul care, cu trei decenii în urmă, citea la microfonul Radio Europa Liberă ştiri despre revolta muncitorilor braşoveni îi avea acum pe o parte din ei în faţa ochilor într-o sală înţesată de oameni care alegeau să nu uite, să nu întoarcă privirea, să nu aplaude minciuna securistă şi impostura politicianistă de găsit seară de seară pe multe dintre canalele TV ale patriei, ci să onoreze un gest dintre cele mai rare şi mai nobile în istoria meleagurilor mioritice.
Mai rar, mai nobil, deci, mai puţin cunoscut. Nu doar bucureştenii şi braşovenii intervievaţi pe stradă în debutul filmului nu ştiu mai nimic despre evenimentele din Braşov '87, dar nici cei mai mulţi dintre spectatorii din cinematograful de la Râşnov ori dintre cei care vor privi documentarul la TVR1 (în ciuda orei de programare nu din cale-afară de inspirate) nu ştiu, nu au de unde şti ce s-a întâmplat atunci în oraşul transilvan.
Cultivarea memoriei recente, prin prezentarea lucidă şi revizitarea periodică, ne e străină. Filmul lui Liviu Tofan e un pas pus pe o stradă cu sens interzis. El se înscrie în siajul unor gesturi similare făcute de Florin Iepan, Stere Gulea, Alexandru Solomon, Radu Jude şi cam atât. Braşov 1987 e doar unul dintre momente a căror cunoaştere e obligatorie.
Revolta minerilor din Valea Jiului din 1977, auto-incendierea lui Liviu Babeş pe o pârtie din Poiana Braşov în martie 1989, revoluţia din decembrie 1989, mineriadele din perioada 1990-1999 sunt alte exemple de subiecte ce ar putea face parte, în viitor, din portofoliul lui Liviu Tofan şi/sau al Festivalului de la Râşnov (al cărui coordonator, Mihai Dragomir, este producătorul executiv al Braşov 1987. Doi ani prea devreme).
Destinul eroilor braşoveni din ultimii doi ani de ceauşism e de aflat din film. Vieţile lor de dincolo de comunism au urmat trasee diferite. Pe fondul scufundării platformei industriale braşovene şi al haosului care a caracterizat deceniile de tranziţie, oamenii care l-au dat jos pe Ceauşescu, pentru câteva ore, cu 25 de luni mai devreme decât consemnează paginile de Wikipedia, s-au răspândit în toate zările.
Unii au plecat la muncă în străinătate, alţii şi-au găsit joburi prin ţară. Unii au ieşit la pensie, alţii sunt încă în plină activitate. Câţiva nu mai sunt decât în evocările de pe peliculă.
2017 i-a găsit mai bogaţi, mai săraci, mai sănătoşi, mai bolnavi, mai cu familie, mai singuri. Oameni ca fiecare dintre noi.
"Dacă regretăm? Cum să regretăm? Ştiţi cum a fost să plecăm câteva zeci din fabrică şi să vedem cum se îngroaşă coloana în urma noastră? Fericirea de atunci, curajul de atunci, cum să regretăm aşa ceva? A meritat tot chinul care a urmat. Tot."
(Mihai Brezeanu a făcut parte, până în octombrie 2017, din echipa de organizare a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov.)