Proiecţia filmului va fi urmată de o discuţie moderată de Laurenţiu Paraschiv, student la Comunicare Audio Vizuală, şi Bogdan Balla, student la Regie Film, în cadrul UNATC.
Parteneri Media: Scena9, Aarc - All About Romanian Cinema, Dissolved Magazine, SUB25, Decât o Revistă, Acoperişul de Sticlă, LiterNet.ro, RADIO GUERRILLA şi Festivalul de Film Super.
Depăşind canonul de "thriller erotic", filmul lui Atom Egoyan (The Sweet Hereafter, dublu nominalizat la Oscar) se separă de clişeul escapist, folosind erotismul ca mijloc de a releva alienarea şi durerea. Premiat la Cannes şi Genie, Exotica propune singurătatea şi urmele trecutului ca centre de semnificaţie, ambalate într-o obsesie care uneşte personajele. Atmosferic şi adesea încărcat de un hipnotism profund motivat şi legat de trecutul personajelor, în special trecutul lui Francis (Bruce Greenwood), care devine un liant printr-o nevoie psihologică obsesivă, Exotica se dezvăluie gradat, desface motivaţii şi arată carenţe emoţionale, portretizând o dramă paternă care se consumă în întâlniri habituale într-un club de striptease, fără să ia vreodată vreo turnură sordidă. Francis e un inspector fiscal, introdus prin apariţiile sale recurente în clubul Exotica, în care caută să umple un gol psihologic imposibil de obţinut altfel. În fiecare noapte, Francis vine la aceeaşi masă şi alege întotdeauna aceeaşi companie, Christina (Mia Krishner), una dintre dansatoarele clubului cu care împarte o altfel de conexiune, acceptată mutual. Deşi nu aflăm până în final ce anume îi leagă, locul se transformă într-un spaţiu personal şi intim, ambii conştientizează că întâlnirile lor devin un pretext de vindecare pentru Francis, iar Christina răspunde cu înţelegere, redefinind accepţiunea normală a unui "contract" într-un astfel de context. E un contract care ţine trecutul viu şi care pentru ambii, dar în special pentru Francis, acoperă ecoul brutal al memoriei. Exotica, locul cu cea mai puternică semnificaţie - şi narativă şi emoţională, pentru Francis - nu e niciodată vulgarizat sau transformat într-un topos, ci devine un univers terapeutic şi un refugiu în faţa trecutului.
Thomas (Don McKeller), contrabandist de păsări rare, a cărui evaziune aduce daune de sute de mii de dolari, dar pe care Francis, trimis să-l urmărească, e apt să o uite în schimbul unui favor, are un rol esenţial, pentru că relevă motivaţia consolatoare a Christinei. Eric (Elias Koteas), DJ-ul clubului, sesizează şi respinge agresiv apropierea dintre Christina şi Francis, pe care devine gelos şi îl manipulează să încalce una din regulile esenţiale ale clubului, ceea ce îi închide accesul lui Francis, dar pe care Thomas, sub presiunea acuzării e dispus să-l refacă, prin el însuşi. Important pentru realitatea pe care o justifică e personajul lui Zoe (Arsinée Khanjian, soţia lui Egoyan), patroana clubului, care încearcă să refacă echilibrul, convinsă că trebuie să menţină atmosfera creată de mama ei, de la care a moştenit Exotica. Devine îngrijorată de tensiunea dintre Eric şi Christina, discutând cu Francis după ce e dat afară din club, explicându-i natura reală a locului. We're not here to heal ("Rolul nostru nu e să vindecăm") e o sentinţă extrem de dureroasă pentru Francis, care aşteaptă fiecare dans şi fiecare întâlnire cu Christina ca şi când ar fi ultimul lucru care i-ar putea salva sufletul.
Foarte important în ansamblul filmului este soundtrack-ul lui Mychael Danna, care reuşeşte să închege atmosfera hipnotică şi onirică şi în acelaşi timp descrie cu acurateţe drama personajelor. Tema muzicală centrală, care apare întotdeauna în secvenţele din club, conturând atât atmosfera locului cât şi exasperarea personajului, proiectează trăirile şi obsesia lui Francis şi devine treptat haotică, un urlet de disperare; fiecare conexiune cu Exotica apare la fel şi pentru Francis, aceeaşi durere şi aceeaşi nevoie de a păstra intacte amintirile sau de a crea un alt fel de prezent, într-o convenţie pe care o conştientizează sau nu.
Accentul pe erotism nu desensibilizează niciodată filmul, ba chiar îi conferă o dimensiune mult mai umană, pentru că transformă întreaga mizerie existenţială în jurul căreia gravitează şi lansează o corelaţie între sex şi moarte, cu evidente valenţe terapeutice între cele două. Exotica nu vine cu nicio rezolvare pentru conflictele interioare ale personajelor, însă obiectivizează motivaţiile lor, explică nevoia de empatie pe care o caută, ca o aserţiune în ecou despre moarte şi vină, care persistă şi pe care doar un lanţ tămăduitor de legături o poate controla.