La trei ani după Transporter, Luc Besson (în calitate de producător şi iniţiator) a avut ideea unei continuări. A mutat acţiunea de pe Riviera franceză la Miami, l-a promovat pe regizorul artistic Louis Leterrier (francez de-al lui, dar şcolit în America) la rangul de regizor plin şi l-a păstrat pe actorul britanic Jason Statham în rolul principal, cel al unui fost membru al Serviciilor Speciale.
Reţeta a fost verificată o dată prin succesul de casă al filmului, dar partea a doua păcătuieşte printr-o puzderie de mici şi mari defecte. Întîi de toate e subiectul, compilat după alte filme. Este vorba de un mafiot semidement care vrea să ucidă printr-un virus toţi capii luptei antidrog care se strîng la o reuniune la Miami. În replică, îşi injectează antivirusul în sînge şi astfel vrea să se livreze la pachet şi contra cost cartelului columbian al drogurilor. Miza filmului nu stă în subiect, ci în urmăriri şi cafteli, astfel că realizatorii se plictisesc repede de subiect şi încep să grăbească acţiunea şi să zorească virusul. Secvenţa în care oamenii încep să tuşească şi să pice ca muştele răspîndeşte un agreabil umor involuntar.
Vin apoi replicile stereotipe care încearcă să definească nişte relaţii la fel de stereotipe, precum şi lipsa de prestanţă a actorilor, reduşi la stadiul de eroi unidimensionali. Adevăratul erou al filmului e de departe nu ştiu care model de Mercedes, cu care eroul execută cele mai incredibile cascade, de genul sărit de pe o clădire două etaje mai jos în cea din faţă - cascade la care rîde pînă şi publicul-ţintă al filmului. Însă maşina e vedeta filmului, dovadă că aparatul o urmăreşte cu adoraţie evidentă, fără să-i fie teamă că poate transforma filmul într-o lungă reclamă. Aşa se face că Jason Statham nu poate concura carisma Merţanului (sic!), oricît s-ar strădui să-şi asume sictirul de faţadă al lui Bruce Willis. La fel, nici cele două manechine cooptate - Amber Valletta şi Kate Nauta - nu fac concurenţă maşinii, chiar dacă a doua e obligată să petreacă tot filmul în desuuri roz. Luc Besson se pare că a descoperit al şaselea element - banii.
Transporter 2 nu este pentru el decît o modalitate de a-i obţine. Totul e dacă îi facem jocul sau nu.