mai 2018
Gala Premiilor UNITER, ediţia a XXVI-a, a avut loc în data de 7 mai 2018 la Alba-Iulia.

Pentru a XXVI-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Călin Ciobotari, Alina Epîngeac. Cîştigătorii acestei ediţii au fost desemnaţi de juriul final format din Dragoş Buhagiar, Marina Constantinescu, Marcel Iureş, Ana Ularu şi Alexa Visarion.

Juriul Concursului de dramaturgie Cea mai bună piesă românească a anului 2017, a fost compus din Marina Constantinescu (critic), Alexandru Maftei (regizor), Vlad Massaci (regizor), Dan C. Mihăilescu (critic) şi Marian Popescu (critic).

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2017.

Nominalizările pentru anul teatral 2017 sunt următoarele (cîştigătorii sunt marcaţi cu bold):

Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2017 (piesă nouă, nereprezentată):
O mie nouă sute optsprezece reîncărcat de Radu Macrinici
50 de secunde de Daniel Oltean
Faraonul şi luminiţele de la capătul tunelului de Gheorghe Truţă
Captivi de Caliopia Hodorogea
Delegatul de Petru Barbu

Debut:
Codrin Boldea pentru rolul Laertes din spectacolul Hamlet de William Shakespeare, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti
Andrei Dinu pentru regia spectacolului Edmond, scenariu bazat pe textul lui David Mamet la Teatrul Municipal Baia Mare
Mădălin Hîncu pentru regia spectacolului Noaptea ursului de Ignacio del Moral la Teatrul de Comedie Bucureşti

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:
Dialogurile lui Platon. Criton, regia artistică Attila Vizauer, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin. O biografie poetică dedicată împlinirii a 2000 de ani de la moartea poetului Publius Ovidius Naso. Scenariul de Emil Boroghină după Tristele şi Ponticele, scenariul radiofonic şi regia artistică Gavriil Pinte, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz, dramatizarea radiofonică Rodica Suciu Stroescu, regia artistică Diana Mihailopol, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Cel mai bun spectacol de teatru TV:
Visul unei nopţi de iarnă de Tudor Muşatescu, regia artistică Silviu Jicman, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR)

Premiul pentru critică de teatru:
Oana Borş
Cristiana Gavrilă
Doina Modola

Cea mai bună scenografie:
Romulus Boicu pentru decorul spectacolului Wolfgang, după Yannis Mavritsakis, adaptarea şi regia Radu Afrim la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ
Helmut Stürmer (decorul) şi Ioana Popescu (costumele şi desenele în nisip live) pentru spectacolul Incredibila şi trista poveste a candidei Eréndira şi a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez, regia Yuri Kordonsky la Teatrul German de Stat Timişoara
Vanda Maria Sturza pentru scenografia spectacolului Dacă am gândi cu voce tare de Adnan Lugonić, adaptarea şi regia Radu Afrim la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova

Cea mai bună actriţă în rol secundar:
Natalia Călin pentru rolul Tania din spectacolul Şi negru şi alb şi gri, textul şi regia Mimi Brănescu la Teatrul Metropolis Bucureşti
Emőke Kató pentru rolurile din spectacolul serial Îngeri în America (Partea I: "Sfârşitul lumii e aproape" şi Partea a II-a: "Perestroika") de Tony Kushner, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Ada Lupu pentru rolul Fiica din spectacolul Măcelăria lui Iov de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi

Cel mai bun actor în rol secundar:
Zsolt Bogdán pentru rolul Roy M. Cohn din spectacolul serial Îngeri în America (Partea I: "Sfârşitul lumii e aproape" şi Partea a II-a: "Perestroika") de Tony Kushner, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Liviu Pintileasa pentru rolul Sganarel din spectacolul Don Juan, adaptare după Molière, regia Andrei şi Andreea Grosu la Teatrul de Comedie Bucureşti
Rareş Florin Stoica pentru rolul Moritz Stiefel din spectacolul Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache, la Teatrul Mic Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol principal:
Silvana Mihai pentru rolul Wendla Bergmann din spectacolul Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache la Teatrul Mic Bucureşti
Mariana Mihuţ pentru rolul Regina Marguerite din spectacolul Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andrei şi Andreea Grosu la Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti
Olga Török pentru rolul Eréndira din spectacolul Incredibila şi trista poveste a candidei Eréndira şi a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez, regia Yuri Kordonsky la Teatrul German de Stat Timişoara

Cel mai bun actor în rol principal:
Andrei Huţuleac pentru rolul titular din spectacolul Hamlet de William Shakespeare, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti
Victor Rebengiuc pentru rolul Bérenger întâiul din spectacolul Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andrei şi Andreea Grosu la Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti
Ervin Szűcs pentru rolul Prior Walter din spectacolul serial Îngeri în America (Partea I: "Sfârşitul lumii e aproape" şi Partea a II-a: "Perestroika") de Tony Kushner, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cea mai bună regie:
Radu Afrim pentru regia spectacolului Dacă am gândi cu voce tare de Adnan Lugonić, în adaptarea regizorului la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova
Victor Ioan Frunză pentru regia spectacolului serial Îngeri în America (Partea I: "Sfârşitul lumii e aproape" şi Partea a II-a: "Perestroika") de Tony Kushner, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Yuri Kordonski pentru regia spectacolului Incredibila şi trista poveste a candidei Eréndira şi a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez la Teatrul German de Stat Timişoara

Cel mai bun spectacol:
Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache la Teatrul Mic Bucureşti
Oraşul nostru, după piesa lui Thornton Wilder, regia Cristian Ban la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad
Rambuku de Jon Fosse, adaptarea Anca Măniuţiu, regia Mihai Măniuţiu la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 26.02.2018, Senatul a acordat următoarele premii:

Premiul de Excelenţă: Horaţiu Mălăele
Premiul pentru întreaga activitate - actriţă: Ileana Stana-Ionescu
Premiul pentru întreaga activitate - actor: Anton Tauf
Premiul pentru întreaga activitate - regizor: Alexandru Dabija
Premiul pentru întreaga activitate - scenograf: Doru Păcurar
Premiul pentru întreaga activitate - critică şi istorie teatrală: Sorina Bălănescu

Premii speciale

Premiul pentru întreaga activitate - Premiul special acordat Universităţii de Arte din Târgu-Mureş pentru contribuţia întregului corp universitar la dezvoltarea vieţii teatrale şi culturale naţionale
Premiul pentru întreaga activitate - Premiul special acordat Festivalului Internaţional de Teatru "POVEŞTI" organizat de Teatrul de Păpuşi "Prichindel" Alba Iulia
Premiul pentru întreaga activitate - Premiul special acordat echipei Teatrului Ion Creangă pentru diversitatea şi mobilitatea proiectelor dedicate spectatorilor de toate vârstele, în condiţiile lipsei unui sediu propriu din anul 2009.
Premiul Preşedintelui UNITER - criticul de teatru Marina Constantinescu, directorul Festivalului Naţional de Teatru.
Premiul Mecena - Steven van Groningen.
Premiul British Council - Centrul de Teatru Educaţional Replika.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus