Proiecţia filmului va fi urmată de o discuţie moderată de Bogdan Balla, student la Regie Film, şi Teodora Leu, studentă la Comunicare Audio-Vizuală, în cadrul UNATC.
Parteneri Media: Scena9, Aarc - All About Romanian Cinema, Dissolved Magazine, SUB25, Decât o Revistă, Acoperişul de Sticlă, LiterNet.ro, Radio Guerrilla şi Festivalul de Film Super.
Filmul epitaf al lui Fassbinder a apărut la câteva luni după moartea regizorului - survenită la vârsta de 37 de ani, în iunie 1982, după o supradoză - şi marchează într-o măsură exponenţială o schimbare de direcţie la nivel de structură narativă. Comparativ cu celelalte filme ale lui Fassbinder, în Querelle se renunţă voluntar la cauzalitate şi la elementul temporal, în favoarea unei abordări de tip oniric, cu acte necontextualizate şi uneori aparent nemotivate, unde explorarea sexuală şi hiperstilizarea acaparează centrul tematic al filmului. Querelle se propune mai degrabă ca un film "despre" şi nu "bazat pe" romanul Querelle de Brest al lui Jean Genet, a cărui scriitură influenţează realitatea alterată şi onirismul filmului, în acelaşi timp depărtându-se de Genet prin faptul că renunţă la materialitatea şi aspectele senzoriale înrădăcinate în real ale romanului. Întregul film, de altfel, e construit într-un platou, infuzat cu arhitectură falică, un cer scenografiat, un ecleraj intensiv, marcat de nuanţe de portocaliu, care compun o parte pregnantă din dinamica cromatică a filmului, umbrele accentuate şi nenaturale, artificialitate căutată care potenţează direcţia eteric-onirică a filmului.
Querelle (Brad Davis), marinar şi ocazional traficant de droguri, ancorează în Brest alături de echipaj, intenţionând să cumpere opiu, moment în care îl reîntâlneşte pe fratele său, Robert (Hanno Pöschl), care îl prezintă patroanei bordelului Feria, Lysiane (Jeanne Moreau) cu care are de şase luni o aventură, în ciuda soţului ei, Nono (Günther Kaufmann) care acceptă situaţia, dar care conform lui Robert, "are propriile lui interese". Întâlnirea dintre cei doi fraţi are un soi de încărcătură erotică, printr-un ritual care implică pe de-o parte violenţă şi pregătire de luptă şi pe de altă parte fragilitate afectivă, într-un melanj de îmbrăţişări agresive, iar această tensiune se va reflecta şi mai târziu prin conflictul celor doi, de altfel Querelle mărturisindu-şi atracţia sexuală faţă de fratele său. Feria e un bordel cu posibilităţi ambisexuale, în care jocul cu zarul decide dacă poţi sau nu să obţii companie, pentru că fiecare bărbat trebuie să arunce zarul cu patronul, iar dacă pierde, i se va oferi inevitabil lui Nono. În aceeaşi formulă ritualic-erotică, Querelle ucide un alt marinar în timp ce-i face avansuri, nefiind însă descoperit. Interesantă e depărtarea filmului de o analiză etică a ideii de crimă, pe care o stilizează şi o fetişizează (Querelle sărutându-l pe marinarul ucis, care-şi dă ultima suflare în timp ce-şi atinge organele genitale / inserţia din cartea lui Genet "La solitudinea morală a criminalului se adaugă solitudinea artistului, care nu cunoaşte altă autoritate decât pe cea a unui alt artist"), Fassbinder folosindu-se recurent de inserţii din romanul lui Genet sau din Plutarh pentru a închega filosofia filmului. Querelle găseşte însă o scăpare din imoralitatea crimei comise, oferindu-i-se lui Nono (considerând acest act drept "pedeapsa capitală"), care în ciuda brutalităţii lui, naşte în el o acceptare a pasivităţii sale, pe care o va cultiva, fără să nege satisfacţia sexuală de a fi fost cu el. Filmul ia o poziţie şi în ceea ce priveşte ideea de narcisism sau incest, prin referinţele la satisfacţia sexuală narcisică a marinarilor care se privesc ca într-o oglindă în timp fac sex unii cu alţii şi respectiv atracţia sexuală a lui Querelle faţă de Robert, fratele său, pe care o sublimează şi o canalizează către Gil (tot Hanno Pöschl), pe seama căruia va pune şi uciderea marinarului şi pe care îl va ajuta să fugă de poliţie, doar pentru a-l trăda apoi. Faţă de Gil, Querelle nutreşte, prin prisma asemănării lui cu Roger, un soi de tandreţe care îl face să-şi dorească să-şi reevalueze rolul sexual pasiv, în ideea că rolul activ desemnează o emblemă a iubirii pentru celălalt bărbat. În acest microcosmos homonormativ, Lyisiane e cea care suferă, pentru că ea apare ca un mobil ce facilitează relaţiile dintre bărbaţi, de altfel singurul motiv pentru care Querelle alege să se culce cu ea fiind acela de a se răzbuna pe fratele său. Lysiene e interesată de legătura mai mult decât fraternă dintre Querelle şi Robert, în raport cu care îşi recunoaşte inferioritatea ("Eu nici nu exist pentru tine"/"Tu vieţuieşti în fratele tău, iar el vieţuieşte în tine") "Cine sunt eu pentru tine?" e întrebarea adresată de Lysiane lui Robert, urmând ca răspunsul să-l primească într-o altă circumstanţă de la Querelle, fiind însă mai mult decât revelator pentru întregul discurs homonormativ al filmului: "Tu eşti doar o femeie".
Din punct de vedere estetic, granulaţia, strălucirea imaginii şi artificialitatea decorului contribuie la onirismul filmului, mergând mână în mână cu direcţia narativă a atemporalităţii şi muzica hipnotică a lui Peer Raben. În ciuda unui dialog extrem de sexualizat şi a unui decor falocentric - de la statuia unui penis erect pe trotuar lângă Feria, la toate simbolurile peniene care apar recurent - filmul are o multitudine de implicaţii filosofice şi psihologice, care sunt vizibile şi relevante chiar şi sub egida formulei de melodramă pe care merge Fassbinder, transformând Querelle într-o explorare homoerotică fantezistă, care în ciuda suprasexualizării sale, nu apare niciodată ca fiind gratuită, alegând voluntar o cale experimentală erotică, în care implicaţiile narative nu au aceeaşi relevanţă ca estetica sexuală.