Cam asta a făcut Alexandru Dabija din Viforul! La TNB. Chiar în anul centenarului. Ce? Cum? Delavrancea la TNB în anul secolului de stat-naţional? Trebuie pentru că este, mă-nţelegi, grandios, ultra-festiv, hiper-omagiant, aşa cum binemerită ţărişorul! Eh, asta e, că nu e!
E mic (la Atelier, nu la Mare),
Zglobiu (dacă pe ecranele atârnând pe la metrou vedeţi trei cetăţeni care vă privesc fix, cel mai probabil e vorba de Marius Manole, Marius Rizea şi Alexandru Voicu într-o bucată din video-ul spectacolului, selectată ca promo),
Energic (Manole trebuie că face kilometri buni în ora şi 50 de minute cât e, aproape non-stop, pe scenă),
Haios (se râde în rafale dese şi apăsate pe bază de umor de origine controlată),
Deştept-Ireverenţios (ştiţi bijuteriile lui Dabija pornind de la poveştile clasice naţionale? Absolut!, N-ai tu treabă!, Sânziana şi Pepelea, celelalte? Viforul e din stirpea lor).
E tot ce nu v-aţi aştepta la ceas-pompos-aniversar de la TNB! Pentru că nu este despre imagini fals-glorificatoare, despre istoria cu I şi eroi legendari, despre cai-verzi-pe-pereţii-gonflării-sinelui-nostru-mustind-de-frustrări-şi-minciuni-atent-auto-administrate, ci e despre noi, noi cei ne-falsificaţi, ne-machiaţi, ne-minţiţi.
Este despre noi, cei degrabă vărsătorii de capete plecate, de frică şi laşitate în faţa autorităţii, de căscat gura înspre un trecut stupid- împopoţonat şi întins mâna într-un prezent mereu abandonat, despre bigotismele noastre fără de credinţă şi superstiţiile noastre fără de sfârşit.
Este despre ei, cei ajunşi în poziţii înalte, înconjuraţi de profile slugarnice, de sfătuitori navigând între laşitate şi dobitocenie, despre ei, liderii, domnitorii, preşedinţii, primarii, conducătorii de orice fel, ajunşi aleator în poziţii esenţiale, însinguraţi atroce, livraţi propriului ego care creşte-creşte-creşte, calcă totul în picioare, rivali, supuşi, orice, oricum, oricât, beneficiind din plin de deloc nesemnificativa noastră contribuţie.
Dabija aşază totul în scenă cu o inspiraţie de zile ample, pe care n-a mai avut-o de ani de zile. Manole onorează entuziasmul dabijian cu un joc pe măsură, trupa Naţionalului îşi depăşeşte mult condiţia, reuşind, în termeni tenisistici, să îşi ridice semnificativ nivelul jocului (chapeau, cu osebire, Alexandra Sălceanu, Marius Rizea, Dragoş Ionescu, Eduard Adam şi, desigur, stranierul Alex Voicu), spectacolul curge convingător, molipsitor şi, deşi mai are încă nevoie de câteva reprezentaţii pentru a prinde ritmul perfect, e de aşteptat că va fi unul din titlurile mari ale anului.
Un lucru e sigur: Viforul onorează, prin onestitate, talent, muncă şi umor, aniversarea trecerii a 100 de ani de la momentul când am căpătat dreptul de a construi împreună şi altceva decât o minciună urât ambalată într-o mitologie de care nu mai are nimeni nevoie cu adevărat.