Cea mai recentă montare, la Sala mică a Companiei "Liviu Rebreanu", aduce pe scenă piesa Capu' de bizon care a făcut o frumoasă carieră la Teatrul Act din Bucureşti, în regia lui Cristi Juncu (un alt regizor cu care publicul târgumureşean este familiarizat) şi care se joacă din 2005, sub titlul original American Buffalo. Versiunea lui Theodor-Cristian Popescu dă o nouă savoare unui text intrat deja în canonul dramaturgiei americane. David Mamet este unul dintre cei mai reprezentativi autori dramatici ai ultimelor decenii, iar textul de faţă, alături de The Duck Variations şi Sexual Perversity in Chicago, montate simultan în 1975-1976, i-au asigurat lui Mamet o notorietate precoce.
Piesa conţine multe dintre mărcile specific mametiene: personaje marginale / outsider-i în situaţii tensionate, conflicte verbale puternice, umor caustic şi, în primul rând, o măiestrie a dialogului greu de tradus în alte limbi. Engleza-americană vernaculară e transpusă, în stilul lui David Mamet, într-o formă eliptică, brută, sincopată şi fracturată, străbătută de argouri şi jargoane ale claselor sociale pe care le exprimă. Replicile se succed cu o viteză uneori ameţitoare, se întretaie sau se suprapun frecvent şi par uneori că sfidează logica frazei, a sintaxei şi, implicit, a mesajului. Dramaturgia autorului american este, prin excelenţă, una a dialogului.
American Buffalo a avut parte de montări de referinţă, cu actori celebri, atât la New York şi Londra, cât şi în multe alte oraşe ale lumii. Prima punere în scenă, la Goodman Theatre Stage II, i-a avut în distribuţie pe William H. Macy (a interpretat rolul Bobby, şi va juca şi rolul Teach la Donmar Warehouse, Londra, în 2000), Bernard Erhard (Teach) şi J.J. Johnston (Dony). Premiera pe Broadway, în 1977, i-a adus pe scenă pe Robert Duvall (Teach), Kenneth McMillan (Donny) şi John Savage (Bobby), iar în 1981, rolul Teach a fost interpretat de nimeni altul decât Al Pacino, alături de Thomas Waites (Bobby) şi Clifton James (Donny).
În spectacolul naţionalului târgumureşean, Don (Nicu Mihoc) este proprietarul unui magazin de vechituri. Acesta şi-a dat seama tardiv că moneda inscripţionată cu un cap de bizon pe care a vândut-o pentru 90 dolari unui individ valora mult mai mult, şi se decide să o recupereze de urgenţă. În acest scop, îl însărcinează pe ajutorul său, Bob (Ştefan Mura), să îl găsească pe individ. Bob îl anunţă pe Don că individul, care este un veritabil colecţionar de monede vechi, a părăsit biroul aflat chiar după colţul străzii, şi că, cel mai probabil, nu se va întoarce în următoarele două zile, oferindu-le acestora posibilitatea să-i subtilizeze moneda. În scenă îşi face prezenţa Teach (Dan Rădulescu), un cartofor impulsiv, coleric şi imprevizibil care se oferă să se ocupe de întreaga afacere şi să-l scoată din schemă pe Bob, pe care îl consideră incompetent. Don acceptă, dar insistă să îl coopteze şi pe Fletcher, un coleg de poker, şi stabilesc să şterpelească întreaga colecţie de monezi, ca să facă afacerea cu adevărat rentabilă. Lucrurile iau, fireşte, o întorsătură nasoală seara când, la ora convenită, Teach întârzie, Fletcher e de negăsit, iar Bob, care ar fi trebuit să se dea la fund, apare cu o monedă identică cu cea vizată, pe care încearcă să i-o vândă lui Don. Teach îşi face apariţia în cele din urmă, ies apoi la iveală nişte minciuni, şi lucrurile degenerează iremediabil.
Acţiunea propriu-zisă nu e spectaculoasă şi nici nu comportă mize mari. Piesa investighează în registru ironic teme precum loialitatea, sinceritatea şi prietenia într-un univers declasat în care aceste valori se subordonează banului şi profitului lipsit de scrupule. În pofida acestor direcţii intransigente şi imorale, personajele rămân mărunte, nesatisfăcute şi mizere. Acestea îşi renegociază în permanenţă statutul, riscându-şi libertatea şi chiar viaţa, dar perspectiva lor derizorie asupra vieţii nu le aboleşte mediocritatea.
Spaţiul de desfăşurare al întregii piese e magazinul de vechituri al lui Donny, realizat din rafturi metalice pe patru laturi, încărcate cu vechituri a căror valoare e mai puţin financiară, cât estetică şi utilitară. De asemenea, lighting design-ul este realizat exclusiv din lumina veiozelor amplasate pe rafturi, ceea ce dă deopotrivă un aer natural şi intim decorului, potenţează momentele de tensiune, dar şi creează o atmosferă crepusculară (adecvată mai degrabă celei de-a doua părţi, care se petrece seara). Publicul este dispus pe gradene, în patru părţi, replicând pătratul alcătuit de decor, ceea ce oferă variante multiple de a viziona spectacolul. Prin urmare, stând, alternativ, în alt sector, perspectiva asupra spectacolului se modifică în acord cu poziţia din care e privit.
Limbaj controversat
Publicul neavizat cu dramaturgia lui David Mamet va fi frapat de abundenţa de expresii licenţioase de toate felurile. Aspectul limbajului vulgar a fost controversat la vremea respectivă şi pe scenele americane, însă, faţă de engleza textului original, limbii române i s-a reproşat mereu (inclusiv de către traducătorii literari) că îi lipseşte fineţea unui limbaj erotic / pornografic care să fie expresiv şi să nu "sune" urât. Pe scurt, ceea ce e vulgar în engleză, poate fi neutralizat de poezie şi umor, pe când limba română transmite acelaşi conţinut într-o manieră brutală şi repulsivă, care minimizează astfel contextul general.
Din punctul meu de vedere, acest efect nedorit este salvgardat în spectacol de interpretarea actoricească autentică şi sinceră. Greul înjurăturilor e deversat cu aplomb şi expresivitate de Dan Rădulescu (într-un rol, astfel, atipic pentru el), urmat îndeaproape de Nicu Mihoc (care, în urmă cu ani buni, făcea un rol extraordinar în Edmond, al aceluiaşi spurcat la condei David Mamet, la Teatru 74). Rolul interpretat de Dan Rădulescu e, de departe, cel mai spectaculos, şi conţine totodată şi mai multe elemente comice, de un haz nevrotic, pe care actorul (înzestrat în mod incontestabil pentru comedie) l-a condus cu multă siguranţă şi cu maximum de efect. Nicu Mihoc joacă rolul unui personaj încordat ca un cazan sub presiune, al cărui calm aparent şi fragil maschează o permanentă ameninţare, care se va şi concretiza în final. Iar Ştefan Mura, cel mai tânăr din distribuţie, absolvent de curând al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, se potriveşte perfect în rolul unui personaj binevoitor şi cu bun simţ, dar mult prea flasc şi lipsit de personalitate pentru mediul dur în care trăieşte.
Spectacolul de la premieră a avut toate ingredientele unei reuşite, dar unele pierderi de ritm i-au dat un aspect inconsistent pe-alocuri. Un mic reglaj îi va conferi, însă, fluiditatea care îi va pune în valoare atât partea actoricească, dar şi umorul particular şi tensiunea ce mocneşte încă din prima scenă.
Capu' de bizon prezintă trei actori talentaţi, un text consacrat şi viziunea unificatoare a unui regizor puternic. Mai are nevoie doar de un public receptiv pentru ca experienţa teatrală să fie deplină.
Distribuţia: Don - Nicu Mihoc, Bob - Ştefan Mura, Teach - Dan Rădulescu
Regia: Theodor-Cristian Popescu
Traducerea: Bogdan Budeş
Scenografia: Bogdan Spătaru / Regizor tehnic: Stelian Chiţacu
Foto: Bristena