Datul în spectacol pe ritmuri suprarealiste dintre un El şi o Ea - Eppur si muove

Fă ce vrei şi pe cer scrie sunt câteva dintre laitmotivele care au bântuit întreg spectacolul Eppur si muove, după un text de Alexa Băcanu, regizat de Bogdan Lucian Guţu.

Cu note suprarealiste, o poveste de dragoste deloc banală dintre "un El şi o Ea" încearcă să se facă vizibilă publicului contemporan. Un nebun sub acoperire, care "îşi ia rolul prea în serios", întruchipat de Bogdan Bortă, visează, speră şi trăieşte în propria-i lume, aberantă pentru alţii, dar normală pentru existenţa sa. Aici intervine în poveste o fată-păpuşă, interpretată de Alexandra Cantemir.

Amândoi sunt "voci ale autorului" care inventează tot soiul de povestioare. E o frică de singurătate şi mai ales de recunoaştere a acesteia: Tu umbli ca nebunul pe aici şi ţi se pare că eu sunt singură?

Cea mai frumoasă dintre fete se deosebea prin pasiunea ei pentru brodat. O legătură între hărnicie şi lene. Era harnică la ce o pasiona. Brodarea timpului, brodarea vieţii, brodarea destinului şi multe alte brodări... ale admiraţiei şi ale adoraţiei. Admiraţia dintre El şi Ea se transformă uşor-uşor într-o poveste plauzibilă. Ea îl impulsionează, El este reţinut, dar o iubeşte platonic pentru o vreme.

Tema ratării şi a pierderii timpului pare să fie o altă cheie a spectacolului. Acceptând pasiunea pentru ceva, Ea este revoltată din cauză că toate personajele doresc schimbare?! Teama care opreşte creaţia... prezentă şi aici.

Folosind tehnica de teatru în teatru, preferată de regizor şi în spectacolul 1+2 după o idee din Rondul de Arthur Schnitzler, pe fundal muzical specific meditaţiei, avem un îndemn rostit de El: Creşteţi şi vă înmulţiţi / Rotiţi-vă ca nişte roţi de caşcaval / Ce mai contează? Probabil, din perspectiva Ei, personajul masculin se crede un artist. S-a documentat. E unul dintre actorii aceia care se iau mult prea în serios. Nu face decât să se dea în spectacol. Oare mai este ceva de cucerit? Nimic. Iată o altă traumă şi dilemă a Actorului Nebun care îi dă târcoale Fetei.

Ca în orice creaţie, finalul poate fi unul deschis, fericit sau tragic. Aici, regizorul a decis ca sfârşitul să fie tragic, concretizat prin moartea Artistului, chiar dacă Ea, disperată strigă: Mămăligă cu mălai, cum te pun aşa să stai.

Eppur si muove e un spectacol de tip laborator, în care improvizaţia şi nonconformismul scenografiei predomină. Conceptul regizoral se bazează pe fragilitate, exerciţii de regie continue, nesiguranţă şi incertitudini. Spre deosebire de precedentul spectacol, aici regizorul a fost mai atent la simboluri, utilizându-le cu noimă, însă cumulul de idei nu este suficient de coerent. Legătura dintre personaje nu se produce pe tot parcursul spectacolului. Nepotrivire sau prea multă concentrare pe rostirea replicilor? Emoţionaţi sau neconectaţi?

Cei doi actori nu se armonizează şi îşi creează lumi paralele. Cheia comună de joc este ironia. Bortă Bogdan (El) ştie când să izbucnească, dar nu ştie când să încaseze o replică a partenerei, în schimb amplifică efectul comic prin repetiţii. Cumpătata Alexandra Cantemir (Ea) livrează replicile ca pe explicaţii de substanţă. Reuşeşte pe alocuri să obţină un echilibru foarte fragil între adevărul intenţiilor şi îngroşarea excesivă a formei. Este o apariţie de efect în scenă, însă rămâne liniară.

Se încearcă încă de la bun început să se formeze o relaţie solidă şi teribil de fragilă. E o graniţă a sensibilităţii, dusă în suprarealism. Comentariile personajului masculin despre singurătate, despre nebunie, despre scopul lui iau amploare la jocul partenerei de scenă.

Pe tot parcursul spectacolului, El rămâne dator să construiască un arc solid care nuanţează şi motivează transformarea personajului. Are un spirit ludic şi sigur pe sine, însă forţează sentimentele şi acţiunile sale. De apreciat rămâne faptul că Ea, concentrată, construieşte relaţii în scenă doar cu ajutorul privirii.

Locul şi modul de a fi al ciudaţilor ocupanţi ai spaţiului de "afară" lângă un felinar şi un container evocă un sentiment de singurătate nesfârşită, de imposibilitate a întâlnirii adevărate şi de pustiu.

Amintirea, corpul şi materialitatea lui, moartea şi experienţa - sunt idei predominante care necesită, conform conceptului suprarealist, împletirea vieţii şi creaţiei într-un singur întreg.

Locul devine secundar, când jocul de lumini cu nuanţe de mov şi roşu este personaj. Clişeice pe alocuri, culorile vin şi se sting uşor-uşor, ca viaţa Lui.

La final de tot, realizez că un spectacol de teatru nu se priveşte ca un tablou pentru emoţiile estetice pe care le procură, ci se trăieşte concret.

Sala Addarta, Iaşi
Eppur şi mouve după Alexa Băcanu
Regie - Bogdan Lucian Guţu
Scenografie - Nataşa Burlacenco
Distribuţie: EA - Alexandra Cantemir, EL - Bogdan Bortă
Premiera spectacolului a avut loc pe 25 martie 2018, ora 18:15.