Festivalul Internaţional de Scurt-Metraje Alter-Native, ediţia a 13-a

Dacă este noiembrie, asta înseamnă că la Târgu-Mureş este timpul pentru încă o ediţie a Festivalului Internaţional de Scurt-Metraje Alter-Native. De invidiat la acest festival este încăpăţânarea cu care revine în fiecare an spre bucuria cinefililor, care au ocazia să vadă o grămadă de scurt metraje în competiţie, venite din toate colţurile lumii. Iată că şi de dată asta s-au înscris 411 de filme, din care în finală au intrat 58.

Se pare că anul acesta oferta din festival a fost mai bună, comparativ cu anul trecut de exemplu, când selecţia prezentată în finală nu a impresionat foarte tare. Dacă scurt metrajele prezentate anul acesta au fost mai ofertante din multe puncte de vedere, nu acelaşi lucru se poate spune însă despre premii, care au fost şi mai puţine şi mai fade. Filme care chiar ar fi meritat un premiu au trecut neobservate de juriu, pe când altele - care nu au avut mare lucru de spus - s-au trezit cu premii. Un exemplu ar fi Dragoste fatală de Gil Alkabetz din Germania, un film de animaţie cel mult amuzant şi atât, care s-a trezit cu Premiul Societăţii Române de Radiodifuziune, pe când un film cu un puternic impact emoţional ca ucraineanul Piesă pentru trei actori de Alexandr Schmigun a fost ignorat complet. La fel, ignorate au fost filme precum spaniolul Bucate, de un comic absurd sălbatic, americanul Wanton, care vorbeşte simplu, dar cu forţă despre imigranţii aflaţi în ilegalitate, israelianul Scenă, care prezintă la rece (şi de aceea cu atât mai impresionant) o scenă de zi cu zi din zonele de conflict, din care rezultă că violenţa şi inumanul, chiar dacă în unele zone au început să se banalizeze din păcate, lasă nişte cicatrici mult prea adânci ca să poată fi şterse vreodată, sau la fel americanul Exerciţiu Kata, în care lupta cu viaţa se aseamănă cu un antrenament de lupte orientale. Dar, în fine, nu putem să fim cu toţii mulţumiţi, nu-i aşa (ca să emitem o banalitate...).

E totuşi un lucru bun că printre filmele laureate s-au regăsit titluri precum Micuţa Katerina, film rusesc regizat de Ivan Golovnev, prezentând viaţa simplă în condiţii extreme, anume în îndepărtata Siberie, şi asta privind existenţa unei fetiţe pe care o urmărim crescând de la doi ani, un film care îţi merge la inimă mai ales prin onestitatea şi simplitatea cu care face un portret al vieţii la minus multe zeci de grade Celsius. Responsabilitatea deciziilor a avut-o juriul internaţional alcătuit anul acesta din Dan Piţa (regizor, România), Orosz Istvan (regizor şi scriitor din Ungaria), Barbara Lorey de Lacharrierre (scriitor, jurnalist şi critic de film din Franţa), Radu Vasile Igazsag (regizor de animaţie, artist vizual şi fotograf, România), Konczei Csilla (regizor, lector universitar şi antropolog, România), Erdelyi Daniel (regizor, Ungaria) şi Arjon Dunnewind (critic de film şi fondator al Festivalului Impakt din Olanda). Nume cu greutate, prin urmare şi spectatorului simplu îi vine greu să le conteste deciziile finale, dar câteodată - chiar nespecialist fiind, dar fiind pe de altă parte devorator de scurt metraje - o faci, atunci când îţi dai seama că nu ai rezonat în nici un fel la unul sau altul din filmele premiate. Marele premiu al festivalului a ajuns în final anul acesta în Spania, pentru filmul Trec zilnic pe aici, regizat de Raul Arroyo şi Ramon Gonzales.

La capitolul Manifestări anexe ediţia aceasta a stat mai bine ca anul trecut de exemplu, cu o mică excepţie: filmul Femeia visurilor regizat de Dan Piţa, prezentat în avanpremieră la acest festival (sau, mă rog, aşa cum s-a spus pe scenă, în premieră mondială). Au fost prezenţi la proiecţia de gală regizorul Dan Piţa, actorii Irina Movilă şi Cornel Popescu, scenaristul Răsvan Popescu, plus o sală plină ochi de spectatori. După cele aproape două ore de proiecţie au rămas în sală tot cei mai sus menţionaţi (inclusiv actriţa Irina Movilă, care s-a furişat afară din sală cu cinci minute după începerea proiecţiei şi s-a reîntors strategic cu cinci minute înainte de final - ca să bifăm şi la capitolul de picanterii), plus o mână de oameni, prea plictisiţi pentru a se mai antrena în discuţii cu artiştii, drept pentru care tentativa de dialog a eşuat. Cauzele ar fi de altfel foarte uşor de identificat: filmul este total lipsit de coerenţă, un amalgam de ipoteze şi teorii despre viaţa asta şi viaţa de apoi, care de care mai lipsite de substanţă şi chiar expirate, plin de banalităţi şi cu un final lungit până la exasperare şi care cade în ridicolul absolut (singurul absolut de altfel atins de film!). În acest context, evoluţiile actorilor sunt irelevante sau chiar ca şi inexistente, ele pierzându-se în experienţa aiuristică a acestei pelicule pe care chiar autorul ei a numit-o "film de artă" (se pare în acest caz că sintagma a fost înţeleasă total diferit de realizatori şi de public, iar aici vorbim de publicul festivalului, care întotdeauna a fost extrem de pretenţios, cu ştacheta ridicată foarte sus). Dan Piţa şi-a exprimat speranţa după proiecţie ca, fiind ediţia cu numărul 13, această avanpremieră să nu fie cu ghinion pentru film. Rămâne de văzut, dar singurii ghinionişti în acest context au fost cei care au rămas dintr-un motiv sau altul până la finalul proiecţiei. (Să mai spun că celălalt film de Dan Piţa prezentat la festival a fost Second Hand? Nu mai spun...).

Ce pot să spun însă este că s-a mai proiectat şi excelentul Moartea domnului Lăzărescu de Cristi Puiu, iar Ion Fiscuteanu a primit Premiul Alter-Native pentru rolul titular, el fiind actor al Teatrului Naţional din Târgu-Mureş şi oferind astfel un motiv în plus de bucurie concitadinilor. Tot la capitolul vârfuri mai bifăm Videonight-ul organizat la Teatru 74, un maraton de o noapte de proiecţii de scurt metraje, filmul Marele jaf comunist de Alexandru Solomon, care a făcut sală plină (tot plină şi la final), Laptele tandreţei umane, filmul franco-belgian al regizoarei Dominique Cabrera, o radiografie făcută piano-pianissimo temerilor unei mame în devenire, devastator de amuzantul lung metraj de animaţie Trio-ul din Belleville, prin care ţările care au participat la realizarea lui, respectiv Franţa, Canada, Belgia, Marea Britanie, fac "schimburi de amabilităţi" şi oscarizatul Fără destin de Robert Koltai. Mai bifăm aici şi obişnuitele proiecţii de la Festivalul Mediawave din Gyor, plus proiecţiile de la Festivalul Impakt din Olanda, grupate pe scurt metraje premiate şi pe scurt metraje care se axează pe tema muzicii şi a ritmurilor. În orice caz, selecţia de la Impakt a fost una cel puţin exotică (în sensul figurativ al cuvântului), termenul de "alternativ", care dă şi titlul festivalului, fiind cum s-ar zice în acest context răsfăţat! Manifestările conexe au fost oricum mai multe decât cele menţionate aici, ele acoperind Sala Mare şi Sala Mică ale Palatului Culturii, sala Teatrului Studio al Universităţii de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, precum şi spaţiile din cetatea medievală şi de la Teatru 74.

Ar mai fi de spus că între două serii de proiecţii publicul s-a delectat şi cu muzică la cote înalte, în concerte susţinute de formaţii precum Chakra Hacker, After Midnight, The Yearning Shakers sau Nightlosers (aceştia din urmă invitaţi în seara de gală). Ce am mai reţinut a fost că anul acesta invitata festivalului a fost Franţa, deşi filmele franceze au fost prezentate foarte târziu în noapte, aşa că acest lucru nu prea s-a simţit, tot aşa am mai remarcat că traducerea la cască a filmelor a fost mai mult decât defectuoasă, spectatorul văzându-se în final obligat să scoată căştile pentru a-şi verifica temeinic cunoştinţele de limbi străine (asta la filmele de lung metraj, pentru că cele din concurs beneficiază de subtitrare în limba engleză), plus am mai reţinut că invitata de onoare de anul viitor va fi Olanda.

Una peste alta, cu plusurile şi minusurile inerente unui festival de o asemenea amploare (încă insuficient sau chiar nedrept de puţin semnalat de mass-media) acesta este un festival pentru care merită să vă luaţi liber de la serviciu în prima săptămână din noiembrie şi să călătoriţi la Târgu-Mureş pentru a-l descoperi (chiar dacă deja au trecut 13 ediţii), pentru că, o dată descoperit, va provoca dependenţă.