Paranteză: În chip curios, ghinionul care s-a abătut asupra teatrului de pe Sărindar s-ar putea dovedi, în timp, marele lui noroc. De când clădirea ce îi găzduieşte stalurile şi etajul a fost inclusă pe lista imobilelor cu risc seismic clasă I, Mic-ul s-a văzut nevoit să îşi restrângă activitatea cu publicul în clădirea adiacentă, ce găzduieşte scena (pe care acum e instalat şi publicul) şi spaţiile administrative.
E drept, s-a pierdut enorm la capitolul anvergura montărilor, numărul de spectatori s-a redus la un sfert, unele titluri s-au pierdut, iar pentru majoritatea a fost nevoie de readaptarea la un spaţiu semnificativ mai mic, dar s-a câştigat la capitolul intimitate, complicitate cu publicul şi, uşor-uşor, au apărut şi spectacolele despre care se vorbeşte la superlativ: Deşteptarea primăverii e nominalizat la cel mai bun spectacol al anului 2017 în cadrul Galei UNITER 2018, Ţinutul din miezul verii are cronici excelente, Anul dispărut 200/7 sună foarte tentant şi, acum, acest Richard 2 are foarte puţine şanse să treacă neobservat. Paranteză închisă.
Richard, aşadar. 2. Considerat de mulţi ultimul rege adevărat al Angliei, ultimul "uns al lui Dumnezeu" ajuns pe tronul de la Westminster, Richard 2 este, pentru Radu Iacoban, Mihai I al României. Montat în lunile care au urmat morţii celui de pe urmă simbol monarhic major al acestei ţări, spectacolul este îmbibat de trimiteri la destinul Regelui Mihai, paralelismele pe care Iacoban le stabileşte între destinul celor doi suverani fiind cât se poate de surprinzătoare şi cutezătoare.
Deloc forţată aducerea la zi a poveştii shakespeariene e susţinută şi de costumaţia comunist-tovărăşească, cu vagi urme minereşti, a grupării Bolingbroke (aka Dej / Iliescu), ce preia puterea abdicată cu pistolul la tâmplă / sabia la piept / otrava în pahar. E rost şi de hip-hop, de lumini de reality show, de poante cu telefoane fixe în plin Ev Mediu, de proiecţii video rulând date istorice în stil de muzeu contemporan.
Dar e rost şi de rostire inteligentă, ferită de emfază găunoasă, dar deloc ferită de emoţie tragică, a marilor monoloage pe care Richard 2 (Ionuţ Vişan) le rosteşte în scenele sale de final, abandonat de oameni şi de iluzii. E rost şi de a înţelege cumplitul şir, aproape nesfârşit, de renunţări, trădări, lepădări, acelaşi pe vremea Richard-ului, ca şi pe vremea ultimului Sire de Hohenzollern, rezultat al naturii umane mereu căutând tabăra puternicului, învingătorului, strălucitorului clipei.
Iacoban nu îşi propune, însă, să dedice un imn regalităţii, oricât de strălucitoare i-ar fi, pentru unii, amintirea, oricât de tragic i-ar fi destinul. Spectacolul debutează înfăţişându-ne un Richard conducând ţara despotic, departe de orice regulă şi de orice Dumnezeu. El singur stârneşte vrajba căreia îi va cădea, până la urmă, pradă.
Pentru o plasare încă mai accentuată în contextul bucureştean al anului centenar, Richard 2 e, la început, un fel de Ştefăniţă Vodă din Viforul lui Delavrancea, Dabija şi Manole de la TNB, mâncat de demonii paranoiei, degrabă vărsătoriu de sânge şi prestatoriu de exiluri, perfect calificat pentru falimentarea ţărişoarei, perfect incapabil să se ridice la înălţimea ilustrului său predecesor.
Pe acest Richard 2 ajungem să-l compătimim, să-l plângem, chiar (e marele merit al lui Ionuţ Vişan că îşi conduce personajul de la demn de flegmă la demn de lacrimă), în crâncena clipă când uzurpatorul Bolingbroke plezneşte, cu un zgomot scurt, comutatorul ce închide neonul pe care stă scris, în vârf de cruce: R2RI.
"Nu există rege, nu există salvator, nu există Mântuitor, terminaţi cu prostiile astea", pare a spune, sadic şi banal, proaspăt-instalatul nouveau roi, căruia Tudor Aaron Istodor îi împrumută fix dramul de iresponsabilitate bine-controlată de care e nevoie pentru a strecura fiori reci pe şira spinării privitorilor.
Dar acest Richard n-a fost niciodată Iisus-ul pe care ni l-am închipuit noi, cei care alegem mereu să idilizăm trecutul pentru a evita, prin îngropăciune, prezentul cu ale sale responsabilităţi. Acesta e mesajul profund neliniştitor pe care ni-l lasă Iacoban şi ai lui, trupa de 8 actori interpretând 18 personaje în ritm aiuritor, cu o sincronizare aproape de perfecţiune şi o poftă de joc demenţială.
Efortului lor talentat, imaginaţiei multivalente a lui Tudor Prodan, capacităţii continue de a se reinventa a lui Bogdan Gheorghiu şi viziunii de ansamblu a lui Radu Iacoban le datorăm un spectacol de teatru istoric, de teatru politic, de teatru de idei cum nu sunt prea multe pe scenele patriei centenare, oferit de un Teatru care, în ciuda severelor probleme imobiliare, se arată a fi din ce în ce mai Mare.
Viaţa şi moartea lui Richard 2
Sala Atelier (scena Salii Mari)
Text: William Shakespeare
Traducere: George Volceanov
Regie & Adaptare: Radu Iacoban
Scenografie & Costume & Video design: Tudor Prodan
Light design: Bogdan Gheorghiu
Actori: Ionuţ Vişan, Tudor Aaron Istodor, Cristi Iacob, Alex Voicu, Vlad Logigan, Cezar Grumăzescu, Lucian Iftime, Gabriela Iacob, Andrei Seuşan.