Proiecţia filmului va fi urmată de o discuţie moderată de Lucia Chicoş, studentă la Regie film, şi Călin Boto, student la Comunicare Audio-Vizuală, în cadrul UNATC.
Parteneri Media: Scena9, Aarc - All About Romanian Cinema, Dissolved Magazine, SUB25, Decât o Revistă, Acoperişul de Sticlă, LiterNet.ro, RADIO GUERRILLA şi Festivalul de Film Super.
Catherine Breillat se bucură de o longevivă carieră cinematografică care explorează sexualitatea feminină într-o manieră regizorală ce provoacă cinema-ul arthouse la adoptarea unor tradiţii audio-vizuale specifice pornografiei, culminând cu o poziţie defensivă fermă în momentul în care filmele ei sunt supuse normelor cinemaului mainstream (festivaluri de film, comisii de cenzură, TV etc). Iar formularea se bucură nu vine ca o alegere întâmplătoare de cuvinte; în momentul în care Romance a fost supus cenzurii (varianta iniţială conţine o secvenţă de ejaculare), Breillat a decis să includă X-ul în titlu, o trimitere directă şi nonşalantă la rating-ul care sugerează restricţionarea audienţei.
Romance X o are ca protagonistă pe Marie (Caroline Ducey), urmărind-o din momentul în care găseşte problematic refuzul iubitului ei, Paul (Sagamore Stévenin), de a face sex şi până într-un moment care nu vine ca o rezolvare a problemei iniţiale, ci ca o închidere a ciclului pe care Marie îl parcurge. De fapt, refuzul lui Paul nu reprezintă problema Mariei, ci un catalizator al procesului de explorare al propriei sexualităţi pe care ea îl urmează după acest refuz. Astfel, în viaţa ei apar mai mulţi amanţi: Paolo (Rocco Siffredi), cu care are o aventură de o noapte, Robert (François Berléand), un bărbat pasionat de practici BDSM şi un necunoscut pe care îl întâlneşte pe stradă şi cu care se angajează într-o partidă de sex plătit (el să îi facă un oral), însă se ajunge la un viol.
În universul erotic pe care Catherine Breillat îl creează, nuditatea nu este excitantă, deşi secvenţele de sex explicite sugerează o influenţă a pornografiei asupra regiei cineastei. Mai mult, prezenţa lui Rocco Siffredi, o icoană a cinemaului porno, completează acea atmosferă specifică filmului porno pe care Romance X o adoptă. Însă filmul nu tratează sexul ca pe un apogeu al intimităţii, ci ca pe un studiu pe care Marie îl realizează pe parcursul explorării de sine. Bărbaţii sunt doar subiecţii unei analize, iar partidele de sex cu ei sunt doar etape, sugestie realizată şi de interiorul alb al camerei în care cuplul doarme, completat de hainele ei albe - un laborator şi o uniformă. Această atitudine cinică, egocentrică a Mariei este cel mai bine subliniată după viol, când aceasta îi spune agresorului că nu îi este ruşine de faptul că a avut intenţia de a se prostitua şi că a fost abuzată - pentru că acestea vin în completarea explorării ei.
Întreaga acţiune este narată de protagonistă într-o manieră asemănătoare cititului din jurnal, introducând publicul în sufocanta analiză pe care aceasta o face situaţiilor în care se află. Această naraţiune analitică aplicată secvenţelor de sex (mai puţin cele cu Robert) detensionează sexual universul erotic al filmului, blocând efectul imediat (excitarea) pe care filmul porno îl are ca miză şi înlocuind plăcerile oferite de male gaze cu o agitaţie incomodă destinată spectatorului.
Cinemaul lui Catherine Breillat vine dintr-o tradiţie de feminism în parametrii cărora a lucrat şi Chantal Akerman, un cinema-oglindă pentru "al doilea sex" care aprofundează căutările identităţii sexuale, condiţia socială a femeii şi care ţinteşte normele patriarhatului.