Şapte Seri / noiembrie 2005

"Boom, boom, bang bang, lie down you're dead"
(Pink Floyd, The Final Cut)

Când eram mic am avut un pistol Dum Dum, adică cu gloanţe dum dum ar fi tras el dacă ar fi putut, săracul. Era de plastic şi eram tare mândru de el. Mai mândru decât atunci când, 15 ani mai târziu, am omorât nazişti în Castle Wolfstein, cea mai tare experienţă FPS (first person shooter, aşa cum se numesc jocurile în care vezi din punctul tău de vedere toată acţiunea) pe care am avut-o în domeniu. Am visat la greu toată noaptea uşi care se deschid, trape, focuri de armă. Şi coridoare nesfîrşite pe care ochii mei zoom-au rapid ca un steadycam pe viagra şi extasy. Trippy... doar că în copilăria mea dacă vroiai să împuşti pe cineva nu băteai tastele computerului până făceai bătături, de multe ori efectul de sunet venea din propria ta gură (Bum Bum, bang bang). Şi decât să mă joc singur, joystick included au ba, am preferat să mă joc cu băieţii jocuri tematice adulte etilice prin locuri care aduc a Doom la ora închiderii. Fără pistoale dum dum dar cu doom în portofele la sfîrşitul jocului. Nu ştiu care din aceste sporturi onorifice omoară mai mulţi neuroni. Aşa că mi-am dat temă un exerciţiu de FPS, să scriu o cronică la un film-joc după joc, chiar dacă ăsta e adaptarea pentru ecran a celui mai faimos joc video. De fapt analiştii au aflat că 59 % din cei ce au mers la film în week-end-ul american de deschidere erau jucători de Doom.

Enter sinopsis: o trupă de soldaţi din forţele speciale RATS (Rapid Action Tactical Squad), sunt trimişi pe planeta Marte, la o baza de cercetare, unde s-a întâmplat un incident de belea. Aici descoperă savanţi dispăruţi, mutanţi si monştri. Începe hăcuiala / Start game.

Copy / Paste. Cu The Rock, care, atenţie nu e în rolul principal şi un Karl Urban post LOTR, bonus, Rosamund Pike din Bond 21.

Page up. Se ia un regizor, unul iniţial cu „viziune" (Enda McCallion), se schimbă apoi cu altul care se numeşte „hack", Andrzej Barktowiak, de formaţie operator, aici eficace şi cam atât.

Shift. Platouri claustrofobice la Praga, mega-buget. Atmosfera din Aliens.

Ctrl alt. Filmul (?!) are şi o secvenţă auto-referenţială de joc, din punctul de vedere al jucătorului (FPS-ul deci), pentru care Uwe Boll (pentru necunoscători, cel mai urât om de pe planetă de către fanii jocurilor video, pentru că Uwe le distruge unul după altul jocurile preferate, de ex. House of the Dead, Alone in the Dark, Bloodrayne, Dungeon Siege şi a mai cumpărat drepturi la încă o tonă) şi-ar fi dat sufletul să o poată realiza.

Backspace. Şi tot pentru gameri, bucurie mare (sau nu), pentru că se mai produc o groază (Halo, Resident Evil 3, Spy Hunter), din care dacă nici Silent Hill (o colaborare Christophe Gans /Roger Avary), n-o să fie interesant, (sub)genul e definitiv Doom(ed).

Tab (pentru unii anglofili, nota la cîrciumă, nu tasta din stînga).

Esc.sau cum ar zice Hrundi S. Bakshi dacă s-ar juca, "Birdie dum doom"!

Alin Ludu Doombravă


PS: n-am ştiut că dicţionarul ortografico-ortopedic (whatever, ornitologic, oligofrenic, oligarhic şi ornamental) al limbii noi (newspeak, adică) se numeşte Doom. Bun nume pentru ortografia naţională, iar cei care pun cratimele aleatoriu, aşa ar fi dacă ar pune Ţepeş mâna pe ei.

Regia: Andrzej Barktowiak Cu: Karl Urban, Rosamund Pike, The Rock

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus