Între 26 aprilie şi 6 mai 2018, Hot Docs va ispiti publicul din Toronto (şi nu numai), care-i pe atât de avid de documentare pe cât e de pretenţios, cu premiere precum Alt Right: Age of Rage de Adam Bhala Lough, care pune faţă în faţă un white supremacist (faimosul/infamul Richard Spencer) şi un activist anti-fascist de culoare (Daryle Lamont Jenkins) sau Won't You Be My Neighbor?, portretul mult-îndrăgitului star TV pentru copii Mister Rogers. Cu Obscuro Barroco de Evangelia Kranioti, pătrundem în cultura queer din Rio de Janeiro iar Love, Gilda e un portret nuanţat al comedienei Gilda Radner, cu mărturii din partea unor nume grele precum Amy Poehler, Melissa McCarthy sau Maya Rudolph. Anote's Ark spune povestea insulei Kiribati din Oceanul Pacific care urmează să fie înghiţită de ape în următorii 50 de ani.
Cu seria Silence Breakers, ediţia din 2018 se concentrează pe un subiect mai mult decât actual: vocea feminină în filmul documentar. Documentarele din această serie au fost alese de trei selecţionere de marcă şi conţin poveşti ce n-ar fi putut fi spuse decât de femei, precum Afghan Cycles, despre un club de ciclism exclusiv pentru femei, Primas de Laura Bari despre două verişoare care au supravieţuit unor grave agresiuni sexuale, sau Time for Ilhan, despre o musulmană de origine somaleză care candidează pentru Camera Reprezentanţilor din statul Minnesota.
Am stat de vorbă cu Shane Smith, director de programe la Hot Docs, care a observat că intervalul dintre un eveniment şi documentarele despre acel eveniment devine tot mai scurt datorită multiplicării surselor de finanţare disponibile şi a platformelor de difuzare pentru documentare. De aceea Hot Docs e în măsură să prezinte premiere precum documentarul lui Jack Bryan Active Measures, care studiază lumea spionajului rusesc şi conexiunile sale cu ultimele alegeri prezidenţiale din SUA, sau The Fourth Estate Liz Garbus, despre victoriile şi eşecurile reporterilor care scriu despre Donald Trump în New York Times, sau mult-aşteptatul The Reckoning: Hollywood's Worst Kept Secret, al doilea documentar al lui Barry Avrich despre Harvey Weinstein.
Rolul cheie jucat de Hot Docs în creaţia şi distribuţia de film documentar e doar o parte din misiunea festivalului, mi-a spus Smith. "Acest festival şi-a "crescut" un public al său," mi-a spus Smith. "Vezi programul nostru Docs in Schools, unde îi expunem pe elevii de liceu la documentare în speranţa că le vom deschide orizontul cinematografic." Programul oferă acces gratuit la filme pentru liceele din întreaga provincie; în plus, elevii şi pensionarii au intrarea gratuită la proiecţiile din cadrul festivalului.
Smith, care a început să meargă la festival în 1997 ca simplu fan, ilustrează perfect conexiunea strânsă între "marele" public şi comunitatea documentariştilor - o adevărată carte de vizită pentru Hot Docs, considerat de invitaţi drept cel mai relaxat festival din circuit. Toţi anii petrecuţi de Smith la Hot Docs au inclus şi o serie de momente mai stranii, cum ar fi atunci când a împărţit scena cu ultra-faimosul Tony Robbins după premiera lui I Am Not Your Guru. Smith a resimţit la prima mână magnetismul lui Robbins şi devotamentul ce atingea niveluri de cult al fanilor săi.
Ca în fiecare an, Hot Docs atinge inevitabil şi cultura pop, care e, de exemplu, examinată de megastarul şi activista M.I.A în Matangi / Maya / M.I.A, în regia lui Steve Loveridge. Tommy Avallone a regizat The Bill Murray: Stories Life Lessons from a Mythical Man, care documentează interacţiunile spontane, haioase - şi atât de populare pe internet - ale celebrului actor cu iluştri necunoscuţi.
În total 10 zile de film, numai bune de urmărit.