Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Mult zgomot pentru nimic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cum ne place - Mult zgomot pentru nimic


aprilie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Exegeza titlului în engleză, Much ado about nothing, al proaspetei premiere de la Teatrul Comedie accentuează asupra omonimiei, din vremea lui Shakespeare, între cuvintele "nothing" ("nimic") şi "noting" (sensuri multiple, printre care "notiţă", "observaţie", "veste auzită urmare a trasului cu urechea", "bârfă" şi acţiunile asociate acestor substantive). O bogăţie de sensuri, aşadar, pe care Mult zgomot pentru nimic, versiunea Andrei Şerban 2018, o supra-onorează.

Vreme de 3 ore, pe scenă, în sală, pe culoarele, în foaierul, pe scările, în toaletele, în culisele, în curtea venerabilei instituţii din Centrul Istoric, Şerban şi oamenii lui produc una dintre cele mai spectaculoase întâmplări teatrale ale Bucureştiului ultimelor decenii.

Teatru & cinema & dans & muzică. Comedie de moravuri & dramă psihologică & comedie bufă & satiră politică & comedia dell'arte & tragedie & teatru-dans & comedie romantică. WhatsApp & breaking news & reality show & talk-show. Lavaliere & microfoane cu stativ. Camere fixe (în sală, pe scenă, în culise) & camere mobile (unde cu gândul nu v-aţi gândi). Reflectoare & lumini de scenă & lumini de sală & lanterne de mobil, lanterne de pe vremuri. Transmisiuni video live & înregistrări video (featuring Andrei Şerban, apariţie cameo în stil Hitchcock). Actori dialogând & actori rostind spre cameră & actori rostind spre public & actori dialogând cu publicul.

Într-un spectacol obişnuit, Andu Dumitrescu ar lucra ca scenograf. În Zgomot-ul lui Şerban, el binemerită un premiu pentru montaj video. Live! La UNITER sau la Gopo? Chiar, care dintre cele două respectabile entităţi artistice ar trebui să omagieze, fie şi printr-un premiu fără-de-categorie, pasionanta insinuare a cinema-ului în teatru pe care o reuşeşte premiera de la Comedie? Paranteză: Numele celor trei cameramani care aleargă în toate direcţiile şi asigură bună parte din identitatea vizuală a spectacolului îşi binemerită locul pe afiş. Paranteză închisă.

La Văduva veselă, Andrea Gavriliu a uluit şi scandalizat printr-o coregrafie a ansamblului care a adus în Opera Naţională Bucureşti un taifun de aer proaspăt. La Mult zgomot, Ştefan Lupu (pe care Gavriliu l-a coregrafiat în genialul Zic Zac) nuanţează graţios-pontos fiecare mişcare individuală şi propune câteva momente de grup memorabile (finalul y compris).

Doina Levintza (costume) şi Raul Kusak (muzică live) completează caré-ul de meseriaşi pe care se sprijină transformarea în realitate a imaginaţiei ultra-luxuriante a lui Andrei Şerban (omul acesta visează, la 75 de ani, atât de colorat, de îndrăzneţ, de liber, încât orice tânăr capabil de admiraţie stârnitoare de auto-perfecţionare ar trebui să ia notiţe!). Creaţiile lor, deşi mici capodopere luate individual, au o capacitate teribilă de a se integra în ansamblu, căpătând prim-plan şi coborând în plan secund după nevoile întregului.

Cel mai important efect al felului în care funcţionează imaginea, mişcarea, sunetul şi lumina e încrederea pe care o oferă actorilor. Diversitatea neobişnuită de mijloace de comunicare cu publicul le oferă acestora şansa de a experimenta, la rândul lor, multiple forme de exprimare.

Nu cred ca Emilian Oprea, de pildă, să mai aibă în repertoriu un rol care să-i permită atâtea jonglerii, care mai clovnerească, care mai serioasă, ca cel al lui Benedick. Omul străluceşte, pur şi simplu, pradă unei bucurii de a (se) juca aproape copilăreşti. E şi cazul partenerei sale de scenă (cel puţin în versiunea de distribuţie din cea de-a doua avanpremieră, cea de pe 25 aprilie 2018), Ioana Flora, aka Beatrice. Cuplul celor doi oferă un regal de teatru jucat din inimă, din talent, din entuziasm, din dorinţă, din putinţă.

Liviu Pintileasa navighează isteţ între puseuri de Prospero, Don Corleone şi nea Nae Ipingescu. Lucian Ionescu îl duce pe Claudio pe lungul drum de la Romeo la fantele de Dorobanţi. Anghel Damian e micul diavol din fiecare basm, un fel de anti-Prospero cu ochelari fumurii şi baston de invalid. Dragoş Huluba secondează savuros în rol de Sancho Panza al Răului etern. Chipul, privirea, rostirea Ancăi Dumitra din momentul tragic al spectacolului vor bântui vreme îndelungată. Alexandru Conovaru bifează imaginea tatălui atent la imagine, neatent la copii. Dan Rădulescu, Şerban Georgevici şi Mihai Niţă marchează hat-trick-ul pe care Şerban ţine să îl marcheze, poate puţin prea repetitiv-ostentativ, în poarta mai-mereu-înfumurat-prostesc-goală a autorităţilor de orice fel. Ana Bianca Popescu, Andreea Samson şi Flavia Giurgiu formează în chip convingător tripleta feminină ce sprijină caruselul bârfelor, şoaptelor, şuşotelilor. Alex Bogdan e revelaţia, actorul bun la toate, Ariel-ul lui Andrei Şerban.

Dar ce fel de Furtuna e acest Mult Zgomot pentru nimic? Ce ne spun această etalare impresionantă de mijloace de expresie artistică, aceste evoluţii actoriceşti îmbibate de entuziasm, bucurie şi poftă, acest teatru-şampanie cotropind & renovând întreg Teatrul de Comedie?

Trăim prea mult, din ce în ce mai mult, pe bază de şoaptă auzită la colţ de stradă, citită la comment de postare. Urâm pe bază de zvon, iubim pe bază de bârfă. Suntem obsedaţi de mărturisiri obţinute ilicit, de servicii care ascultă, de date personale furate, tranzacţionate, abuzate. Ne dăm în vânt după reality show-uri, urlându-ne dreptul la intimitate. Abuzăm camerele video, aparatele foto, microfoanele, tastaturile pentru a ne exhiba sentimentele, umorile, urile. Vânăm like-urile, dăm ban hater-ilor. Totul pe repede înainte, totul pe nerăsuflate.

Şi, totuşi, fuga această fără destinaţie, fără sfârşit, zgomotul acesta alb (priviţi cu luare afişul!), adică aleator, poate duce la tragedie. Când Hero priveşte sala, înlemnim. Când, în mijlocul carnavalului, cineva opreşte muzica şi demască iresponsabilitatea, suntem goi. Toţi, absolut toţi s-au predat plasei de zvonuri ţesute de Don John-ul anti-Prospero. Singur Călugărul îi ia apărarea fetei abandonate, umilite, înjosite. Şi el vorbeşte de cum e să îl priveşti pe cel de lângă tine şi să ai încredere în el. Atât! Apoi, carnavalul poate să reînceapă.

Andrei Şerban e un Prospero trist (se poate altfel?). Altădată în chip de dramă ori de tragedie, acum cu ajutorul comediei, el nu încetează, spectacol de spectacol, an după an, să aşeze pe scenă oglinda. În ea vedem tot ce suntem şi tot ce am putea fi. Apoi realizăm că totul nu a fost decât o iluzie şi ne întoarcem la ce ne place, cum ne place.



 Toate articolele despre Mult zgomot pentru nimic


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Teatrul de Comedie
Vineri, 26.10.2018 - 19,00


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer