Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Die Brücke / The Bridge

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cineclub Film Menu - Die Brücke / The Bridge


mai 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Die Brücke (r. Bernhard Wicki, 1959) va fi proiectat în ziua de miercuri, 2 mai 2018, de la ora 19:30, în Sala Cinema de la UNATC (Str. Matei Voievod, Nr. 75-77, Corpul C), în cadrul Cineclubului Film Menu. Intrarea este liberă! Filmul va fi subtitrat în limba engleză.

Proiecţia filmului va fi urmată de o discuţie moderată de Teona Galgoţiu, studentă la Regie Film, şi Emil Cătălin Vasilache, student la Comunicare Audio-Vizuală, în cadrul UNATC.

Parteneri Media: Scena9, Aarc - All about Romanian Cinema, Dissolved Magazine, SUB25, Decât o Revistă, Acoperişul de Sticlă, LiterNet.ro, Radio Guerrilla şi Festivalul de Film Super.


În 1959 Bernhard Wicki realizează Die Brücke, după romanul autobiografic omonim al scriitorului german Gregor Dorfmeister. Die Brücke este primul film german anti-război apărut după cel de-al Doilea Război Mondial şi prezintă povestea unui grup de liceeni care, la apropierea forţelor aliate, sunt recrutaţi şi puşi să păzească podul din satul lor bavarez. Există rivalităţi între ei, legate de o fată, dar viaţa lor, în afară de război, este complet firească, portretul lor putând fi asemănat cu cel al tinerilor din Deşteptarea primăverii, adică adolescentin, confuz şi oarecum pueril, la care se adaugă durerea, idealismul şi incapacitatea de a lupta într-o lume ale căror legi nu îi includ.

Când un obuz cade peste oraş, subiect de îngrijorare pentru adulţi, tinerii plănuiesc să meargă la locul faptei pentru a vedea cu ochii lor explozia. Competiţia dintre ei pare să nască mai toate conflictele iniţiale şi odată ce conflictele se agravează, acest fapt rămâne un motiv recurent de la momentul când ei sunt uitaţi pe podul pe care trebuiau să-l apere - în fapt o sarcină irelevantă, având în vedere că acesta urma să fie detonat oricum - şi până la finalul tragic care nimiceşte practic orice urmă de speranţă, camera ridicându-se în sus, deschizând o imagine amplă a câmpului de bătălie, acum imobil şi mort.

Unghiul din care regizorul abordează povestea este nemaiîntâlnit până atunci în cinematografia germană, acesta prezentând dur, fără a glorifica o parte sau alta, tragedia care a avut loc în ultimele zile ale războiului şi care a dus la moartea a mii de oameni, printre care şi tineri, aceştia fiind recrutaţi din Tineretul Hitlerist direct în armată şi lăsaţi să fie carne de tun. Un alt film mai recent care aduce în discuţie această temă este Der Untergang (2004), unde într-o secvenţă cutremurătoare Hitler, interpretat magnific de Bruno Ganz, le oferă medalii unor copii îmbrăcaţi în uniforme negre, cu craniul pe chipiu, care primesc onorurile timoraţi în faţa acestei figuri impunătoare.

Filmul lui Wicki îşi propune în primul rând să construiască universul băieţilor, deci să mizeze pe un spaţiu adolescentin şi personal atât prin raporturile de putere între ei, gelozie şi competiţie, cât şi la nivelul background-ului prin faptul că fiecare băiat provine dintr-o altă clasă socială şi cu toate astea ei formează un nucleu strâns. Lumea din jurul lor este bine ilustrată, părinţii, profesorii, ofiţerii armatei sunt nişte adulţi resemnaţi, docili, cuprinşi de o tristeţe profundă care vine în antiteză cu idealismul şi energia tinerilor.

Filmul petrece, de altfel, primele două acte arătând contextul social şi felul fiecăruia de a se comporta în acele momente cruciale. Lupta propriu-zisă vine târziu în film, iar acest fapt se datorează cel mai probabil lui Rossellini cu a sa Trilogia di Guera (1945-1948) şi curentului neorealist italian despre care Wicki spune că l-a influenţat în formarea sa ca regizor. Influenţele se simt şi în maniera în care acesta priveşte personajele, în compasiunea pe care o aduce acestor oameni şi din felul în care filmează secvenţele, undeva la graniţa dintre neorealism şi expresionism german, prin cadre destul de largi, construite mai puţin geometric decât cele americane şi luminate obscur, cu umbre lungi şi puternice, unghiulaţie exagerată şi multe încadraturi care amintesc de celebrul Triumph des Willens (1935, r. Leni Riefenstahl), probabil cel mai monumental film de propagandă realizat vreodată.

Die Brücke este o tragedie a tinerilor în război, un film realizat dintr-o perspectivă germană, care nu glamourizează şi nici nu demonizează o parte sau alta, în schimb face totul al naibii de trist. Filmul a fost nominalizat în 1962 la premiile Oscar pentru cel mai bun film străin, dar a pierdut în faţa lui Orfeu Nero (1959, r. Marcel Camus); a câştigat Globul de Aur în acelaşi an şi a fost foarte bine primit în State. De altfel, Bernhard Wicki a avut după aceea ocazia să lucreze cu mari vedete de la Hollywood precum Marlon Brando în Morituri (1965) şi Ingrid Bergman, actriţa lui Rossellini în Vizita (1964), însă cariera lui s-a disipat începând cu anii '70, la fel cum e şi cazul celor mai mulţi regizori din Noul Cinema German, care au ajuns în general să lucreze la filme de televiziune. Filmul, deşi în mare parte căzut în obscuritate, a fost adăugat colecţiei de filme Criterion şi îi conferă lui Wicki statutul de părinte al Noului Cinema German.




 Toate articolele despre Die Brücke / The Bridge


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Emil Cătălin Vasilache


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer