mai 2018
EUROPAfest 2018
EUROPAfest, singurul festival din Europa ce reuneşte patru genuri muzicale - jazz, blues, pop şi clasic, se apropie de finalul ediţiei cu numărul 25. Gala EUROPAfest va avea loc sâmbătă, 19 mai 2018, la Teatrul Odeon, începând cu ora 19:00.

Cele mai bune trupe "crème de la crème" din festivalul de jazz Bucharest International Jazz Competition şi laureaţi ai concursului Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti se vor întâlni pe scena Sălii Majestic pentru a oferi un regal muzical. Biletele se pot achiziţiona de la Teatrul Odeon sau online.
 
O vorbă cântată la saxofon, un gând şoptit la chitară, o amintire transpusă la pian, sunete de vioară, contrabas sau percuţie au spus povestea EUROPAfest. Timp de zece zile, festivalul a adus muzică bună în Bucureşti şi Sibiu, scenele sale găzduind peste 300 de artişti din toate colţurile lumii. Ritmuri variate din 26 de ţări, concerte pline de energie şi originalitate care au captivat audienţa, prieteniile legate între participanţi, poveştile depănate în timpul concertelor, sălile pline şi surprizele neaşteptate au definit ediţia cu nr. 25 a festivalului. Agenda bogată a oferit zile, seri şi nopţi de neuitat pentru un public heterogen, incluzând: Opening Gala, concerte de jazz, blues şi pop, recitaluri de muzică clasică, concerte simfonice, workshopuri de jazz, Caffe Festival Ibis, jam sessions.
 
Gala Concert încheie seria evenimentelor EUROPAfest 25 printr-o seară dedicată excelenţei muzicale. Bucharest International Jazz Competition este o manifestare singulară în peisajul jazz-ului profesionist din România, fiind cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz din Europa. Ediţia cu nr. 12 a reunit în Semifinală 17 trupe din 12 ţări, dintre care juriul internaţional a selectat cele mai bune grupuri pentru Finala. Marele Premiu va fi disputat în direct, în faţa spectatorilor, în cadrul Galei EUROPAfest. Vino şi alege-ţi trupa favorită sau bucură-te de o atmosferă 100% jazzy! Daria Tudor, laureată a Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti este în prezent una dintre stelele noii generaţii de pianişti cu carieră de anvergură europeană. Stabilită la Berlin, artista se întoarce de fiecare dată cu mare plăcere în România pentru a oferi emoţie pură prin interpretări pline de virtuozitate. Daria Tudor a ales pentru Gala EUROPAfest să încânte audienţa cu lucrări de Chopin şi Liszt. Violonista de origine rusă Ekaterina Valiulina / Elveţia, laureată a Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti, va evolua în Gală după concertul extraordinar susţinut la Sala Thalia din Sibiu, alături de Filarmonica de Stat. Artista are harul de a transpune publicul într-o stare pură, în care timpul şi spaţiul nu mai există, singura realitate fiind muzica creată.
 
Nu rata cel mai aşteptat concert EUROPAfest 25 !
 
Informaţii suplimentare şi fotografii:
[email protected], 0740.75.95.66, www.europafest.ro

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus